In nord-vestul Lisabonei intr-o vale inverzita stralucind in soare, se intinde una dintre adevaratele minuni ale tehnicii secolului al XVIII-lea. Este vorba de apeductul Aguas Livres, dovedind ca iberienii, in special constructorii, nu sunt cu nimic mai prejos decat stramosii lor din antichitate. Traversand valea Alcantara, apeductul respectiv a adus pentru prima oara apa in oras in 1748. Constructia a demarat in timpul regelui Joao al V-lea si canalul principal are o lungime de 19 kilometri. Incluzand insa ramurile adiacente totalizeaza lungimea de 58 kilometri.
Constructia a fost proiectata si condusa de inginerul Manuel de Maia, si a fost finantata de o serie de taxe speciale pe carne, vin, ulei de masline si altele. In ochii celui care-l priveste de departe apare ca un pod de piatra urias, sustinut de arcade. Spre mandria constructorilor a supravietuit fara probleme catastrofalului cutremur din 1755, care a distrus cea mai mare parte a Lisabonei si a imprejurimilor orasului. Din nefericire, impresionanta si eleganta constructie a fost umbrita pe la mijlocul secolului al XIX-lea de o poveste tragica.
Aici opera temutului ucigas in serie Diego Alves, care isi arunca victimele din varful arcurilor de piatra contempland cu sadism caderea acestora de la o inaltime de 65 metri. Pentru a pune capat sinistrei activitati, in 1853, chiar inainte de prinderea criminalului, autoritatile au interzis accesul pe cararea pietruita de deasupra, loc preferat de plimbare pentru locuitorii orasului. Apeductul isi umplea conductele cu apa din Mae d’Agua das Amorciras. Acesta era un rezervor din interiorul unei constructii care semana cu un castel. Cand constructia respectiva a fost definitiv terminata, in 1834, a devenit principalul centru de distributie pentru fantanile si canalele orasului. Era de asemenea un loc de intalnire foarte popular, folosit chiar de regi si iubitele lor. In interior se gaseau o cadere de apa si faimosul bazin „Arca da Agua” cu o adancime de 7 metri si o capacitate de 5500 mc.
Cea de a treia parte a sistemului, care a furnizat apa orasului mai bine de 250 de ani (pana in 1967), era statiunea de pompare Barbadinhos, functionand cu puterea aburilor. A fost construita in 1880 si pompa apa din padurile de pin care acopereau dealurile din jurul Lisabonei. Statia a fost construita pe locul unde altadata se ridica o manastire care a dat numele locului respectiv. Astazi statia de pompare cu aburi a fost transformata in „Muzeul Apei”, aflat in apropiere de „Muzeul National de Ceramica”. Unul dintre cele patru masini cu abur ale statiei functioneaza si in zilele noastre si este pornit la cererea vizitatorilor.
Surprinzatorul muzeu are o excelenta prezentare evocand evolutia sistemelor de alimentare cu apa din timpurile Imperiului Roman pana in zilele noastre. De aceea a fost rasplatit cu un premiu special de Consiliul European in 1990. Pe langa palatele stralucitoare, pe langa multimea statuilor, fantanilor si a parcurilor, apeductul Aguas Livres este o dovada vie a iscusintei celor care au facut din Lisabona un oras unic si puternic, in ciuda evidentelor contraste, un oras ospitalier si fascinant in acelasi timp.
IRINA STOICA
Comentarii