Razboaiele nevazute ale serviciilor secrete      Cazul amiralului Canaris

     
     In aceasta saptamâna preluam, in exclusivitate, din lucrarea „Servicii secrete straine”, ed. PACO, (autori Marian Ureche si Aurel Rogojan) un nou dosar, cel al amiralului Canaris.

     
     In aceasta saptamâna preluam, in exclusivitate, din lucrarea „Servicii secrete straine”, ed. PACO, (autori Marian Ureche si Aurel Rogojan) un nou dosar, cel al amiralului Canaris.
     
     
     
     Canaris, un convins dusman al lui Hitler în slujba lui Hitler?
     
     Un ajutor nesperat pentru englezi
     
     De ce n-a dorit Anglia ca razboiul sa se încheie mai devreme
     
     Churchill, omul care a negociat pe taraba destinul postbelic a zeci de milioane de oameni.
     
     
     
     Un succes aparte reputat de S.O.E. l-a constituit „cazul amiralului Canaris”.
     
     Amiralul Wilhelm Canaris (1887-1945) a fost seful serviciului de spionaj si contraspionaj al armatei germane („Abwehr”) între anii 1935-1944. El provine dintr-o familie de industriasi bogati, iar aspiratiile sale sunt legate de evolutiile spre o Europa civilizata, puternic urbanizata si catolica. El admira Spania si o vizita adesea. Scopul deplasarilor, în acest spatiu, era legat si de contactarea lui Basil Zaharoff, celebrul comerciant de arme si multiplu agent secret.
     
     În contactele avute cu el, Canaris îsi exprima convingerea ca dictatura lui Hitler va constitui un dezastru pentru Germania, motiv pentru care amiralul se pronunta pentru o eventuala colaborare cu serviciile secrete britanice.
     
     În consecinta, mai multi agenti ai serviciilor secrete engleze semnaleaza cazul Canaris si unele nemultumiri ale sale legate de Hitler. Între acestia, un aport mai deosebit are Juan March. Agentul îi convinge pe superiorii sai englezi sa si-l apropie pe Canaris si sa stabileasca asemenea contacte si cu alte persoane importante din Germania care nu-l agreau pe Hitler. Mai mult, J. March subliniaza, în repetate rânduri, disponibilitatile reale ale lui Canaris de a colabora în secret cu serviciile de informatii engleze.
     
     Ca urmare, persoane importante din M.I.6 îl contacteaza. Canaris face tot posibilul sa-i determine sa actioneze direct si ferm împotriva lui Hitler, pentru a-l înlatura. De la Canaris s-au obtinut informatii importante, dar sefii serviciilor secrete engleze ezita, au rezerve sau îndoieli si nu actioneaza prompt, în sensul de a pune în atentia factorilor politici concluziile care se impun si de a face guvernului recomandarile necesare. Mai mult, anumite optiuni si câteva fapte semnificative atesta nu numai dezacordul sau fata de Hitler ci, mai ales, o anumita dorinta de a servi interesele aliatilor si ale Marii Britanii în special. Astfel, între altele, seful „Abwehr-ului” evita sa execute ordinul de a-l suprima pe generalul Giraud aflat în captivitate. Mai mult, generalul evadeaza si reuseste sa ajunga în Franta. Scuza lui Canaris: el i-a încredintat aceasta misiune lui Heydrich, înalt comisar în teritoriile ocupate, care între timp, a fost asasinat. Un alt fapt extrem de important ce a servit în cel mai înalt grad intereselor engleze: Canaris îi prezinta lui Hitler, în prima parte a anului 1942 situatia militara a Marii Britanii ca fiind mult mai buna fata de situatia reala. În acest scop, multe informatii pe care le detine sunt omise cu buna stiinta în timp ce altele sunt supradimensionate. De altfel, de regula, el transmite mai sus toate informatiile care îi avantajeaza pe aliati.
     
     Pa acest fond, în cursul anului 1942, Menzies, seful M.I.6 stabileste contacte directe cu Canaris. Menzies, un profesionist rasat, realizeaza rapid valoarea informatiilor partenerului de dialog. Concluzia sa clara si fara echivoc, prezentata factorilor de decizie, este aceea ca prin sprijinul oferit de Canaris, Hitler ar fi putut sa cada de la putere, iar razboiul ar fi putut sa se scurteze, ajungându-se la o pace negociabila. Cercuri ale Ministerului de Externe s-au temut însa ca aceasta actiune sa nu displaca rusilor. Se pare ca grupul celor cinci (Kim Philby si ceilalti) a avut câstig de cauza si de aceasta data, influenta lor asupra conducerii Ministerului de Externe si a unor cercuri politice importante fiind certa.
     
     Nu este pentru întâia oara când considerente de oportunism politic au dat deoparte rationamentele corecte, bazate pe adevarurile furnizate de serviciile de informatii. Logic era ca, cel putin dupa episodul Hess, cazul lui Canaris sa fi fost reevaluat, deoarece serviciul sau adapostea un centru principal al rezistentei germane. Atitudinea sa favorabila englezilor, constatata faptic, trebuia si putea sa fie valorificata, pentru a se ajunge la înlaturarea lui Hitler si încheierea mai devreme a razboiului. Lipsa de raspuns si temporizarea lui, ca si în cazul lui Hess, este de natura sa surprinda. Sefii serviciilor secrete britanice si-au facut datoria punându-l în tema pe Churchill. Faptul ca grupul Philby a influentat deciziile M.A.E., pentru a nu fiee lezate interesele sovietice, este o dovada ca lucrurile erau cunoscute. Faptele au fost ignorate de factorii puterii politice britanice, care au ratat constient sansa terminarii razboiului cu trei ani mai devreme. Rezultatele deciziei inverse au fost: distrugerea Germaniei, întarirea si extinderea sistemului comunist în Europa si în întreaga lume, cedarea unor importante zone de influenta U.R.S.S.-ului.
     
     Cine a avut asemenea interese? Omul calculului matematic a fost Winston Churchill, cunoscut francmason. El nu a avut nici o remuscare în a indica procentele exacte ale noii împartiri a Europei între occidentali si sovietici, acestora din urma revenindu-le 90 la suta România, 75 la suta Bulgaria, 50 la suta Ungaria si Jugoslavia si 10 la suta Grecia.
     
     Lucrul cu procentele în politica nu este oare un evident dictat al marii finante internationale?