Alaturi de Basilica San Marco, Palatul Dogilor este, fara indoiala unul dintre simbolurile Venetiei.Nu se cunoaste exact numele arhitectului care a desenat aceasta impresionanta constructie, dar se pare ca ea exista inca de la sfarsitul secolului al IX-lea. Dogii Angelo si Giustiano Partecipiazio stabilisera ca pe locul respectiv, trebuie sa se afle sediul guvernului si aici a fost ridicat Palatul Dogilor. Cladirea impresionanta din zilele noastre nu mai are nimic din nucleul ei original. Stim doar ca palatul bizantin, ridicat pe niste vechi fundatii romane, a ars pana la temelie in secolul al X-lea. Reconstruit de mai multe ori, aspectul de astazi se datoreaza lucrarilor incepute in 1340. O traditie, care nu a putut fi confirmata, atribuie constructia din secolul al XIV-lea pietrarului Filippo Calendario, lui Pietro Baseio si mesterului Enrico.
Fatada, privind spre laguna, a fost completata intre 1400-1404 iar cea dinspre Piazzetta nu a fost terminata inainte de 1424. Cu toate ca pentru decorarea constructiei au fost chemati mesteri renumiti din Florenta si Lombardia, cele mai multe ornamente in stil gotic flamboyant au fost incredintate vestitei familii Bon, mesteri venetieni, taietori in marmura. In 1577, un alt foc a distrus o intreaga aripa a cladirii si pentru reconstructia ei au concurat cei mai vestiti arhitecti ai vremii. Desi marele Palladio a fost castigatorul acestei curse, lucrarea i s-a incredintat lui Antonio Da Ponte, arhitectul Puntii Rialto.
Rezultatul a fost remarcabil. O persoana apropiindu-se dinspre canal vede palatul ca o constructie din basme, cu modele din marmura alba si roz, parand aeriana si lipsita de greutate. Fatada este simetric strapunsa de minunate balcoane sculptate, lucrate de Pier Paolo si Dalle Masegne in 1404 spre Laguna si mesteri din Scoala lui Sansovino, in 1536, spre Piazzetta. Intrarea in Palatul Dogilor se face prin bogat ornamentata „Poarta della Carta”, lucrata de familia Bon in 1442. In curte sunt doua fantani de bronz din secolul al XVI-lea, iar in partea stanga se afla asa-numita Arcada Foscari.
Monumentala „Scara a Gigantilor” a fost desenata de Antonio Rizo in 1500. Isi trage numele de la cele doua statui enorme ale lui Sansovino, reprezentandu-i pe Marte si pe Neptun. Sus, la capatul acestei scari, era incoronat dogele, in prezenta poporului si a demnitarilor Republicii imediat dupa ce era ales. Tot aici erau primiti ambasadorii si inaltii oaspeti ai tarii. O serie de sali splendid decorate, cele mai multe din secolul al XVI-lea, opere ale mesterilor venetieni, pot fi admirate la cel de al doilea etaj. Trebuie astfel amintite „Galeriile de Arta”, odinioara apartamentele private ale dogelui, impodobite cu „Leul din San Marco” de Carpaccio, „Pieta” de Giovanni Bellini si lucrari de Hieronynus Bosh. La etajul urmator se afla „Sala celor patru usi” cu fresce de Tintoretto si Titian, „Sala Colegiului” cu plafonul pictat de Veronese, „Sala Senatului” cu plafonul pictat tot de Veronese si infatisand simbolic Venetia, ca „Regina a Marii”, „Sala Consiliului Celor Zece”, unde magistratii investigau crimele politice, si „Sala celei de a doua usi”, unde acuzatii asteptau deciziile juriului.
In „Salile de arme” sunt expuse piese din secolele XV si XVI destinate, in special apararii Palatului. Aceste sali au servit initial ca inchisoare dar, de la inceputul secolului al XIV-lea, au fost transformate in arsenal. Acum gazduiesc colectii de sabii, armuri, halebarde, arhebuze si colectii de arme, care au apartinut regelui Frantei Henric al IV-lea si familiei Sforza. In „Sala Marelui Consiliu” aveau loc adunarile magistratilor iar „Sala Votului” era locul in care se alegeau conducatorii Republicii. Ambele sali au fost distruse de focul din 1577 si refacute de Antonio da Ponta. „Arcul de Triumf” din sala destinata votului a fost construit de A. Tirali in 1649. In 1866, anexarea Venetiei de Regatul Italiei a fost anuntata de pe balconul Palatului Dogilor, care a fost folosit apoi ca sediu al guvernului austriac si a avut mult de suferit in urma vicisitudinilor istoriei, dar restaurarile atente au reusit sa-i redea intreaga stralucire.
IRINA STOICA
Comentarii