Dupa caderea Babilonului in jurul anului 539 i.Hr., suveranii invingatori ai Imperiului Persan au simtit nevoia unei constructii noi, care sa le sublinieze autoritatea in lumea intreaga. Asa a luat nastere unul dintre cele mai faimoase palate-cetati ale antichitatii, Parsa, cunoscut mai ales sub numele grecesc Persepolis. Conceputa ca o resedinta de vara, la o inaltime de 1570 metri, in estul Persiei, constructia inceputa de Darius I (522-486 i.Hr.) urma sa se diferentieze net de capitala Imperiului, Susa dar si de resedinta curtii regale, Pasargadae.
In urmatorii 60 de ani cetatea Persepolis a fost transformata intr-o constructie impresionanta prin contributia a trei imparati succesivi: Darius I, Xerxes I si Artaxerxes. De fapt faimoasa cetate este formata din doua palate, fiecare avand propria sala de audienta (apadana) si propria sala a tronului. De asemenea in fiecare dintre ele existau apartamente regale, apartamente pentru demnitari si depozite pentru mancare si alte bunuri. Intregul complex mai continea visteria, birouri administrative si un harem.
Palatul si apadana lui Darius aveau dimensiuni relativ mici, cele ale lui Xerxes insa erau mult mai mari si, in cazul apadanei, care servea si drept sala a tronului, deveneau impresionante. Constructia avea multe coloane interioare, o parte dintre ele dainuind pana in zilele noastre. Neavand o traditie in constructie, persanii au privit nu spre greci, ci spre vecinii apropiati din estul apropiat: hititi, asirieni si egipteni. In contrast cu acestia din urma insa ei au reusit sa dea palatelor o eleganta si o lumina pe care nu le puteau avea greoaiele coloane ale templelor faraonilor. Xerxes nu a trait incat sa-si vada terminata sala imensa a tronului numita „Sala celor 100 de coloane”. Aceasta a fost sarcina urmasului sau, Artaxerxes, care a terminat intreaga lucrare.
In ciuda celor 100 de coloane care se inghesuiau inconjurand o suprafata de peste 80 de metri patrati sustinand acoperisul de lemn, ramanea suficient loc pentru a incapea in sala respectiva aproape 10.000 de persoane. Coloanele si scarile erau splendid decorate cu frize si basoreliefuri dar nu au supravietuit vicisitudinilor vremurilor decat cele de pe coloanele apadanei lui Darius. Doua dintre acestea, ridicandu-se spre cer sunt inca impodobite cu capitelurile reprezentand doua capete de animale: un taur si un leu.
Multe dintre frizele palatului din Persepolis au luat, din nefericire, drumul spre marile muzee europene. Palatul a fost ridicat pe o platforma de calcar, aflata in varful unor pante care ar fi facut mai dificil accesul pana aici. Piatra cenusie din care au fost cioplite meticulos blocurile mari de piatra pentru constructie, a fost adusa din est, de pe muntele Kuh-e-Rahmat. Edificiul era aparat pe trei parti de un zid cu o inaltime care in unele locuri atingea chiar 12,5 metri. In partea de vest o minunata scara de ceremonie conducea spre intrarea in cetate. Una dintre frizele care impodobeau scara reprezenta 23 de barbati din statele vasale, aducand tribut imparatului.
In anul 334, palatul este incendiat, in mod simbolic de Alexandru cel Mare, dupa cucerirea acestuia. El inceteaza astfel de a mai juca un rol important in istorie, dar basoreliefurile sale raman o capodopera a artei ahemenide. Astazi, ruinele din Persepolis reprezinta unul dintre cele mai impresionante situri arheologice din lume. In apropiere se afla mormintele suveranilor ahemenizi Artaxerxes I si III si mai multe monumente rupestre sasanide.
IRINA STOICA
Comentarii