Membru al unei familii bogate in artisti, Tiziano Vecellio (1485? – 1576) a avut sansa de a fi descoperit de timpuriu (inainte de a implini zece ani) chiar de parintele sau si trimis la scoala venetiana a celebrilor frati Bellini (Gentile si Giovanni). A doua mare sansa a carierei sale adolescentine a fost prolifica intalnire cu Giorgione (Giorgio da Castelfranco), cu care a colaborat foarte mult si cu care chiar a fost confundat de multe ori (lucrau mereu aceleasi teme si nu se semnau).
Faptul ca s-a nascut in (pe atunci) Republica Venetia ar fi trebuit sa fie un obstacol in calea afirmarii sale, deoarece si acea zona a Italiei a dat artei vizuale numeroase nume ilustre. Insa tanarul venit din mica localitate Pieve di Cadore a devenit un maestru inainte de a implini patruzeci de ani. Iar in jurul aceleiasi varste a fost poreclit de venetieni „Un soare printre stele mici” (aluzie la un citat din „Paradiso” a lui Dante). Tot in acea perioada de maxima glorie, Tiziano a fost numit „pictor laureat al Republicii Serenissime Venezia, iar dupa moartea lui Giovanni Bellini a devenit titularul scolii de pictura si i s-a acordat pensie de la Senat (dar Signoria Venetiei noteaza in cronicile sale ca „maestrul absenta de la sedinte…”). A fost una dintre cele mai luminoase (la propriu si la figurat) personalitati ale Renasterii italiene, unul dintre cei mai longevivi pictori din istoria universala. Pe perioada intregii sale vieti, Tiziano – care a murit, probabil, la optzeci si unu de ani, insa exista si varianta conform careia a trait aproape nouazeci de ani – a schimbat de mai multe ori modalitatea de a combina culorile.
Toate aceste recunoasteri ale geniului tizianesc nu au reprezentat manifestarea unui patriotism local venetian (la concurenta cu scolile romana si florentina). Arta imbinarii culorilor sale a fost asociata cu lucrari extrem de valoroase in domeniul peisagisticii si portretisticii; aceste tematici au constituit o adevarata scoala peste timp pentru reprezentantii Renasterii si barocului. De asemenea, dinamica scenelor sale mitologice a fost decisiva pentru formarea altui geniu, Rubens – dupa cum o recunostea insusi maestrul flamand.
Viata personala a maestrului – chemat sa onoreze comenzi in multe orase, mai ales in lacase de cult – a fost una foarte trista. Casatorit in 1525 cu Cecilia, Tiziano devine vaduv cu trei copii dupa numai cinci ani. Ulterior, maestrul s-a dedicat aproape exclusiv artei, obsedat in permanenta de modificari ale tehnicii picturale (inclusiv murale). Istoria artei il vede egalul lui Rafael si Michelangelo si „profesorul” lui Rubens.
In familia Vecelli a existat o predominanta „gena artistica”. Astfel, pictori cunoscuti au fost Francesco (frate mai varstnic), Marco (nepot), Cesare, Tomasso, Girolamo si Fabrizio (rude apropiate). Unul dintre ultimii sai elevi de renume a fost El Greco. Tiziano a murit de ciuma in 1576, dar trupul sau a fost admis (in mod exceptional) in cripta la Santa Maria Gloriosa dei Frari – unde are un monument realizat de Antonio Canova.
PAUL IOAN
Comentarii