O ironie, dar mai degraba cu admiratie, Marele Will a mentionat doar într-una din capodoperele sale – „Poveste de iarna” – numele unui singur mare artist italian. Al cui? Nu e vorba nici de Michelangelo, nici de Leonardo sau alt gigant al artei universale, ci de importantul pictor Giulio Romano. Si cu acest unic prilej, Shakespeare ramane enigmatic sau cel putin mucalit, pentru ca îl considera pe Romano un admirabil sculptor, desi italianul nu a executat niciodata vreo o sculptura… Oricum, sa fii popularizat într-o piesa shakespeariana este un fapt de exceptie.
„Sculptorul” Giulio Romano (1499?-1546), nascut la Roma si avand o biografie prea putin cunoscuta, poate fi caracterizat, în esenta, dupa doua trasaturi artistice ale carierei sale: prima ar fi aceea a evadarii din stilul Renasterii tarzii si a crearii unei modalitati personale de abordare a picturii, si anume a manierismului.
Criticii spun ca opera principala a lui Giulio Romano constituie fundamentul curentului manierist – denumire care provine de la italienescul „maniera”, adica „stil”, în sensul ca fiecare pictor îsi personalizeaza si perfectioneaza la maximum lucrarile (de exemplu, El Greco este atat de usor identificabil dupa formele alungite ale personajelor sale). Insa Romano, elev stralucit al lui Raphael, mai poate fi considerat – dupa opinia mea – initiatorul primei variante europene a celebrei „Kama Sutra”.
Istoria artei vorbeste despre primul manual erotic al picturii italiene (si al europenilor, în general), pomenind despre ciclul de panze care avea sa devina notoriu sub titlul de „I Modi” (titlul italian însemnand „Caile”) si cunoscut mai ales sub denumirea de „Cele saisprezece placeri”. A fost unul dintre marile scandaluri de moralitate din secolul XVI, în care Romano a fost tarat fara voia sa.
Acesta a executat 16 panze reprezentand tot atatea pozitii de amor, la comanda lui Federico II, pentru Palazzo del Te din suburbia orasului Mantua. Era o resedinta a placerilor carnale si, probabil, de atunci termenul de suburban se refera (în spirit italian) la decadenta si pornografie. Fara sa-l înstiinteze, Marcantonio Raimondi a realizat 16 gravuri cu „pozitiile”.
Raspandirea acelor gravuri kamasutrice, amintind si de frescele lupanariilor din Pompeii, l-au indignat atat de mult pe papa Clement VII, încat Raimondi a fost închis si originalele si copiile distruse. Giulio Romano a aflat despre scandal abia cand poetul Pietro Aretino a luat legatura cu el, pentru a vedea panzele originale si a scrie sonete pentru fiecare modalitate de facut amor… Este aproape sigur ca Shakespeare nu a avut cunostinta despre vehementa cenzura papala, caci precis l-ar fi inspirat. Însa „I Modi” a avut o atat de mare trecere în randul nobilimii italiene, încat alti pictori au reluat ideea si alti gravori au refacut asa-zisul manual erotico-artistic. Din pacate, respectivele gravuri sunt cat se poate de explicite si nu si-ar avea locul decat într-o publicatie de profil, chiar si în secolul XXI.
Dincolo de acest episod (mai degraba anecdotic), artistul Giulio Romano a fost unul dintre cei mai solicitati în ceea ce priveste decorarea Palatului Vatican si a anexelor sale, alaturi de mentorul sau Raphael sau independent de acesta – dupa ce a murit, în 1520. Romano a completat si finalizat capodopere raphaeliene precum „Schimbarea la fata” si „Incoronarea Madonnei”. Devenit extrem de apreciat, Romano era unul dintre cei mai bine platiti artisti ai Romei, dar în anul cand a fost numit arhitect al basilicii Sf. Petru – 1546 -, a murit. Avea numai 47 de ani.
PAUL IOAN
Comentarii