Una dintre cele mai agreabile atmosfere rurale, generatoare de buna dispozitie si chef de viata este întalnita în opera celebrului pictor flamand Jacob Jordaens, o „ramura” pretioasa a barocului desprinsa din arborele numit Rubens. Elev si continuator al marelui înaintas, Jordaens a ramas toata viata un apropiat al familiilor de tarani flamanzi, carora le-a surprins cu precadere momentele de destindere, fie el chef restrans sau petrecere în toata regula.
Nascut într-o familie bogata, Jacob Jordaens (1593-1678) a fost primul din cei unsprezece frati si singurul care s-a dedicat artei de foarte timpuriu. Autodidact din copilarie, Jordaens a studiat singur Biblia si mitologia greaca, izvoarele care i-au oferit marea majoritate a temelor lucrarilor sale esentiale. Spre deosebire de maestrul sau, Jordaens nu a avut niciodata o apropiere reala de lumea intelectualilor si nu a facut nici o calatorie (traditionala, de altfel) în Italia, spre a se documenta despre marii pictori ai scolilor din Roma, Florenta sau Venetia.
A ramas printre taranii sai, desi s-a nascut la Antwerp (Anvers) si tot acolo a si murit. Refuzul de a frecventa „lumea buna” nu a însemnat ca maestrul nu a fost interesat si influentat de uriasi ai picturii precum Caravaggio, Veronese, Basano sau Pieter Bruegel cel Batran. Dar acest gen de izolare profesionala a avut si o urmare negativa. Astfel, abia dupa moartea lui Rubens (1640) el a început sa fie solicitat de marii nobili si chiar de capete încoronate. Uneori, Jordaens a fost chemat sa termine opere neterminate ale lui Rubens (pentru Philip IV al Spaniei).
Bucuria vietii de interior a taranilor flamanzi, ca tema principala pentru multe capodopere, nu a avut drept consecinta modificarea stilului de a picta. Jordaens s-a dedicat în principal clarobscurului si tenebrismului lui Caravaggio si impetuozitatii coloristice a lui Rubens. Poate ca de la acesta a preluat si ideea compozitiilor ample, cu multe personaje simple dar expresive. Ca mare iubitor al gospodariei rurale, pictorul a inclus principalele animale din ograda chiar si în scenele de interior, pentru a accentua atmosfera taraneasca si a înveseli privitorul, pe care vrea sa-l convinga de faptul ca si necuvantatoarele petrec alaturi de stapani. Aici se observa si influenta fabulelor lui Esop – un autor preferat al maestrului.
Nonconformismul acestui flamand – care a trecut de la catolicism la protestantism, interzis în Flandra ocupata de spanioli – se poate admira, printre altele, si în compozitia „Adoratia pastorilor”, unde Fecioara Maria are un san dezgolit spre alaptare – detaliu foarte rar în pictura.
Bucuria taraneasca de a petrece este exceptional ilustrata în capodopera „Regele bea”, unde saptesprezece personaje chefuiesc cu ocazia Epifaniei (Boboteaza, 6 ianuarie). Personajul principal, care poarta în mod hilar o coroana pe cap, ne aduce aminte de „regele betivilor”, Silenius, jovial personaj mitologic din alaiul lui Dionisos. Acest batran taran petrecaret, care da tonul veseliei generale, ar putea fi arhetipul viitorului Mos Craciun (Santa Claus) sau, dupa unii autori, ar fi un personaj inspirat din dialogurile lui Platon, si anume Socrate. Dar despre aceste conotatii, într-un numar viitor.
PAUL IOAN
Comentarii