Binele si Raul reprezinta deopotriva notiuni etice si estetice, iar fenomenul artistic – de orice natura – include aspecte ce pot fi mai mult sau mai putin periculoase.
Un exemplu devenit, fatalmente, „clasic” este cel al tablourilor falsificate si apoi prezentate ori vândute ca fiind originale. Teoretic, aici ar trebui sa intervina expertii autentici si corecti, care sa limpezeasca si sa garanteze categoric un verdict.
Pentru a ilustra acest fenomen cel putin detestabil am ales unul dintre cele mai notorii cazuri de falsuri de arta, poate al doilea ca „rasunet”, dupa cel al furtului capodoperei lui Da Vinci, „Mona Lisa”. Vorbim despre pictorul olandez Han van Meegeren (1889-1947), fara îndoiala, foarte valoros ca artist, dar care a ales sa se ocupe de falsificarea operelor altor pictori, deja devenite celebre.
Motivul sau: obtinerea de avantaje materiale cât mai mari, cu orice pret. În situatia prezentata, „victima” a fost conationalul sau Johannes Vermeer din Delft, iar calea nefericita pentru care a optat falsificatorul a creat mare confuzie si un adevarat cutremur în lumea artelor plastice, în primul rând dintr-un motiv aproape incredibil: specialisti din domeniu cu înalta experienta au considerat ca unele dintre falsurile magistral realizate erau, de fapt, tablouri originale!
Veritabilul scandal de mare amploare a avut în realitate un fundament politic cu nuante extrem de grave, la sfârsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Mai mult, elementul cu cea mai mare greutate al cazului a fost si a ramas unic în întreaga istorie a artelor.
Urmarit penal pentru tradarea Olandei prin vânzarea unui pretios tablou de Vermeer liderului nazist Hermann Göring, van Meegeren a trebuit sa lupte, efectiv – nu pentru a-si demonstra nevinovatia, ci tocmai pentru a demonstra ca opera cu pricina era de fapt un fals ingenios, pictat chiar de el!
Dar exista si un revers al medaliei, favorabil lui: demonstrându-si fapta infama, falsificatorul era mutat din categoria tradatorilor, în cea de… erou al Rezistentei! Trecând astfel de la tradator la erou al rezistentei!
Demonstrarea propriei sarlatanii în fata unui judecator nu constituie niciodata o strategie de aparare buna, însa a functionat de minune pentru van Meegeren!
La sfârsitul razboiului, Aliatii au pus mâna pe un tablou mai degraba ciudat, prezentat ca un pretios Vermeer din anii 1650, pe care criminalul de razboi Hermann Göring, mâna dreapta a lui Hitler si mare jefuitor de arta, si-l însusise în Olanda, în timpul ocupatiei naziste: „Hristos si femeia adulterina”. La momentul respectiv, nu se stia clar daca acesta putea fi sau nu un tablou furat de la o familie evreiasca. Ancheta asupra provenientei sale i-a condus pe Aliati la un pictor olandez bogat si excentric: Han van Meegeren.
Suspectul îsi parasise sotia si copiii pentru a trai cu o actrita tânara si era deja cunoscut pentru moravurile sale îndoielnice, petrecerile fastuoase date în timpul ocupatiei germane si consumul excesiv de alcool si morfina. Când a fost întrebat de unde a obtinut tabloul vândut lui Göring, pictorul a refuzat sa vorbeasca, atitudine care s-a întors împotriva lui, fiind deja limpede ca Hitler pierduse razboiul.
Pictura a fost declarata original, fara niciun dubiu, iar cel care îi vânduse dusmanului nazist „comoara culturala” nu putea fi decât un tradator de tara!
Van Meegeren a fost judecat rapid sub acuzatia de colaborationism si încarcerat pe 29 mai 1945. Numai ca halucinanta situatie avea un substrat mult mai profund si mai grav.
Format la Academia de Arte Frumoase din Haga împotriva dorintei tatalui sau, Han van Meegeren, ca pictor talentat, a creat lucrari valoroase, în stilul Art Nouveau. Dar, dupa câteva succese initiale, expozitia sa din 1922 a fost demolata de critici. Respins, frustrat si lipsit de bani, tânarul a început sa realizeze copii de înalta calitate ale maestrilor flamanzi, pe care le vindea clientilor bogati de pe Riviera.
În 1934, a vândut primul sau Vermeer fals. Astfel, el a reusit sa acumuleze o avere considerabila si a cumparat o vila pe Coasta de Azur. A pus apoi la cale un plan pentru a-i însela pe criticii si expertii care îi distrusesera cariera, demonstrând un geniu tehnic si psihologic incredibil, iar razbunarea sa „a functionat” ani de zile. În cele din urma, tot el a reusit, cu multe eforturi, sa-si demonstreze… vinovatia.
Prin urmare, intuitia personala a unor „experti” de încredere nu mai este considerata o baza fiabila pentru evaluarea operei unui pictor atât de complex precum Vermeer.
Analiza de laborator a devenit, de asemenea, esentiala pentru întelegerea picturii lui Vermeer si a picturii olandeze din secolul al XVII-lea.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii