De fiecare data cand simt nevoia sa-l omagiez pe marele maestru flamand, care a luat pe umerii sai largi pictura baroca precum Atlas Pamantul, nu pot sa-mi reprim cateva sugestii umile: daca vreti sa imbujorati peretii gradinitelor si camerele copiilor vostri, asterneti reproduceri dupa panzele cu prunci ale lui Peter Paul Rubens si mai ales acel popor de copii grasulii si veseli care apar in „Sarbatoarea lui Venus”! Ideea unor grupuri aglomerate de odrasle a apartinut, ce-i drept, lui Tiziano Veccelli – „Adoratia lui Venus”. La fel de mult va descreti fruntea pustanilor si acel detaliu de minune din „Prezentarea Mariei de Medici”, in care apare pruncul Amor ca un razboinic liliputan ce priveste lumea cu candoare…
Am facut aceasta trimitere directa la „copiii lui Rubens” pentru a mai estompa putin ceea ce a intrat in memoria afectiva a publicului cu privire la personajele celebre ale flamandului, si anume „femeia implinita”. Trupul durduliu care nu ascunde deformarile rotunde aduse de micile depozite de grasime este deja o emblema rubensiana chiar atunci cand este vorba despre cea de-a doua sotie a sa, Helene Fourment. Vaduvul de 53 de ani s-a casatorit cu acea adolescenta fermecatoare de 16 ani (in 1630), pe care a imortalizat-o fara nici o idealizare in doua dintre cele mai senzuale capodopere ale sale, „Judecata lui Paris” si „Cele trei Gratii”. Cu totul altele erau conceptiile despre femeia ideala in Renastere, insa Rubens se dedica total naturaletii (nonperfectiunii) feminine si nu perfectiunii.
Ca si multe alte genii care-ti incanta spiritul cu oricare din panzele lor, Rubens a fost un om ocupat. Mai mult, maestrul a fost unul dintre acei elevi care i-a studiat, chiar si la anii maturitatii, pe clasici si pe contemporanii sai, calatorind neobosit din Antwerp (orasul unde se stabilise) catre marile centre culturale ale Italiei, Frantei si Spaniei. Se spune ca avea permanent la el un creion (carbune) si cateva foi cu care facea schite dupa toti pictorii care i-au cucerit total inima si spiritul: Tiziano, Caravaggio si Velázquez. Om invatat si cu o inteligenta rar intalnita, Rubens a calatorit prin Europa, pe la principalii ei monarhi, si in scopuri diplomatice. Suveranii Spaniei, Angliei, Frantei si Olandei l-au primit intotdeauna cu entuziasm si i-au acordat creditul politic necesar rezolvarii unor situatii delicate. Mai mult, Rubens a fost declarat pictor al Curtii in mai multe anturaje regale.
Cea mai prolifica prezenta a sa a fost cea de la Paris, unde Marie de Medici, sotia consort a lui Henric IV de Bourbon, i-a comandat celebrul ciclu de douazeci si doua de lucrari omagiale, la care maestrul a lucrat patru ani (1621-1625). Incantata, fosta regina (regele murise in 1610) i-a comandat si al doilea ciclu, dar acesta nu a mai fost finalizat. Caci Rubens calatorea chemat cu frenezie de marile capete incoronate ale Europei. Asa a ajuns acest artist sa fie onorat cu tiltlul de cavaler atat de catre Philip IV al Spaniei, cat si de Charles I al Angliei. Ultraexigenta Universitate Cambridge l-a numit in 1629 „Maestru al artelor”..
Dar varsta incepea sa-si spuna cuvantul si maestrul sufera din ce in ce mai des atacuri de guta. Mainile nu-l mai asculta ca odinioara. Isi cumpara un domeniu la Antwerp unde cultiva flori si conduce un atelier suprapopulat de ucenici. Lui Rubens i se rupea inima din cauza faptului ca trebuia sa refuze multi parinti care-si trimiteau copiii la el. Cu cele doua sotii, Isabella si Helene, Rubens a avut opt copii. Dar a trecut in eternitate in 1640 si nu i-a putut avea drept elevi. (In 2002, „Masacrul inocentilor” s-a vandut pentru 76,2 milioane dolari, un record al „vechilor maestri”.)
PAUL IOAN
Comentarii