Pentru a efectua o tentativa de a-l intelege pe artistul francez Marcel Duchamp (1887-1968), personalitate proeminenta a curentului avangardist de la inceputul secolului XX, ar trebui sa ne aplecam putin asupra valvei create in jurul lucrarii „Nud coboara scara” (1912). Desi este un ansamblu haotic de figuri geometrice in care domina cilindri, conuri si paralelograme – deci este un ulei pe panza asociat curentului cubist –, vizitatorii si criticii care au „admirat” lucrarea l-au respins. Se intampla la Paris, la expozitia Salonului Independentilor. Duchamp nu s-a dat batut si, incurajat de achizitionarea operei de catre un celebru cuplu de colectionari americani (Arensberg), s-a lasat expus la Philadelphia Museum of Art. Numai ca artistul vizionar a primit un nou dus rece din partea criticilor, care caracterizau „Nudul” ca fiind expresia unui „cubism impregnat cu futurism”.
Era o exprimare elitista si ingaduitoare, deoarece unul dintre organizatori i-a transmis sa-si retraga panza sau sa-i schimbe titlul, caci era prea „literar”. Furios, Duchamp si-a luat lucrarea si a plecat val-vartej cu un taxi… spre New York. Aici, la a treia incercare (la Armory Show), a fost lovit de o alta caracterizare, poate cea mai severa. Un critic scria in New York Times (publicatie cu mare autoritate intr-ale artei, si nu numai) ca „Nudul care coboara scara” pare „o explozie la o fabrica de rumegus…” Acesta a fost surprinzatorul si neintelesul Marcel Duchamp si de aceea mi-am permis un umil joc de cuvinte in titlu. Daca numele lucrarii ar fi fost „Scara coboara un nud”, am fi incercat cu sanse mai mari sa intelegem de ce un pisoar (la propriu) poate deveni opera de arta cu titlul „Fantana”.
Mult mai mult decat politicienii, artistii au tot dreptul sa ne socheze, dar… Fiind un adversar neobosit al „artei pentru retina”, Duchamp si-a finalizat perioada cubista cu o alta lucrare la fel de ermetica pentru iubitorii clasicismului. Este vorba despre „Mireasa dezbracata la piele de catre flacai” (1913), in care formele geometrice, ba precise, ba imprecise sunt realizate cu ulei asociat cu foite de plumb, fire electrice, praf, totul depus pe doua oglinzi alaturate. Titlul final a fost „Marea sticla” si artistul vorbea despre a patra dimensiune, despre logica si sens al dragostei, despre guvernarea materiei. De altfel, inspirat si de teoriile lui Henri Poincaré („obiectele sunt doar relatii intre obiecte), Duchamp a perseverat in arta-stiinta si s-a alaturat entuziast dadaistilor si altor vizionari revoltati care initiasera „marea cotitura in arta”.
Numai ca modernismul obsesiv al lui Marcel Duchamp (inclusiv arta din obiecte gata facute) a atins limitele unui umor negru cu care trebuie sa fim foarte atenti, ca sa nu radem in loc sa plangem. Ma refer si la parodia „Mona Lisa” (femeia cu mustata si barbison), care poarta si inscriptia zisa umoristica „L.H.O.O.Q”, care fonetic, in franceza, se citeste „Elle a chaud au cul” (Ea are fundul infierbantat). Era o referire freudiana (?) la homosexualitatea lui Leonardo da Vinci!
Copil neastamparat toata viata, Marcel Duchamp s-a deghizat in femeie (sub pseudonimul Rose Sélavy) si i-a pozat lui Man Ray si apoi a conceput compozitia „De ce nu stranuta Rose Sélavy”, in care admiram o cusca plina cu cuburi de zahar, trabucuri si un termometru oral. Este o capodopera a artei gata-facute. Naturalizat american (1955), Duchamp a fost un sahist respectat si-l sfatuia pe Bobby Fischer sa traiasca precum un calugar. Pe piatra sa de mormant sta inscriptia: „De altfel, intotdeauna mor altii”.
PAUL IOAN
Comentarii