Dintotdeauna, arhitectura si artele plastice realizeaza o îngemanare pe care o putem numi simplu „corp comun”. Daca în cazul picturii si sculpturii asocierea cu arhitectura se situeaza mai degraba la nivel simbolic si metaforic, aceasta din urma este legata organic de artele plastice.
Imaginatia umana (aproape) nelimitata face ca legatura dintre cele doua mari domenii tributare esteticului sa se ramifice permanent pe noi directii. Ne referim la o aparenta sfidare a gravitatiei terestre si a legilor echilibrului corpurilor materiale, legi fata de care nu putini artisti si arhitecti ingeniosi au gasit formulele unor „contrareplici” fascinante si uluitoare. O adevarata revolutie a Frumosului, fata de care niciun om nu poate ramâne insensibil!
Indiferent de stilul sau locatia lor, majoritatea constructiilor recente prezinta linii curbe, volume neconventionale, forme asimetrice sau planuri deschise. Dar dorinta de a sfida gravitatia se manifesta public în toata lumea, odata cu „extravagante” exclusiv sculpturale, de la Melbourne în Australia, pâna la Waccabuc, lânga New York.
De fapt, cei care proiecteaza cladiri incredibil de… îndraznete sunt mai mult alchimisti si specialisti în materiale, decât arhitecti. Daca luam drept reper o constructie celebra – Muzeul Guggenheim din Bilbao al lui Frank Gehry, aflam ca aceasta cladire este statica, dar apropiindu-ne de ea într-o zi însorita, constatam ca pare sa vibreze în lumina, în timp ce norii, parca absorbiti de titan, reflecta monotonia onirica a zilelor întunecate.
O mare parte din acest efect se datoreaza deconstructivismului, o miscare în care muzeul respectiv este un actor important.
Nascuta în anii 1990, aceasta miscare teoretizeaza faptul ca arhitectura trebuie sa contina doar notiunile de armonie sau simetrie si încalca regulile arhaice, prin solutii ce par capricii ale nonconformismului. Ceea ce face însa deconstructivismul atât de fascinant este ca, în profunzimea lui, abordeaza arhitectura ca pe o practica fundamental conservatoare.
De exemplu, un patrat este… un patrat, deoarece toate laturile sale sunt egale, ceea ce mentine designul general echilibrat. Ce se întâmpla însa când acest patrat este distorsionat? Este compromisa integritatea structurii generale? Dar, daca ar fi exact invers? Punând la îndoiala perceptia de unitate si stabilitate, arhitectul deconstructivist revendica o aparenta instabilitate.
Iata si câteva exemple aleatorii (dar reale!), ce par adevarate minuni ori – de ce nu? – farse destinate punerii în miscare a ratiunii tributare manualelor scolare.
– Casa Brutalist este o cladire cu doua etaje, care sfideaza gravitatia. Designerii firmei LYXarchitecter s-au inspirat din Brutalism, un stil arhitectural ce favorizeaza materiile prime, expunerea de infrastructura tehnica si o ruptura cu trecutul pentru a crea aceasta casa cu unghiuri spectaculoase, situata în Islanda. Cladirea construita în 2022 are forma unui container inversat ale carui laturi sunt înlocuite cu sticla panoramica, oferind o vedere de 360 de grade asupra plajei din dreptul parterului.
– Muzeul Timmelsjoch Experience Pass se afla la granita dintre Austria si Italia. Proiectata de arhitectul Werner Tscholl, structura seamana cu o stânca aparent sprijinita într-un singur punct. Ea a fost conceputa pentru comemorarea celei de-a 50-a aniversari a Drumului Alpin Timmelsjoch, proiectat în 1897, dar construit în 1959. Muzeul, finalizat în 2010, prezinta istoria regiunii, cultura împartasita. de locuitorii sai si o mica pestera, cu referire la cei care s-au aventurat în acesti munti în epoca de piatra.
– Flying Mud Boat. Greu de crezut, totusi aceasta este o ceainarie care face parte din Muzeul Jinchokan Moriya din Chino, Japonia. Structura sustinuta de cabluri a fost proiectata de arhitectul Terunobu Fujimori si e realizata din materiale de constructie traditionale japoneze (lemn, lut si ipsos). Autorul este cunoscut pentru creatiile sale bizare, parca inspirate din basme.
– Adrian Gray este un profesionist în echilibrarea pietrelor, parând un magician ale carui taine oamenii vor, dar nu pot sa le descifreze singuri. Artistul britanic îi învata însa cum sa-si creeze propriile opere, cu o inteligenta speciala în alegerea pietrelor, cu judecata acuta si fara a folosi vreun adeziv ori alte solutii tehnice de „unire” a acestora.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii