Ascunse in imensitatea stepei, la zeci de kilometri departare de Moscova, si pazite strict de soldati inarmati, cu ordinul de a trage fara somatie in oricine incearca sa patrunda dincolo de gardurile inalte de câtiva metri, laboratoarele de cercetare din fosta Uniune Sovietica au reprezentat unul dintre cele mai bine pastrate secrete ale secolului trecut.
O creatura terifianta
Si totusi, in plin razboi rece, aceste laboratoare au fost deschise, intr-o geroasa dimineata de februarie a anului 1954, pentru a-i lasa pe jurnalisti din intreaga lume sa vada o „minune a stiintei sovietice”. In fata zecilor de persoane adunate, care, data fiind secretomania rusilor, nici nu aveau habar pentru ce fusesera invitate acolo, usa unei cladiri austere de caramida s-a deschis, oferind privirilor uimite ale celor prezenti o priveliste neobisnuita: Vladimir Demikov, cel mai renumit chirurg sovietic al epocii, tragând dupa el o „struto-camila” de domeniul filmelor de groaza. Creatura grotesca fusese creata prin atasarea capului unui catelus la trupul si capul unui dulau mastiff. Spectatorii priveau cu oroare si admiratie faptura cu doua capete care se repezise sa lapaie, cu boturile umede, din castronul de lapte intins de unul dintre asistentii profesorului Demikov.
Oricât ar parea de incredibila, aceasta scena, desprinsa parca din romanul „Frankenstein” al lui Mary Shelley, a fost reala si a stârnit o deosebita vâlva in acele timpuri. Propaganda sovietica nu a pierdut ocazia de a o prezenta drept un triumf stiintific absolut. Crearea unui câine cu doua capete a reprezentat primul pas din duelul purtat, vreme de patru decenii, intre rusi si americani, pentru a atinge o realizare aparent imposibila: primul transplant de cap la om. Pentru atingerea acestui scop bizar, Vladimir Demikov si rivalul sau american, dr. Robert White, au reprezentat simbolul savantilor imorali care ignora orice consideratie etica pentru a obtine un avantaj stiintific. Dar acesti doi straluciti pionieri au pregatit omenirea pentru fabuloasele realizari de mai târziu – ne referim in primul rând la transplantele de organe, ce au salvat vietile a mii de oameni.
Câinele cu doua capete latra la unison
Fundamentul pentru interventiile de transplant fusese astfel pus, dar abia peste doua decenii chirurgul sud-african Christian Barnard avea sa reuseasca primul transplant de inima la om. Demikov nu s-a oprit insa aici, incredintat ca orice organ uman poate fi inlocuit, chiar si creierul. Pentru a realiza un astfel de lucru incredibil, el a efectuat mai intâi numeroase experiente pe câini, creând teribila creatura despre care am discutat mai sus. Operatia prin care capul unui catel a fost atasat corpului unui câine din rasa mastiff a durat o noapte intreaga. In zori, cei sapte medici care il ajutasera pe Demikov sa lipeasca artera cu artera, muschi cu muschi, nerv cu nerv, asteptau incordati, ca faptura sa dea semne de viata. Au stiut ca munca lor fusese incununata de succes in clipa in care catelul – sau mai curând capul acestuia – s-a trezit din anestezie si a inceput sa mârâie. Curând, capul mastiffului i s-a alaturat, latrând scurt. Iar pe tot parcursul scurtei sale vieti, de atunci inainte, creatura s-a comportat dual – vesela si jucausa, precum un catel sau aspra si ursuza precum un câine de lupta.
„Câinele-gazda a dat prima data semne de nervozitate, dar curând s-a impacat cu situatia si a inceput sa-l priveasca cu simpatie pe catelul care-i crescuse la gât. Când i se face sete, ii e sete si catelului. Când se face cald in laborator, ambii scot limba si latra sa fie scosi afara”, nota corespondentul revistei americane Time, prezent la demostratia facuta de sovietici. Dupa sase zile, creatura hibrida a decedat. Dar chiar si asa, ea supravietuise suficient de mult pentru a ingrijora America, atât de disperata sa depaseasca URSS sub toate aspectele stiintei si tehnologiei. Curând, americanii vor dezvolta si ei un ambitios program de transplanturi, pus sub comanda unui adevarat vizionar: dr. Robert White, un neurochirurg care, ca si Demikov, activase in timpul razboiului ca medic militar. White vazuse sute de oameni paralizati de la gât in sus si era dornic sa curme suferinta lor, oferind acestor paraplegici o noua sansa. Dupa triumful lui Demikov, guvernul american l-a ajutat pe White sa puna bazele unui centru de cercetari in domeniul neurochirurgiei la Clevaland, statul Ohio. In 1964, el a realizat o experienta uluitoare: a extras creierul unui câine si l-a implantat sub pielea capului unui alt patruped. Dr. White a reusit sa tina al doilea creier in viata timp de mai multe zile, dovedind nu doar ca el poate supravietui si departe de propriul corp, dar si ca din punct de vedere imunologic transplantul de creiere nu ridica problema respingerii, cum se intâmpla, de pilda, cu cel de ficat sau inima.
Maimuta care gândea cu alt creier
In 1966, o data cu deschiderea ce a urmat mortii lui Stalin, cele doua tabere pareau dispuse sa colaboreze. Demikov, acel „profesor Frankenstein sovietic”, cum il numeau ziarele occidentale, l-a invitat pe White la Moscova, oferindu-i posibilitatea de a colabora pe tema ce-i interesa pe amândoi. Americanul a ramas din nou uimit de progresele pe care le facusera sovieticii si care le depaseau cu mult pe ale sale. Câinii cu creiere transplantate din laboratoarele rusesti dadeau semne ca ar actiona constienti – ochii clipeau, expusi unei surse puternice de lumina, urechile se ciuleau la cel mai mic zgomot. Demikov i-a dezvaluit rivalului sau visul care-l anima acum: transplantul complet al unui cap de câine pe corpul altui câine.
Pornind de la aceasta idee, White a trecut la realizarea unui plan ce multora le-a repugnat: pe 14 martie 1970, dupa trei ani de eforturi intense, el a prezentat lumii primul transplant de cap, având ca subiecti doua maimute rhesus. Decapitând ambele animale, neurochirurgul american a reusit sa le schimbe capetele intre ele. Una dintre maimute a decedat, dar cealalta, dupa ce si-a recapatat constiinta, a deschis ochii, a tipat si a incercat sa-l muste pe White de deget! America jubila. Maimuta cu capul transplantat isi putea misca muschii faciali, urmarea programele de televizor cu viu interes si chiar bea dintr-o pipeta.
Dar White stia ca succesul sau nu era deplin: pentru ca sira spinarii fusese retezata, in urma operatiei, maimuta ramasese paralizata de la gât in jos, medicii neputând reconecta zecile de milioane de nervi necesari pentru a pune corpul in miscare. Si totusi, experimentul sau a avut o utilitate – el i-ar fi putut ajuta pe pacientii umani paraplegici sa depaseasca problemele de sanatate inerente unei paralizii indelungate. Cu ajutorul unui transplant de cap, sugera White, acesti oameni ar fi ramas paraplegici, dar noul corp, luat de la persoane aflate in moarte cerebrala, le-ar fi putut prelungi viata. Dar savantul american nu a putut sa-si duca la indeplinire proiectul, confruntat cu un puternic val de resentimente din partea opiniei publice. Primind amenintari cu moartea de la cei ce-l considerau un „geniu scelerat”, White a fost nevoit sa ceara protectia politiei, devenind din pionier un paria. Dar si astazi, el este convins ca transplanturile de creier sunt viabile. Si, la aproape patru decenii de la experimentele sale, stiinta moderna pare sa-i dea dreptate…
GABRIEL TUDOR
Comentarii