Ori de cate ori parcurgem coplesitoarea biografie a lui Leonardo da Vinci (1459-1517), ne intrebam, cu legitima nedumerire, cand a mai avut acest om timp sa doarma sau sa stea la un pahar de vorba cu amicii. Si asta pentru ca acest geniu care a purtat toata viata anatema de „bastard” (care-i interzicea anumite drepturi, intr-o epoca medievala anchilozata) s-a nascut cu o curiozitate „feroce” (daca permiteti aceasta alaturare). De la zborul pasarilor care poate fi imitat de oameni pana la sisteme de irigatii in agricultura, de la anatomia corpului uman pana la noi metode si stiluri de pictura, de la stiinta aplicarii fortelor mecanice in scoaterea apelor din puturi si pana la geometrie, optica si proportia divina in arta, Leonardo a avut preocupari si forta de intelegere si de insusire a naturii inegalabile.
O asemenea personalitate „ambitionata la culme sa descopere lumea” a trezit uimirea admirativa a contemporanilor si, inevitabil, el insusi a realizat la maturitate ca este un devorator al cunoasterii. De aceea, pe patul de moarte, a rostit cu o mandrie bine temperata: „Io continuerň!” Batranul care murea departe de tara, in Franta, stia ca el doar a inceput sa descopere misterele naturii. Patru teme esentiale (concretizate in tratate finalizate sau aproape de finalizare) l-au preocupat, in esenta: pictura, arhitectura, bazele mecanicii si anatomia omului. Pe langa geofizica, botanica si hidrologie, fireste…
Mii de pagini scrise marunt (foarte multe de la dreapta la stanga, Leonardo fiind stangaci), sunt pastrate cu sfintenie in bibliotecile de seama, de la Londra la Madrid, trecand prin Paris si mai multe orase ale Italiei. A detine macar o fila a unui manuscris al lui Leonardo da Vinci inseamna a te bucura de un fel de comoara spirituala greu de estimat.
Opera artistica (pictura) a unui asemenea geniu polivalent nu cuprinde decat saptesprezece lucrari terminate si confirmate. Leonardo nu a terminat intotdeauna ceea ce incepea, fiind avid de noutate si de stilul de lucru la mai multe opere in aceeasi perioada. Unele lucrari au paternitate indoielnica, mai ales din perioada tineretii, cand a lucrat febril in atelierul lui Andrea del Verrocchio. Cu toate acestea, prestigiosul istoric si artist Giorgio Vasari nu se sfieste sa-l numeasca „parinte al Renasterii”.
Cu toate meritele exceptionale ale acestei personalitati, exista doua zone de umbra in ceea ce priveste realizarile sale. Ambele provin din sfera picturii si se refera la celebrele lucrari „Cina cea de taina” si „Batalia de la Anghiari”. Ambele trebuiau sa fie fresce (in sensul comun al terme-nului), prima la manastirea milaneza Santa Maria delle Grazie, iar cea de-a doua, la Palazzo Vechio din Florenta. Ei bine, este de neinteles cum Leonardo n-a folosit tehnicile frescelor (pentru durabilitatea lucrarii) ci o invetie personala (in principal, tempera si ulei pe ipsos), care s-a degradat in mod accentuat. Statul italian a reusit sa restaureze capodopera intre anii 1948 si… 1999! Si pictura murala cu Batalia de la Anghiari s-a distrus, dar s-au facut copii dupa schitele originale. Printre realizatori s-a numarat si Rubens.
Retras in Franta, la apelul calduros al regelui François I, batranul Leonardo se stabileste la castelul Ambroise, pe Valea Loarei. Acolo a mai trait patru ani. Din pacate pentru italieni, Leonardo o avea mereu asupra sa pe Mona Lisa, care ajuns la Louvre.
PAUL IOAN
Comentarii