Lupta de la Manzikert, sau Malazgirt, a avut loc in vara anului 1071, intre armata bizantina si trupele sultanului selgiucid Alp Arslan. Cuceririle facute in estul Asiei Mici de triburile turcice l-au ingrijorat pe imparatul bizantin Romanos IV, care a întreprins, in 1068, la putin timp dupa ce urcase pe tron, o expeditie impotriva selgiucizilor, in Siria. In 1070, Romanos a atacat fortele selgiucide in extremitatea rasariteana a Anatoliei (actuala provincie turca Mus). Armata lui numara intre 40.000 si 70.000 oameni, inclusiv mercenari francezi, normanzi, turcici si bulgari. Marsul prin Asia Mica a fost lung si istovitor.
Beneficiind de o retea capabila de spioni, Alp Arslan, care nu dispunea decât de 30.000 soldati, a cunoscut permanent miscarile bizantine, in vreme ce Romanos nu avea habar unde se afla inamicul. Când cele doua osti au venit in contact, bizantinii au crezut initial ca au in fata doar o parte din armata lui Alp Arslan. Lupta a inceput cu stângul pentru bizantini: cavaleria generalului armean Basilakes a fost distrusa, fiind atrasa in cursa de selgiucizi. Situatia s-a agravat atunci când mercenarii turcici din oastea bizantina au dezertat la inamic. Alp Arslan i-a propus omologului sau incheierea unei paci rezonabile, dar acesta, bazându-se pe superioritatea lui numerica, a refuzat.
Lupta decisiva s-a dat lânga Manzikert, armata turcica fiind desfasurata, potrivit traditiei, in forma de semiluna, pe o distanta de 4 km. Bizantinii s-au napustit spre centrul ei, atacând in forta. Desi a cucerit tabara lui Alp Arslan, Romanos nu s-a putut bucura prea mult de izbânda: armata adversa era intacta si refuza sa dea lupta, apelând la tactica de hartuire cu tiruri de sageti si bizuindu-se pe mobilitatea arcasilor calare. La lasarea intunericului insa, selgiucizii s-au napustit asupra inamicului, nimicindu-l; insusi bazileul Romanos a fost ranit si apoi capturat. Victoria selgiucizilor va consfinti pierderea pentru totdeauna a teritoriilor bizantine din Orient.
GABRIEL TUDOR
Comentarii