Milioane de oameni au fost fascinati de fapturile dumnezeiesti create de cel care va fi fost, între nenumarati altii asemenea lui, geniul Renasterii italiene – Michelangelo Buonarroti.
Artist total, acesta a ramas în istoria umanitatii ca pictor, sculptor, arhitect si poet de geniu, si nu doar pentru epoca renascentista, ci inclusiv pentru vremurile noastre, când maestrul florentin ramâne un model de prim rang.
Iar unul dintre elementele fabuloase, plasmuite de el ca dantelarie de marmura, este acel mod de a „îmbraca” unele personaje în falduri vaporoase ce acopera, dar în acelasi timp dezvaluie armoniile trupului omenesc.
Misiunea deloc simpla de a „croi” vesminte translucide din materiale dure ale artei sculpturii – respectiv, bronzul si ceramica – si-a asumat-o de câteva decenii si sculptorita de origine chineza Luo Li Rong, actualmente stabilita în Belgia.
Dupa initierea temeinica în arta în care exceleaza, realizata la cele mai renumite institutii de profil din China, din 2014, de la vârsta de 34 de ani, a început si ascensiunea sa fulminanta pe plan international. Principalul izvor de inspiratie pentru ea a fost si ramâne plasat în filonul aurifer al Renasterii si Barocului de sorginte europeana, amanunt care poate fi remarcat în apropiere de stilul lui Michelangelo, chiar daca Luo Li Rong a optat, ca material de baza al creatiilor sale, pentru bronz.
Astfel, se pot recunoaste cu usurinta corpurile feminine gratioase, draperiile fluide care îmbratiseaza pielea ca si cum ar fi uda, caracteristica sculpturii renascentiste.
Expresia artistica apartine însa în mod evident realismului figurativ, astfel încât privitorul care îi contempla lucrarile este fara îndoiala frapat de delicatetea extrema a modelajului si de marea senzualitate care emana din el. Însa aceasta maiestrie, oricât de remarcabila ar fi, dispare în favoarea exprimarii subiectului sau.
Artista ne invita sa nu ramânem la stadiul de fascinatie pentru forme si aparente, ci mai degraba sa mergem mai departe, spre spiritul modelului. Fiindca fiecare personaj si fiecare ipostaza, fiecare atitudine si gestualitate are sa ne transmita ceva.
Voalurile, trecerea vântului ca un ecou prin suvitele despletite, ne atrag si ne calauzesc, mai presus de toate, în lumea interioara a subiectului. Drapajul translucid si privirea, miscari incredibil de vii, de parca tocmai ar fi fost prinse din zbor cu numai o clipa înainte, sunt pentru Luo Li Rong tot atâtea usi întredeschise asupra dimensiunii eternitatii prezente în Om.
Artista pare ca vâneaza si captureaza cu blândete formele percepute în spatiu, apoi, dupa ce le domesti-ceste, le ofera o a doua libertate, prin transfigurarea lor în materia propriu-zisa a bronzului si lutului. Cu toate acestea, creatiile ei nu sunt simple sculpturi bej sau maro si nici sculpturi din lut, asa cum ar putea parea.
Ele sunt realiste, dar femeile respective par sa provina dintr-o alta lume, dintr-o dimensiune superioara. Ele stau urcate pe nori, tin picaturile de ploaie în palme si vântul parca sufla peste rochiile lor lungi si elegante, la fel ca peste pletele lungi, obligându-le la o zbatere deopotriva nelinistita si calma. Nu în ultimul rând, aceleasi personaje impresioneaza prin prezenta lor, deoarece sunt cel mai adesea reproduse în dimensiune naturala, reala.
Personajele acestui mic univers, ce poate prefigura un gen de curent „semirealist” în sculptura moderna, poarta în atitudinea lor o naratiune deloc banala, o revelatie despre taine ale fiintei umane pe care poate ca le intuim, dar nu ajungem sa ni le talmacim în întregime, furati fiind de tornadele existentei cotidiene.
Putem traduce si astfel mesajul transmis de Luo Li Rong, însa e limpede ca o fac incomparabil mai bine aceste chipuri diafane si grave totodata, deloc paradoxal, prin tacere. Linistea lor interioara, strecurata în umbra unor amintiri încununate cu asteptarile miraculosului tarâm al fagaduintei, transmite catre receptor, catre noi, asadar, lumina sperantei.
O lumina întrezarita sau chiar promisa de însasi creatoarea sa, inclusiv prin titlurile date acestor lu-crari. Nu sunt nume feminine, nu sunt nici sugestii asupra unor trairi general-umane, ci detalii intime, personale, care de fapt pot fi glisate catre fiecare dintre noi: Fericire simpla, Linia spatelui tau, Îmi amintesc de tine, Melodia uitata, Sosirea Zilei, Zbor înalt… Si ce poate fi mai frumos decât speranta perpetua în mai bine, mai frumos, mai profund?
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii