Arta reprezinta prin definitie ideea de estetic, de frumos, de dezvelire – fie si partiala – a misterelor si miracolelor lumii exterioare noua ale celei ascunse in noi. Ea ar trebui sa genereze armonie si iubire intre oameni, dar caracterele umane fac deseori ca din subiecte firesti si neutre sa explodeze dispute inversunate, alimentate de orgolii absurde.
Este si cazul tabloului realizat de remarcabilul portretist american din a doua jumatate a secolului XIX si inceputul secolului XX, John Singer Sargent intitulat „Portretul doamnei X” (botezat la un moment dat in mod sarcastic „Madame XXX”). Scandalul nu a avut insa teren de lupta dincolo de Atlantic, ci pe malurile Senei.
„Doamna X”, nascuta Virginie Amélie Avegno, era nimeni alta decat „Madame Pierre Gautreau”, sotia unui onorabil si bogat bancher parizian. Ea a cochetat cu arta, dar nu in calitate de autoare, ci pozand pentru anumiti pictori.
Acestia erau atrasi de profilul si detaliile anatomice faciale ce evocau chipurile feminine din antica Grecie, dar si de talia de viespe si bustul generos – detalii portretistice de altfel relativ comune in epoca.
Sargent a avut ideea, deloc inspirata la acea vreme, de a miza pe o inovatie pe care sa o prezinte in cadrul Salonului din 1884 (expozitia de arta a Academiei Beaux Arts).
Tabloul incriminat prezenta profilul unei femei cu alura nobiliara, imbracata in negru, stand in picioare si cu o mana sprijinita pe o masa. Nimic vulgar, nimic provocator, dar Sargent a omis faptul ca unii critici tin mortis sa gaseasca defecte acolo unde nu sunt.
Se impune, precizarea ca, mai devreme cu douazeci de ani, Edouard Manet isi prezentase surprinzatorul tablou „Olympia” (pictat in 1863), care generase un scandal urias. El infatiseaza o femeie despre care contemporanii au presupus ca era o prostituata, goala, cu exceptia… papucilor, a bratarilor, a decoratiunilor roz in par si a unui siret de cizme la gat in locul colierelor de perle din picturile venetiene.
Si-atunci, ce oare sa fi starnit dezgustul suprem al protipendadei pariziene si al neoficialei „curti supreme de justitie a artei”, incat remarcabilul portretist american sa fie pus la zid, pana la a fi determinat sa plece definitiv din Paris, pentru a scapa de neiertatorii lui haitasi?
John Sargent nu era la prima colaborare cu Virginie Gautreau, o mai pictase, in ulei pe panza si in acuarela, surprinsa in pozitii diferite, dar niciodata frivole ori indecente. De aceasta data insa criticii au decretat: este intolerabila prezentarea unei onorabile doamne aristocrate imbracata intr-o rochie atat de decoltata si, pe deasupra, avand o bretea lunecata de pe umar.
Indrazneala pictorului de a imortaliza o asemenea neglijenta, interpretata drept dovada de moralitate indoielnica, a fost corectata tot de acesta, prin „ridicarea” imprudentei bretele pe umarul doamnei. Insa, cum nici noua versiune a tabloului nu i-a multumit pe critici, destinul parizian al autorului a fost pecetluit. El nu a renuntat insa la lucrarea pe care a considerat-o intotdeauna cea mai buna realizare a sa. Si, cum timpul pune de obicei randuiala si in astfel de evenimente, valoarea incontestabila a tabloului a fost confirmata ulterior, in nenumarate randuri.
Pictura lui Sargent este o efigie a artei americane, castigandu-si un loc intre legendele marcante ale avangardei, cu mult inainte ca America sa se implice profund in arta moderna. Pe de alta parte, doamna Gautreau a continuat sa pozeze pentru alti pictori.
In 1891, Gustave Courtois a realizat un portret al ei „in oglinda” fata de cel al lui Sargent: profil stanga in loc de profil dreapta, rochie alba in loc de rochie neagra, insa cu breteaua buclucasa lasata sa lunece iarasi de pe umar.
Cat despre personajul sau, „Madame X” inspira romane si teorii provocatoare, cum ar fi o afirmatie recenta conform careia profilul Madame Gautreau se bazeaza de fapt pe cel al unui tanar frumos. Alte vremuri, alte moravuri, alti critici si privitori…
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii