In alte epoci, viata poetilor era la fel de emotionanta ca si opera lor. Sensilibitatea artistica genera o fragilitate sporita în raport cu indiferenta si banalitatea societatii în care traiau. Si asta le era, de cele mai multe ori, fatal. Un exemplu elocvent în acest sens este destinul lui Dante Gabriel Rossetti, poet, pictor si traducator englez, traitor în secolul XIX, un suflet vulnerabil pe care rigiditatea tipic englezeasca a epocii victoriene l-a distrus.
Nascut la Londra din emigranti italieni, Dante Gabriel Rossetti (1828-1882) a facut parte dintr-o familie de intelectuali. A avut doua surori care au urmat cariere de scriitor, iar un frate a fost critic literar. În aceasta atmosfera a crescut cel care compunea poezii din copilarie si care l-a adoptat pe Dante Alighieri drept parinte spiritual. Avea sa-l traduca intens pe marele italian medieval si chiar sa „copieze” drama iubirii acestuia. Conform educatiei sale, Rossetti a fost atasat profund Evului Mediu si a facut din pictura secolului XV un exemplu pentru noul curent numit Pre-Raphaelism. „Fratia Pre-Raphaelita” considera ca tot ceea ce a urmat dupa Raphael sunt doar niste imitatii cu usoare nuante de originalitate. Revenirea la iluminatii medievali era esentiala pentru adeptii Fratiei. În aceasta directie a pictat Rossetti o buna parte a carierei sale, ulterior apropiindu-se de stilul venetian al Renasterii culminante, de Tiziano si Veronesse. Poemele realizate în acea perioada a tineretii sunt dedicate aproape exclusiv dragostei, el însusi fiind un barbat foarte chipes, cu plete „eminesciene”, atras permanent de femeile cu o frumusete speciala. Asa s-a nascut pasiunea înrobitoare pentru un model celebru al pre-raphaelitilor, Lizzi Eleanor Siddal.
Lizzi Siddal era o fiinta trasa prin inel, cu greutatea unui fulg si o privire focoasa emanata de ochii mari si verzi. Cand l-a cunoscut pe Rossetti era deja bolnava de plamani. Pozase într-o cada plina cu apa, în rolul Ofeliei, pentru pictorul John Millais. Apa era încalzita cu lampi, dar orele treceau si apa se racea. A facut tuberculoza si a devenit anorexica. Dragostea dintre ea si Rossetti a debutat în 1850. Poetul a vazut imediat în ea pe Beatrice a lui Dante Alighieri, care a murit la douazeci si patru de ani, casatorita cu alt barbat. Beatrice apare în La Vita Nuova si în La Divina Commedia. La Rossetti apare în toate poemele fierbinti si în picturile sale celebre, precum „Beata Beatrix”. Din nefericire, în 1862 ea moare, iar Rossetti este distrus. Îsi îngroapa toate poemele o data cu ea si va uita de ele opt ani. În tot acest timp, pictorul se prabuseste într-o excentricitate disperata.
Cumpara animale exotice, le tine în casa, mananca si doarme împreuna cu ele si chiar calareste în jurul unei mese uriase o lama adusa din Argentina… În 1870, la insistentele unui amic, dezgroapa poemele dedicate lui Lizzi si le publica. A fost o eroare care l-a costat viata. Critica epocii victoriene a respins creatiile sale ca fiind „poezie carnala”, decadenta, ode specializate în „somnul nuptial”. Rossetti, atins în cea mai fina coarda a sensibilitatii sale, traieste a doua mare cadere psihica, cea fatala. Se împrieteneste fara scapare de whisky si chloral (sedativ foarte puternic). Nici femeile frumoase care-l admirau nu l-au putut salva. Moare la cincizeci si trei de ani si pe mormîntul sau apar mereu flori proaspete de la anonimi. Poetul intrase în inimile celor care l-au privit ca pe un îndragostit disperat.
PAUL IOAN
Comentarii