Sfântul Spiridon Vechi

          În plin centru al Capitalei, la capatul dinspre sud al Caii Victorei, în Piata Senatului, s-a aflat pâna în vara anului 1987 o bisericuta mica, situata sub nivelul strazii. Construita în secolul al XVII-lea, probabil înainte de 1680, nu i se cunoaste cu precizie ctitorul.

          În plin centru al Capitalei, la capatul dinspre sud al Caii Victorei, în Piata Senatului, s-a aflat pâna în vara anului 1987 o bisericuta mica, situata sub nivelul strazii. Construita în secolul al XVII-lea, probabil înainte de 1680, nu i se cunoaste cu precizie ctitorul. Se stie însa ca la vremea amintita aici era o manastire care a avut o biserica de lemn, înaltata poate de boierii Floresti. În jurul bisericii au existat ulterior case si se pare ca locasul era acum construit din zid. În una dintre ele locuia tipograful Mitrofan. Aceste case, ca si hanul aflat tot aici, au suferit mari stricaciuni la cutremurele din 1802 si 1838, drept care au fost demolate în 1868. Ultima pisanie asezata deasupra usii, scrisa in greaca si araba, arata ca biserica a fost rezidita între 1746-1748 de patriarhul Silvestru al Anatoliei, cu banii lui Constantin Mavrocordat si a fost închinata Patriarhiei din Antiohia.
           Pridvorul era împodobit cu coloane de piatra, iar baza, ornata cu motive florale. Pictata în secolul al XIX-lea, ea a suferit tot atunci serioase reparatii. Importante lucrari de restaurare au fost executate si în secolul XX. Planul initial trilobat al bisericii a fost modificat datorita largirii pronaosului si a pridvorului. La ultimele reparatii a fost modificata si fatada principala, când s-a construit frontonul de deasupra porticului. În pridvor, pe peretele dinspre pronaos, se mai pastra înca fresca originala dar în exterior peretii erau albi, taiati la mijloc de un brâu.
           Interesant este faptul ca pâna în 1880 biserica se afla pe malul stâng al Dîmbovitei, al carei curs nu fusese înca rectificat. In fata sfântului locas se afla un pod de lemn, „podul Cilibiului”, numit astfel deoarece ducea pe malul celalalt, la proprietatea stolnicului Constantin Cantacuzino, poreclit „Cilibiul”, ceea ce în turca înseamna „fin”, „gratios”. În anii demolarilor masive s-au întocmit tot felul de studii de sistematizare, încercându-se salvarea ei, fie prin translare, fie prin „acoperirea” cu un bloc mare, asezat în fata.
           Variantele nu au fost aprobate si la 27 august 1987 biserica a fost darâmata, iar pietraria coloanelor si a ferestrelor, împreuna cu alte obiecte de pret, au fost duse la Manastirea Cernica.
           Dupa 1989, biserica a fost reconstruita prin grija Patriarhiei, respectându-se întru totul conturul fundatiilor si vechiul nivel al pardoselei, aflat cu cinci trepte sub nivelul strazii. Refacerea acestui monument unic a reprezentat nu numai o datorie de constiinta ci si dovada ca avem nevoie de aceste biserici, ramase vii în sufletele noastre.