Unul dintre cei mai iubiti si mai lesne de recunoscut pictori francezi a fost Jacques-Louis David (1748-1825), ale carui scene istorice pline de dramatism sunt vii in memoria afectiva a oricarui iubitor de arta. In primul rand, David a fost cel care a spulberat mitul stilului rococo, readucand canoanele picturii spre un realism izbitor al personajelor, un contur sever al formelor si o sobrietate distinsa a culorilor. Pe scurt, David a fost cel mai ilustru reprezentant al neoclasicismului, care a facut scoala cu numerosii sai adepti si a deschis portile romantismului din prima jumatate a secolului XIX.
Obsedat de talentul sau exceptional de desenator, adolescentul David se remarca atat de mult, incat rudele sale ii vor finanta inceputurile carierei. Dorinta apriga de a se manifesta ca un spirit devotat dramatismului a fost alimentat de tragedia tatalui sau, care a murit in duel pe cand viitorul pictor avea numai noua ani. Culmea ironiei din primii ani de ucenicie a fost ca unul dintre principalii sai profesori a fost chiar François Boucher, reprezentant de seama al rococo-ului. Dar David s-a eliberat de frivolitati si a pasit spre lumea zguduitoare a scenelor istorice cu mare impact emotional. Cititorii stiu ca personaje celebre precum Socrate, Marat, Napoleon, Horatius, Brutus, Lavoisier etc. sunt cel mai pregnant puse in valoare de penelul acestui pictor francez.
Drept emblema a stilului emotionant in care Jacques-Louis David a vazut si reprodus istoria si culisele ei as mentiona panza „Belizare cersind” (1781), in care este vorba despre marele comandant de osti bizantin Belizare, ajuns intr-o stare mizerabila din cauza invidiei imparatului Iustinian. Neinfricatul luptator, persecutat de suveran si deposedat de toate bunurile, a ajuns sa se foloseasca de coiful sau majestuos pentru a primi maruntis de la trecatori. Este lectia de istorie care ne spune ca faptele bune nu raman nepedepsite sau ca gratitudinea este o floare rara. Panza a fost primita cu aplauze la Salonul din Paris; ea fusese executata dupa un stagiu de cinci ani in Italia, in cadrul bursei acordate de statul francez pentru castigarea Premiului Romei.
La randul sau, panza „Moartea lui Socrate” ni-l arata pe filosoful grec ca pe un erou pe patul de moarte, silit de tribunal sa se sinucida prin otravire (sa bea fiertura de cucuta). In realitate, batranul ganditor isi dorise moartea si luase in zeflemea acuzatiile judecatorilor sai. In „Juramantul Horatiilor”, cei trei frati romani ating solemn sabia tinuta de tatal lor, simbol al devotamentului fata de patrie, dar in scena apar si iubitele lor, care apartin taberei inamicilor. Era un indemn spre sacrificiu in dauna laturii umane afective, caci patria e mai presus de orice… Toate aceste capodopere ale lui David au fost realizate inainte de revolutia franceza si reprezinta conceptia republicana a maestrului.
El a fost alaturi de Robespierre, iar dupa caderea acestuia a fost arestat in doua randuri. Ulterior, republicanul David a devenit pictorul de Curte al imparatului Napoleon, pe care l-a descris in panze monumentale si exagerat de elogioase. Dorinta apriga a pictorului de a face de unul singur o carte de istorie vie a Frantei a fost aproape indeplinita, numai ca pentru asta a trebuit sa-si tradeze propriile idealuri din tinerete. Caderea lui Napoleon a fost ultima cotitura a istoriei, pe care David n-a mai suportat-o. S-a autoexilat in Belgia, desi monarhul nou instalat, Ludovic XVIII i-a iertat excesele antiregale. A murit ca un anonim la Bruxelles, intr-un accident rutier, lovit de o caleasca. Doar inima i-a fost adusa la cimitirul parisian Pcre Lachaise.
PAUL IOAN
Comentarii