Mãnãstirea Comana

          Aflata în judetul Giurgiu, în satul cu acelasi nume, în apropiere de apa Neajlovului, manastirea Comana a luat fiinta în secolul al XIV-lea. Înca din veacul al XIII-lea aici a luat nastere, sub influenta calugarilor refugiati din Imperiul Latin de Rasarit în timpul luptelor dintre 1204-1262, o sihastrie de calugari, cea mai veche din extremitatea sudica a Codrilor Vlasiei.

          Aflata în judetul Giurgiu, în satul cu acelasi nume, în apropiere de apa Neajlovului, manastirea Comana a luat fiinta în secolul al XIV-lea. Înca din veacul al XIII-lea aici a luat nastere, sub influenta calugarilor refugiati din Imperiul Latin de Rasarit în timpul luptelor dintre 1204-1262, o sihastrie de calugari, cea mai veche din extremitatea sudica a Codrilor Vlasiei. Bine închegata, sihastria capata chiar rol de manastire la începutul secolului urmator, existând aici o biserica de lemn cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, înconjurata de chilii.
          Pe locul acestei biserici, în anul 1462, domnitorul Vlad Tepes înalta biserica de zid pe care o si înzestreaza cu odoare si pamânturi. De-a lungul timpului, locasul sufera numeroase reparatii si renovari, cea mai importanta dintre ele fiind reconstructia realizata în 1609 de Radu Serban (1601-1610 si 1611). Tot acum biserica este pictata iar constructia este fortificata capatând aspectul unei cetati. În secolul al XVII-lea, cunoaste o perioada de mare înflorire, iar în 1700 sufera o noua restaurare datorita eforturilor marelui vornic Serban Cantacuzino, stranepot al lui Radu Serban. Cu aceasta ocazie sunt etajate chiliile, este înaltat foisorul si se construieste pridvorul.
          În prima jumatate a secolului al XVIII-lea, manastirea este închinata Sfântului Mormânt intrând sub stapânirea calugarilor greci. Ruina timpului, prezenta armatelor straine în zona, luptele purtate în jurul ei în timpul razboaielor ruso-turce, cutremurul din 1802 aduc locasul într-o avansata stare de degradare. Alexandru Ioan Cuza dispune desfiintarea manastirii ale carei averi trec în proprietatea statului în 1863. Biserica nu-si înceteaza însa activitatea, continuând sa functioneze ca biserica parohiala a satului.
          Dupa mai bine de 100 de ani, în 1991 Sfântul sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotaraste reînfiintarea manastirii. O mâna de calugari inimosi s-au straduit sa dea locasului aspectul sau de la 1700, biserica necropola domneasca în care si-a gasit odihna vesnica domnitorul Radu Serban fiind restaurata si repictata. Stravechea manastire, desi extrem de izolata de trasele turistice, îmbie astfel sa petreci câteva clipe de înaltatoare liniste în incinta ei de o rara frumusete.