Stefan Spanu (Andrei) nu este un nume cunoscut in lumea artelor plastice, deoarece el nu este un artist plastic in sine, cu o formare profesionala oficiala in acest domeniu, iar pana in prezent nu a participat la nicio expozitie. El picteaza si o face intr-un stil cu totul special.
Nu este vorba despre fireasca personalizare a creatiilor fiecarui artist, ci despre modul in care scoate spre lumina si ne provoaca sa intelegem un univers halucinant, existent in abisurile fiecaruia dintre noi, insa pe care de cele mai multe ori refuzam sa il recunoastem.
Cu pregatire de baza in domeniul informaticii manageriale, tanarul de 33 de ani a fost indreptat pe calea dificila a recrearii unor lumi nevazute printr-un impuls care mai degraba contrariaza si pe care unii poate l-ar considera intamplare.
Picturile sale etaleaza suficiente argumente – desi aproape exclusiv incifrate, disimulate in contururi si nuante inselatoare – pentru a demonstra o certa valoare, cu perspective ce pot fi mai mult decat surprinzatoare. Iar daca cineva vrea neaparat – cum se intampla de cele mai multe ori in orice zona a esteticului – sa identifice apropieri sau chiar apartenente la anumite curente, orientari, grupari artistice, sugestia noastra s-ar indrepta catre creatiile psihedelice si vizionare ale unui Alex Grey, din siajul caruia insa Stefan Spanu „evadeaza” in forta, impunand subiecte de un puternic impact spiritual.
Punctele sale de rezistenta sunt culoarea si un inventar simbolistic ocultat cu abilitate intr-o aglomerare de contururi labirintice aproape infernale, care insa „curg” neabatut intr-un singur sens: acela al eternei cautari a sinelui, al confruntarii nemiloase, fara menajamente, dintre individ si propria minte. „Toate picturile mele incep cu ochii inchisi, nu am niciodata o idee prestabilita. Eu vad existenta ca pe ceva artistic, iar Universul ca pe un artist nebun. As spune ca aproape tot ce tine de mine este random, eu nu sunt decat un vehicul pentru intentiile energiilor”, a marturisit Stefan Spanu.
A spune ca tablourile acestuia constituie o cautare perpetua ar fi un loc comun, un refugiu de piatra si vis tocit de generatiile care si-au cladit, pe rand, adapost in causul sau. Dimpotriva, ceea ce frapeaza in cazul de fata este o surprinzatoare lentoare a dinamicii imaginii. Acolo unde nu reuseste pe deplin sa se ascunda privirilor iscoditoare, figurativul autorului ni se releva fragmentar, generand un soi de asteptare si cu certitudine senzatia de amenintare din necunoscut.
In impletiturile impenetrabile de tentacule, de crengi, de brate scheletice, „Ceva” sta la panda la fel ca o fiara infometata si vorace. Ochii reptilieni se multiplica la nesfarsit, intr-un spatiu semiacvatic, mlastinos, sugerat in mod foarte inspirat prin utilizarea unei palete aproape infinite de verde, albastru si brun, nuante ce sporesc tensiunea si sentimentul terifiant al apropierii unui final implacabil.
Captiv in Universul – la randul lui – captiv in propriile tenebre ale non-creatiei, ale instinctelor viscerale distructive, individul uman nu are alta cale decat pe cea a redescoperirii ori-ginilor. Aceasta inseamna gasirea unui refugiu in spatele unui scut care sa ofere speranta inceputului recuceririi culorilor, a luminii, a propriei identitati.
Stefan Spanu sugereaza toate acestea prin „introducerea” unor nuante cromatice vitale in ansamblu ori prin multiplicarea aceleiasi minti nelinistite ce pare a fi un etern inamic, in chipuri cufundate intr-o letargie tranzitiva dinspre subpamantesc catre suprateran.
Din „miezul” lor, ochiul cunoasterii, mereu lucid, devine punctul de origine din care tasneste un izvor albastru al vietii viitoare, intr-o curgere care nu poate fi oprita. Foarte posibil, acesta este mesajul de ansamblu al picturilor tanarului regasit in arta imaginii: cu totii avem nelinisti, spaime, disperari, dar cu totii avem dreptul de a cunoaste orizontul dincolo de care rasar culorile eternitatii.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii