Razboaiele nevazute ale serviciilor secrete      Influente ale C.I.A. asup

          Continuam publicarea, in exclusivitate, unor fragmente din lucrarea „Servicii secrete straine”, vol. I (Autori: M.

          Continuam publicarea, in exclusivitate, unor fragmente din lucrarea „Servicii secrete straine”, vol. I (Autori: M. Ureche si A. Rogojan, Ed. PACO, 1999). De asta data, vom poposi in insorita Italie si vom avea prilejul sa vedem cum se „coace” o lovitura de stat de catre serviciile secrete, sub „materna” obladuire a CIA!…
          
          Seful serviciului secret militar pregãteste o loviturã de stat
          Giovanni De Lorenzo este desemnat de presedintele republicii, Giovanni Gronchi, în functia de sef al Serviciului de Informatii al Fortelor Armatei (S.I.F.A.R.). De Lorenzo este, în acelasi timp, si omul de încredere al C.I.A., care îl considerã ca fiind cel mai nimerit sã controleze eventualele tendinte „periculoase” ale presedintelui. Seful S.I.F.A.R era angajat într-o relatie directã si exclusivã cu serviciile secrete ale S.U.A. în realizarea obiectivelor unui plan anticomunist, codificat „Demagnetize”, prin care se urmãrea reducerea influentelor partidelor comuniste asupra guvernelor italian si francez si, în mod aparte, asupra sindicatelor, pentru a nu fi lezate interesele Statelor Unite în Italia si Franta. Guvernele celor douã tãri nu trebuiau sã cunoascã nimic despre existenta planului „Demagnetize”. Roberto Faenza avea sã spunã, în „Viata depravatã”: „De acum înainte S.I.F.A.R. este legat de mâini si de picioare de interesele guvernului S.U.A.”
          Un prim exemplu al colaborãrii S.I.F.A.R. – C.I.A. este serviciul cerut de Colby lui De Lorenzo, de a instala microfoane la Palatul Quirinale si în biblioteca Pontifului, la Vatican, cu scopul de a înregistra convorbirile personale ale presedintelui Republicii si ale Papei.
          În anii 1959-1960, în contextul sus-mentionat, S.I.F.A.R. a realizat o fisare amplã, întocmind 157000 de dosare. O circularã internã a Biroului „D” (siguranta internã) cerea structurilor subordonate investigarea amãnuntitã a tuturor parlamentarilor din jurisdictia lor teritorialã, operatiunea fiind extinsã, printr-o directivã metodologicã, asupra liderilor de partide si sindicate, industriasilor, clerului si diverselor organizatii. Practic, toate persoanele care apãreau în notele si rapoartele informative erau îndosariate. Cunoscutul om politic, Amintore Fanfani, avea un dosar de patru volume. Documentele publicate de Roberto Faenza în „Viata depravatã”, evidentiazã cã seful antenei C.I.A. din Roma, Thomas Karamessines, i-a sugerat lui De Lorenzo sã aprofundeze biografiile personale ale liderilor politici favorabili deschiderii spre stânga, cu scopul descoperirii celor usor de santajat. Între altele, i s-a cerut supravegherea severã a grupului de colaboratori ai lui Aldo Moro. Caracterul informatiilor culese depãsea interesele de sigurantã a statului, aplicându-se regula „totul despre toti”, ceea ce a intruzionat flagrant viata intimã a persoanelor. Dacã initial, materialele informative de aceastã naturã aveau o sursã identificabilã, ulterior s-a renuntat la indicarea acesteia, adunându-se informatii anonime, ceea ce a fãcut posibilã confectionarea si rãspândirea intentionatã de informatii compromitãtoare care sã fie apoi „culese” si valorificate în scopuri evident politice. Copiile tuturor dosarelor erau furnizate C.I.A. De Lorenzo, în urma unor combinatii personale abile, devine, în 1962, comandant general al carabinierilor, dar îsi asigurã, prin colaboratori de încredere, controlul pentru încã cel putin doi ani asupra S.I.F.A.R. în acest fel, întregul aparat informativ era pus sã aducã „informatiile de care era nevoie”. Dosarele astfel realizate au fost folosite pentru construirea si demolarea de cariere politice, în scopul împiedicãrii aliantelor politice între „centru” si „stânga” sau a compromiterii lui Giovanni Leone, candidat la presedintie, în favoarea lui Antonio Segni, preferatul extremei drepte si al lui De Lorenzo.
          Dependenta serviciilor secrete italiene de cele americane avea sã se accentueze pe tot parcursul anului 1962, De Lorenzo semnând un nou memorandum elaborat de C.I.A. prin care se angaja sã „programeze actiuni de urgentã; sã intensifice finantãrile fortelor care se opun cotiturilor politice; sã sprijine actiunile potrivite slãbirii unitãtii socialistilor si sã favorizeze eventualele sciziuni ale acestora”.