Când a sosit la Roma venind din Insula Creta (1570), El Greco era decis sa-si impuna stilul si conceptiile artistice în patria renascentismului, coplesit de capodoperele lui Michelangelo si Raphael. Îndraznet si fara complexe de inferioritate, strainul format la scoala bizantina a avut tupeul de a-l critica energic pe Michelangelo si chiar a ajuns sa-i adreseze Papei Pius V o cerere uluitoare: El Greco voia, pur si simplu, sa realizeze o alta „Judecata de apoi” în locul celei facute de geniul din Caprese! Asa a devenit El Greco incomod si detestat de majoritatea pictorilor din Roma, iar arhitectul Pirro Ligorio i-a pus o eticheta care-l va determina pe El Greco, în cele din urma, sa plece în Spania: „Nebunul acela strain”.
Cel poreclit „El Greco” (1541-1614) si-a semnat lucrarile cu numele sau adevarat, scris cu litere grecesti: Domenikos Theotokopoulos. S-a nascut într-un sat numit Candia, din Creta, într-o familie înstarita. Pe atunci, Creta era parte a Republicii Venetia. Acest aspect a fost esential pentru formarea artistica a lui El Greco. Iconografia bizantina si postbizantina a avut astfel o larga deschidere catre Europa occidentala. Icoanele bizantine erau pretuite si la Roma – cea mai importanta lucrare din acea vreme fiind „Fecioara pururea ajutatoare” expusa la biserica Sant’Alfonso din Cetatea Eterna. Iar El Greco a dus cu el în Italia stilul ortodox bizantin pe care l-a remodelat conform influentelor catolice, dar într-un stil cu totul aparte. Formele fluide si alungite – emblematice pentru operele sale – nu numai ca au stârnit controverse si multe adversitati, dar au reprezentat si motivul pentru care lucrarile sale au fost privite cu retinere, inclusiv de clericii din Spania unde s-a instalat (la treizeci si sase de ani) pâna la moarte si unde a elaborat cele mai importante opere ale carierei. Criticii lui El Greco recunosc însa ca manierismul si în general stilul renascentist italian au influentat capodoperele „strainului”. Paradoxal este ca în ultimii ani de creatie, în lucrarile sale se observa si influenta lui Michelangelo, cel pe care l-a dezavuat studiind Capela Sixtina.
Om profund religios, El Greco pleaca mai întâi la Madrid, dar apoi se stabileste în capitala religioasa a Spaniei, Toledo. Venea din Italia cu o reputatie îndoielnica. Pentru decorarea celebrului si vastului palat manastiresc El Escorial (resedinta regilor Spaniei) era nevoie de artisti, dar nu a fost cooptat in acest sens de Filip II. Abia dupa moartea acestuia, El Greco primeste comenzi din ce în ce mai importante, facându-si relatii importante printre sefii clerului. Apreciat si cautat pentru lucrari importante în edificii religioase si profane, El Greco devine locatarul unei impresionante resedinte, cu peste douazeci si patru de camere. În toata aceasta perioada fasta, el si-a luat un ajutor italian, dar nu a pierdut niciodata legaturile cu compatriotii sai. De altfel, la capatâiul sau, pe patul de moarte, au fost doi greci care l-au ajutat sa-si faca testamentul în favoarea fiului sau.
Desi a stârnit controverse în timpul vietii, El Greco a influentat curentele epocii moderne. Urmele stilului sau inconfundabil se regasesc în lucrari celebre precum „Domnisoarele din Avignon” (cubism, Picasso) si în „Strigat” (expresionism, Edvard Munch), printre altele. De asemenea, poeti si prozatori faimosi recunosc influenta conceptiei artistice a „Grecului”, printre acestia aflându-se Rainer Maria Rilke si Nikos Kazantzakis.
PAUL IOAN
Comentarii