Aflata in apropiere de Vaslui, Manastirea Rafaila, cu obste de calugari, are hramul „Nasterea Maicii Domnului”. Inceputurile schitului dateaza din secolul al XVI-lea si sunt legate de o legenda. Se spune ca in 1475, dupa victoria de la Podul Inalt, Sfantul Voievod Stefan cel Mare intalneste mai sus de Vaslui doi copii plangand. Erau Irina si Radu Balteanu, fiii unui padurar ucis de turci. Cei doi ii cer domnitorului sa le razbune tatal si pentru a le alina suferinta, voievodul daruieste fiecaruia cate o mosie.
Lui Radu ii revine mosia pe care in zilele noastre se gasesc satele Rafaila si Buda, iar tanarul ajunge ostean vestit, cunoscut sub numele de Radu Arcasu. Mai tarziu s-a calugarit la Manastirea Neamtu, sub numele Rafail. Spre sfarsitul vietii s-a retras la mosia sa in Valea Stemnicului, ocrotita de codri batrani, si a ridicat, pe la 1531 o bisericuta de lemn, atestata documentar in 1599, intr-un hrisov care nu a mai fost vazut din 1897.
In 1838 biserica de lemn, ruinata, este mutata de Ieroschimonahul Iorest in vatra satului si transformata in biserica parohiala. Poate fi vazuta si astazi alaturi de cea de zid ridicata in 1834, sfintita de mitropolitul Veniamin Costache si renovata in 1916 si dupa cutremurul din 1940.
Dupa secularizare, manastirea pierde averile constand din pamant si padure, iar calugarii parasesc locasul ramanand pe loc numai sapte, dupa cum atesta documentele asezamantului din 1924. In urma decretului din 1959, manastirea este desfiintata si este transformata in maternitate, apoi in sediul C.A.P. si grajduri. Calugarii sunt fortati sa parasesca asezamantul, iar staretul este internat in Sanatoriul de boli psihice de la Schinetea unde se si stinge din viata. Manastirea a fost reactivata in 1993 si, dupa lucrarile de restaurare, si-a capatat aspectul de odinioara.
Este o constructie cu ziduri groase de circa 80 de centimetri, de forma dreptunghiulara. Altarul este luminat de o fereastra spre est iar catapeteasma inalta, din lemn, este ornamentata cu sculpturi, cele mai multe fiind aplicate.
Naosul, delimitat de pronaos printr-o arcada sprijinita de ziduri laterale, prezinta si el cate o fereastra pe fiecare parte. Pronaosul, de asemenea luminat de ferestre, este mai mic si ingust, pentru ca in interiorul lui s-au delimitat doua camere mici. Deasupra se afla cafasul, respectiv balconul in care canta corul si in care, uneori, in Evul Mediu se instalau in timpul slujbei familiile domnitorilor. Pridvorul este sustinut de doi stalpi cilindrici in fata si doi in spate, cuprinsi in zidul pronaosului. Este inchis cu geamuri si intrarea se face printr-o usa de lemn cu geamuri deasupra. Pardoseala este din scandura in biserica si de beton in pridvor, iar acoperisul din tabla zincata.
In interior, este pictata numai catapeteasma in vreme ce peretii sunt zugraviti in alb si impodobiti cu icoane. Exteriorul este de asemenea alb si sub cornise sunt realizate din tencuiala cinci profile.
IRINA STOICA
Comentarii