Tripleta de aur a epocii barocului flamand a fost reprezentata (cronologic) de Peter Paul Rubens, Jacob Jordaens si Antoon van Dyck. Dintre acestia, Jordaens este cel care a creat una dintre cele mai agreabile atmosfere rurale, generatoare de buna dispozitie si chef de viata. Elev si continuator al marelui inaintas, Rubens, Jordaens a ramas toata viata un apropiat al familiilor de tarani flamanzi, carora le-a surprins cu precadere momentele de destindere, fie el chef restrans sau petrecere in toata regula.
Nascut intr-o familie bogata, Jacob Jordaens (1593-1678) a fost cel mai mare din cei 11 frati si singurul care s-a dedicat artei de foarte timpuriu. Autodidact din copilarie, Jordaens a studiat singur Biblia si mitologia greaca, izvoarele care i-au oferit marea majoritate a temelor lucrarilor sale esentiale. Spre deosebire de maestrul sau, Jordaens nu a avut niciodata o apropiere reala de lumea intelectualilor si nu a facut nici o calatorie (traditionala, de altfel) in Italia, spre a se documenta despre marii pictori ai scolilor din Roma, Florenta sau Venetia. A ramas printre taranii sai, desi s-a nascut la Antwerp (Anvers) si tot acolo a si murit. Refuzul de a frecventa „lumea buna” nu a insemnat ca maestrul nu a fost interesat si influentat de uriasi ai picturii precum Caravaggio, Veronese, Basano sau Pieter Bruegel cel Batran. Dar acest gen de izolare profesionala a avut si o urmare negativa. Astfel, abia dupa moartea lui Rubens (1640) el a inceput sa fie solicitat de marii nobili si chiar de capete incoronate. Uneori, Jordaens a fost chemat sa termine opere neterminate ale lui Rubens (pentru Philip al IV-lea al Spaniei).
Bucuria vietii de interior a taranilor flamanzi, ca tema principala pentru multe capodopere, nu a avut drept consecinta modificarea stilului de a picta. Jordaens s-a dedicat in principal clarobscurului si tenebrismului lui Caravaggio, dar si impetuozitatii coloristice a lui Rubens. Poate ca de la acesta a preluat si ideea compozitiilor ample, cu multe personaje simple dar expresive. Ca mare iubitor al gospodariei rurale, pictorul a inclus principalele animale din ograda chiar si in scenele de interior, pentru a accentua atmosfera taraneasca si a inveseli privitorul, pe care vrea sa-l convinga de faptul ca si necuvantatoarele petrec alaturi de stapani. Aici se observa si influenta fabulelor lui Esop – un autor preferat al maestrului.
Nonconformismul acestui flamand – care a trecut de la catolicism la protestantism, interzis in Flandra ocupata de spanioli – se poate admira, printre altele, si in compozitia „Adoratia pastorilor”, unde Fecioara Maria are un san dezgolit spre alaptare – detaliu foarte rar in pictura.
Bucuria taraneasca de a petrece este exceptional ilustrata in capodopera „Regele bea”, unde 17 personaje chefuiesc cu ocazia Epifaniei (Boboteaza, 6 ianuarie). Personajul principal, care poarta in mod ilar o coroana pe cap, ne aduce aminte de „regele betivilor”, Silenus, jovial personaj mitologic din alaiul lui Dionisos. Acest batran taran petrecaret, care da tonul veseliei generale, ar putea fi arhetipul viitorului Mos Craciun (Santa Claus) sau, dupa unii autori, ar fi un personaj inspirat din dialogurile lui Platon, si anume Socrate.
PAUL IOAN
Comentarii