Mi-l imaginez pe Mark Kostabi iesind la lumina, din cand în cand, pentru a-si parasi barlogul (atelierul) precum un urs polar care, în imensitatea alba din jur, se sperie de propria-i umbra si se întoarce în întuneric. Hibernarea îi potenteaza fantezia, îl izbeste pentru ca lumea visata si cea reala nu se potrivesc deloc.
În aceste circumstante dramatice, pentru artist nu mai exista decat lumini vagabondand fara sens si umbre zbenguindu-se în absenta stapanilor. Mark Kalev Kostabi (nascut în 1960) este fiul unor imigranti estonieni stabiliti în California. Este un talent plurivalent, educat la Universitatea de stat din Fullerton, California. S-a remarcat începand cu 1984 prin montarile sale scenice din New York si prin grafica sa de o originalitate exceptionala. A devenit o figura proeminenta a lumii artistice din SUA, Japonia, Germania, Australia si Italia.
Este un cautat autor de coperte pentru albume muzicale (printre alte formatii, a lucrat intens cu „Gun N’Roses”), un one-man-show de televiziune si radio. Una dintre cele mai interesante emisiuni tv ale sale se intituleaza „Name That Painting”, în care invita artisti plastici renumiti pentru a da titluri unor opere de arta, iar cele mai reusite sunt premiate. Pe de alta parte, Kostabi este si un muzician foarte apreciat în Estonia, unde a colaborat cu orchestra nationala.
Grafica acestui artist al „cenusiului plin de viata” este, de cele mai multe ori, o lume în alb si negru, dar nu este maniheista. Personajelor umane li se opune doar un fel de lehamite existentiala cu care se dueleaza, parca voind cu orice pret sa treaca dificila granita dintre pesimism si optimism. Toate contururile sunt realizate prin tuse fine, prin umbre delicate care, în cazul sau, sunt mai expresive decat liniile ferme si culorile. Uneori este coplesit de tristete si totul în jur apartine derizoriului: iubirea e o frunza calcata în picioare, femeia-nud se multumeste doar cu prizonieratul unui barbat într-o colivie. În joc este, permanent, conditia umana subrezita de reguli impuse de cei puternici împotriva celor care nu fac sluj în fata lor. În acest sens, cutremuratoare prin duritatea si aluziile directe la o realitate crunta mi se par compozitiile „Biliard” si „Petrecere”.
În prima lucrare, un sef îsi transforma subalternii în bile de biliard (deci numerotate) în care izbeste cu furie si la întamplare. Calaul si victimele sunt asezati la aceeasi masa, într-o aprenta „sedinta de analiza”. Mai tulburatoare este varianta aceleiasi idei în care bossul si plevusca se afla la o masa, cu streangurile de gat. Sase fiinte umile sunt sugrumate simultan, printr-o apasare de buton. O marioneta de lux a devenit si artistul însusi, care este total depersonalizat si este dirijat prin computer pentru a crea la cerere. Este ceea ce se întampla în dictaturile comuniste, dar si ceea ce se întampla pe alocuri în societatea libera, unde arta este adesea prizoniera comercialului ieftin.
Una dintre cele mai întristatoare lucrari ale lui Mark Kostabi este cea în care un om singur îsi priveste umbra si i se pare ca vede un cuplu. Singuratatea se minte singura. Este un joc de cuvinte pe care artistul îl sugereaza si atunci cand într-un cuplu, femeia este cea care calca cu fierul un „pardesiu” care este, de fapt, sotul sau… Kostabi se straduieste sa ne dezmeticeasca. Suntem simple umbre, elite si prostime, gata sa disparem daca se stinge lumina. As spune ca este un manifest antivanitate, deci antiprostie. Daca exista vreo ierarhie între oameni, atunci aceasta e data de vocatie si de întelepciunea de a ti-o exploata. Dar la lumina unei veioze, toti suntem umbre.
PAUL IOAN
Comentarii