Considerat de multi critici plastici cel mai important urmas al uriasului maestru al gravurilor, Albrecht Dürer, francezul Gustave Doré a reusit sa ridice fabuloasa imagerie alb-cenusie pe culmi greu de atins. Arta lui Gustave Doré a fost atât de apreciata în epoca si nu numai, încât printre principalele sale ilustratii se afla capodoperele unor clasici ai literaturii universale: Dante, Rabelais, Balzac, Milton si Lord Byron.
Gustave Doré (1832-1883) a trait în plina epoca romantica, fiind contemporan cu Victor Hugo, Alexandre Dumas si chiar cu Jules Verne. Nascut la Strasbourg, Doré se afirma din copilarie ca un om de spirit, cu mare talent la gravuri si la… facut farse celor din jur. Printre primele sale comenzi în calitate de ilustrator de carti s-au aflat autori precum Cervantes si Edgar Allan Poe. Modul cum l-a imaginat pe slujitorul lui Don Quijote, Sancho Panza, a ramas emblematic si astazi.
Cel mai mare succes al carierei sale a fost ilustrarea Bibliei, comanda pe care a onorat-o în 1866. Atât de puternic a fost entuziasmul fata de lucrarile sale, încât Doré primeste o oferta de la Londra, pentru a deschide o expozitie personala cu gravurile biblice. Acest fapt era destul de rar într-un context artistic atât de exigent precum cel englezesc. Si academismul englezesc a recunoscut ca ceea ce a realizat maestrul francez a devenit o capodopera a gravurii universale si un mare succes de public si de critica. Zecile de scene surprinse de Doré (din Vechiul si Noul Testament) au ajuns sa fie adevarate „lectii din Scriptura” pentru cititorul care era avid sa-si imagineze în detaliu faptele esentiale, vechi de mii de ani, din Cartea Cartilor.
Artistul nu ocoleste aproape nici una din Cartile Vechiului Testament si este la rându-i un cititor fidel al textului. Poate una din cheile succesului gigantic de care s-a bucurat editia ilustrata a Bibliei consta în faptul ca Doré nu recurge la metafore si nu distorsioneaza în nici un fel mesajul personajelor sau actiunilor. De la drama lui Lot si pâna la groapa cu lei în care a fost aruncat Daniel, de la monstrul acvatic al lui Iona si pâna la indiscretia celor doi batrâni fata de tânara Suzana, artistul percepe cu fidelitate ideile biblice, de parca ar fi colaborat cu redactorii textelor sacre. Într-una din gravuri, artistul ne-o prezinta din spate pe misterioasa regina din Saba, venita cu daruri la regele Solomon. Si asta pentru ca nu se stie cu precizie din ce neam facea parte regina, deci era foarte dificil de atribuit niste trasaturi anume.
Multe din scenele principale ne aduc aminte de lucrarile marilor maestri ai Renasterii si barocului, fara sa urmeze în detaliu sugestiile înaintasilor întru redarea temelor religioase. Dar ar fi nedrept sa nu amintim si despre „colaborarea” lui Gustave Doré cu Shakespeare, Victor Hugo si Chateaubriand. Toate gravurile acestui impresionant cititor cu penita în mâna ne demonstreaza un talent iesit din comun si un elan romantic de a vizualiza ceea ce cuvintele ne îndeamna sa ne imaginam.
PAUL IOAN
Comentarii