Un obicei devenit regula pentru marii creatori este acela de a se pierde in multime pentru a observa oamenii si a lua ritmul vietii si, de ce nu, pentru a mai uita de singuratatea mesei de lucru sau a studioului de pictura. De multe ori, asezat la o masa alaturi de clientii guralivi care nici nu-l baga in seama, creatorul cauta simboluri pentru a face din banalitate lucruri memorabile. Un astfel de spion a fost si Édouard Manet, cel care si-a dedicat o buna parte din opera imortalizarii modului cum parisienii isi petrec timpul liber. Cateva localuri din Parisul epocii sale au devenit cunoscute prin capodoperele sale. De la „Bautorul de absint” (1859, prima panza acceptata la Salonul oficial) si pana la barmanita din „La Folies – Bergcre” (1882, cu un an inaintea mortii), atmosfera din berarii, cafenele si restaurante de lux au fost temele care l-au transformat pe introvertitul Manet intr-un om de lume, evadat temporar din turnul de fildes in care si-a conceput o cariera exemplara de novator al realismului si precursor al artei moderne.
Nascut la Paris intr-o familie sus-pusa, Manet (1832-1883) a avut sansa, in copilarie, sa fie protejatul unchiului sau, Charles Fournier, care i-a descoperit talentul si l-a purtat prin salile din Louvre pentru a-i admira pe clasici. Ore intregi facea schite dupa operele admirate si astfel l-a convins pe tatal sau sa fie de acord sa urmeze studii de arta in loc de avocatura. A preferat sa studieze intr-un atelier particular, cel al pictorului Thomas Couture. A fost a doua mare sansa a sa, caci in acele imprejurari a cunoscut-o pe teribila domnisoara Victorine Meurent (1844-1927), cea care avea sa fie protagonista unor celebre lucrari care-l vor individualiza pe maestru si-l vor transforma intr-un reformator al temelor clasice. Acea miniona roscata va fi mai intai femeia dezbracata din „Dejun la iarba verde” (1863) si apoi scandaloasa curtezana cu orhidee in par din „Olympia”. Dar Victorine a fost atat de apreciata de maestru, incat un timp a fost o autentica obsesie pentru el, caci Manet a vazut-o si in ipostaze mai sobre („Cantareata de pe strada” si „Femeie cu papagal”), dar si in travesti („Toreadorul”).
Pe langa eticheta de impresionist in afara cercului de impresionisti (Manet a refuzat sa expuna alaturi de prietenii sai de breasla), maestrul acaparat de farmecul Victorinei Meurent a reusit sa deschida si o alunecoasa tema sociologica care se intituleaza pur si simplu „Barbatul imbracat si femeia dezbracata” (BIFD). Psihologii au descris BIFD ca pe o fantasma sexuala in care se reflecta vechea tema a umilintei la care sunt supuse femeile. Dominatia barbatului este subliniata de placerea sexuala numita striptease, care in „Dejun” se manifesta intr-un cadru particular. Femeia devine obiect sexual si de aici pana la pornografie nu mai este decat un pas. Dar adevaratii cunoscatori ai operei lui Manet stiu ca maestrul nu poate fi acuzat de astfel de frivolitati, caci femeia a fost pentru el un subiect etern de studiu. Numai in „Café Concert” sunt doua ipostaze: tanara care tine companie unui distins domn cam tomnatic si chelnerita careia nu-i mai pasa de clienti si soarbe din halba cu bere cu mana in sold…
Édouard Manet a stiut si ce este iubirea adevarata. Profesoara sa de pian, Suzanne Leenhoff, a fost marea lui dragoste si mama fiului sau, desi stia ca fusese si amanta tatalui sau… Dar s-a stins in singuratate, la doar cincizeci si unu de ani.
PAUL IOAN
Comentarii