Sunt mii de ani de civilizatie si cultura umana de cand viata noastra s-a revarsat asupra a nenumarate constiinte lucide, pentru a scoate la iveala contururi si nuante pe care de obicei nu le vedem aievea, chiar daca ele sunt asezate la vedere!
Intrucat aria explorata evadeaza sistematic dincolo de ceea ce numim realitate perceptibila, traducerea in limbaj cotidian a visului ori a dedublarii in roluri dramaturgice a ajuns sa fie considerata un gen de existenta paralela, paradoxal, dincolo de orice dimensiune.
Acestui taram halucinant, inepuizabil in resursele sale simbolice, ii este tributar si un pictor armean contemporan, pe care criticii de arta internationali nu au ezitat sa il includa intre cei mai de seama reprezentanti ai miscarii postmoderniste.
Vahram Davtian, nascut acum 61 de ani in Vanadzor, al treilea oras ca marime din Armenia, se afla intr-o continua oscilatie intre realismul magic si absurdul oniric. Practic, prin lumea imaginata in picturile sale – desi ea este o parte vitala a fiecaruia dintre noi, oamenii de azi, dar si a celor care au trait ieri sau vor exista maine – ne plaseaza fara echivoc intr-un univers abstract, in care spatiul tridimensional si timpul cu unica derulare au fost anulate. O veche formula a alteritatii existentei umane dintotdeauna este „lumea ca teatru”, aceasta reprezentand o succesiune suficient de logica a „lumii ca vis”. Davtian nu neaga, prin creatiile sale, ca suntem oameni, in schimb contesta spatiul sau, daca vreti, decorul impus in care suntem constransi sa evoluam.
El ne propulseaza pe scena unica unde avem obligatia sa ne asumam roluri, absolut constienti ca, pentru a le intruchipa cat mai bine, trebuie sa gasim in noi insine miscarile si replicile optime, caci teatrul nu are sufleur si, cel mai important, regizorul nu e niciodata prezent la reprezentatii.
Reprezentatii oferite in mod spontan, ca o eruptie imprevizibila, ce nu au in spate nici macar o repetitie prealabila. „Astazi esti pus sa joci rolul X, iar daca nu reusesti sa-l conturezi in avantajul tau, nu vei avea o a doua sansa” pare sa ne spuna artistul, prin limbajul figurativ al picturilor sale.
In acelasi timp, el nu ne lasa nici portita de scapare, acea eventuala sansa de a ne construi iluzii: momentul temporal (o ancora in nestiutul de dincolo de linia orizontului!) in care sa stim ca putem indrazni sa spargem tiparele existentei. „Acum” nu inseamna niciodata pentru el ca e seara ori dimineata, joi sau duminica, toamna ori primavara. Suntem suspendati intr-o abstractiune total inutila numita timp, ba chiar amenintatoare, cata vreme si ea ne tine in prizonieratul sau fara scapare.
Surogatul de viata, de traire este hrana oferita fiintei umane de creatorul acestei lumi intrezarite doar in oniric, un creator care nu este nici Divinitatea, nici artistul, ci – dramatica revelatie! – propria noastra ratiune si constiinta. Este insa un dar otravit, o generozitate falsa, cinica, o contrafacere perfida a vietii autentice.
Dupa caz, surogatul poate fi inchipuirea si speranta zadarnica a zborului, a plutirii, poate fi seductia sonora a unor instrumente muzicale neinsufletite decat de insusi sufletul interpretului, poate fi ispita morbida a unui joc ce creeaza inevitabil dependenta, dar pe care niciodata nu il vom castiga, fiindca nu ni se permite.
Din aceasta perspectiva, creatiile halucinante ale lui Vahram Davtian pot fi considerate un manifest formulat in mod subtil, un strigat de revolta deghizat in zambetul inselator al clovnului obligat sa rada in hohote in arena circului cotidian, inainte de a fi trimis aievea pe esafod.
Mergand la extreme, incepem astfel sa intelegem ca adevarata drama a fiintei umane din orice timp nu se reduce la durerea fizica si la necunoasterea esentiala a ceea ce inseamna moartea, ci ea este de fapt instrainarea noastra de noi insine, pana la limita la care toate reperele ne sunt furate si distruse, astfel incat zabrelele coliviei personale par marginea scenei pe care ne jucam rolurile, lipsiti de vederea catre sala in care publicul ramane mereu in intuneric.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii