«Eu, Vincenzo Peruggia din Dumenza, am furat Mona Lisa si timp de 28 de luni am pastrat totul pentru mine. Cine a fost vreodata mai fericit?»
Ciudata marturisire, mai mult decât socanta, ascunde o drama personala, dar si o poveste fabuloasa ramasa în istoria artelor plastice din toate timpurile. Autorul furtului celei mai valoroase picturi create vreodata s-a nascut în Italia în 1881 si a murit în Franta, la vârsta de 44 de ani.
Tatal lui a fost zidar si mama casnica, iar el a lucrat de la 20 de ani ca sticlar si zugrav, meserii care i-au deteriorat drastic sanatatea.
Plumbul din vopselurile utilizate l-a îmbolnavit de „saturnism”, fapt ce explica depresia severa care l-a afectat în timp ce muncea în Franta, unde a ajuns si victima a xenofobiei antiitaliene. A dezvoltat astfel o forma de paranoia, pe fondul unui patriotism extremist fiind si arestat de câteva ori.
La începutul secolului trecut, mai multe tablouri din Luvru au fost vandalizate de bolnavi mintal, astfel ca administratia muzeului a decis sa protejeze mai bine 1.600 dintre ele. Operatiunea a implicat si participarea lui Peruggia, angajat al Casei de sticlarie Gobier, aceasta oferind serviciile sale de instalare sub sticla a tablourilor securizate.
Cunoscând si modul de demontare a pânzelor, i-a încoltit în minte ideea de a fura capodopera lui Leonardo da Vinci, un motiv „serios” fiind convingerea sa ca „Gioconda” apartinea de drept statului italian, si nu Frantei, unde însa fusese adusa chiar de artist, dupa ce în 1516 fusese invitat de regele Francisc I sa se stabileasca în castelul Amboise, iar acesta i l-a cumparat.
Furtul a fost realizat pe 21 august 1911, o zi de luni, când Luvrul era închis, dar abia a doua zi s-a observat lipsa lui. Ddisparitia lucrarii a bulversat o întreaga lume, ancheta deschisa neocolind nume ilustre ale vremii. Poetul Guillaume Apollinaire a fost suspectat de furt si arestat, în ziua de 7 septembrie a fost supus unui interogatoriu si marele Pablo Picasso, dar amândoi au fost eliberati din lipsa de dovezi.
La fel de socant ca furtul în sine este felul cum desfasurarea faptelor a ramas o mare necunoscuta pentru mult timp. Peruggia a ascuns tabloul în locuinta sa din Paris, pe fundul dublu al unei valize de lemn alb, sub patul sau.
Când inspectorul pe nume Brunet s-a prezentat în apartamentul sau, pe 29 septembrie 1911, pentru a-l interoga, nu a perchezitionat încaperea, neînchipuindu-si ca furtul putea fi fapta unui modest muncitor. Dupa ce a pastrat lucrarea timp de doi ani, Peruggia s-a întors cu ea în Italia si a tinut-o în apartamentul sau din Florenta.
Devenit extrem de nerabdator sa o vânda (ori poate ca avea remuscari!), la 10 decembrie 1913 l-a contactat pe Alfredo Geri, proprietarul unei galerii de arta din oras. Desi marturiile lui Geri si Peruggia sunt contradictorii, Peruggia se astepta la o recompensa pentru întoarcerea picturii în „patria” sa; o atitudine absolut nefireasca, pe care o putem atribui problemelor sale mentale.
Geri l-a sunat pe Giovanni Poggi, directorul Galeriei Uffizi, care a autentificat opera. Poggi si Geri au pastrat însa tabloul si au informat politia, care l-a arestat pe Vincenzo Peruggia la hotelul unde locuia.
Dupa (re)gasirea sa, „Gioconda” a fost expusa în toata Italia, într-un mare turneu de adio, înainte de a fi returnata cu mare fast la Luvru, la începutul anului 1914.
Un alt detaliu oarecum picant din povestea destinului capodoperei este acela ca Napoleon a luat-o de la Luvru, unde se afla expusa, pentru a se bucura de ea, admirând-o în dormitorul sau. O posibila „dimensiune” a acelei placeri patologice de a cheltui sume exorbitante pe opera de arta, pentru a o ascunde de publicul pentru care a fost realizata.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii