Marele discipol al lui Albrecht Dürer, Hans Baldung zis „Grien” (cel verde) este unul dintre acei mari maestri ai picturii universale care reuseste sa te înspaimânte cu multe din lucrarile sale. Se poate spune despre acest artist german ca a avut o obsesie pentru macabru si sarcastic, simultan cu interesul sau pentru fenomenul vrajitoriei aflat la moda în acele timpuri. Daca admiri o colectie cu operele acestui renascentist, nu se poate sa nu te impresioneze modul ironic si chiar batjocoritor cu care Baldung a privit moartea.
Hans Baldung „Grien” (porecla se datoreaza hainelor vechi pe care le purta cu predilectie) s-a nascut într-o familie de intelectuali din Swabia (Germania), în 1484. El a fost primul artist german provenind dintr-o familie academica si care nu a urmat studii superioare. În adolescenta realizeaza vocatia sa naturala spre desen si pictura si începe sa ia lectii la Strasbourg (din 1503). Hans a avut marea sansa de deveni elevul maestrului Dürer, care era cu treisprezece ani mai în vârsta. Este probabil ca tocmai Dürer sa-l fi poreclit „Verzuiul”, cu simpatie si admiratie. Cei doi au devenit cu timpul prieteni apropiati, caci talentul lui Baldung l-a cucerit pe mare gravor german… Succesul lucrarilor l-a ajutat sa-si alcatuiasca o familie si sa deschida propriul sau atelier. Din acea perioada, de pe la douazeci si cinci de ani, Baldung începe sa-si semneze lucrarile cu monograma „HBG”.
Incontestabil lucrarile cu teme religioase au fost o prioritate pentru artist, având în vedere comenzile onorante si banoase cu care era asaltat. Este celebra seria sa de unsprezece piese de altar realizate pentru catedrala din Freiburg si dedicata Fecioarei Maria. Faima l-a determinat sa lucreze si pentru unele Curti regale, pentru împaratul Maximilian al Sfântului Imperiu Roman si pentru Charles V. Stilul sau se apropia foarte mult de cel al adeptilor manierismului si chiar a fost numit si „Correggio al Nordului”.
Înca din tinerete, Baldung manifesta un interes aparte pentru vrajitorie si pentru imageria în care personajele atât de detestate de clerici ar putea fi reprezentata. Si talentul urias al acestui spirit inteligent si ironic a ales calea… erotismului. Acesta este un aspect esential în conceptia artistului nonconformist care a sfidat hidosenia traditionala a ilustrarii vrajitoarelor si a preferat sa le vada ca pe niste femei pline de senzualitate, cu forme apetisante usor exagerate din care se vor inspira unii maestri ai barocului. Lucrari precum „Doua vrajitoare” sunt pur si simplu niste studii de nud feminin în care sarcasmul autorului este împins la maximum. Antagonismul dintre erotic si macabru este uluitor, întrucât Baldung nu uita, prin detalii uneori abia semnalate, ca ne aflam în prezenta unor fiinte ispititoare care au facut pact cu diavolul (conform teoriilor epocii).
Fantezia atât de fecunda a maestrului german ne prezinta femeia si în ipostazele cele mai deprimante si anume acelea ale procesului de îmbatrânire. În multe opere, Baldung este si ironic si trist atunci când o frumoasa femeie este prezentata la senectute, când devine o persoana de nerecunoscut… Evident, întreaga sa atitudine fata de arta a fost influentata de religia protestanta, el fiind un adept al reformelor lui Martin Luther. Bldung a murit în 1545, la Strasbourg.
PAUL IOAN
Comentarii