Cand „Pieta”, „David” sau bolta Capelei Sixtine iti taie rasuflarea admirandu-le, mai poti gandi ca geniul din Caprese (Toscana), Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni, ar fi putut avea vreun regret? Cand arta sa dumnezeiasca i-a facut pe contemporani sa-l numeasca „Divinul” si sa-i dedice mai multe biografii cat inca se afla in viata? Ce fel de om a fost acela care a avut printre primii curajul de a-l reprezenta pe Creator cu degetul indreptat spre creatia sa, Adam? Michelangelo a fost, din nefericire, si un geniu al singuratatii. Mereu ingandurat, necomunicativ, nepasator cu straiele pe care le poarta deseori si cand doarme, nepasator si fata de mancarea din care ciuguleste atat cat e nevoie, niciodata pentru a-si face o placere.
E foarte dificil de explicat o astfel de fire inchisa a unui om atat de apreciat in timpul vietii, care a trait ca un calugar desi era o persoana foarte bogata… Dintre regretele sale, as incepe cu unul omenesc, dincolo de arta sa divina. Michelangelo nu s-a apropiat niciodata de o femeie si, in consecinta, marele sau regret este ca nu a avut un fiu care sa-i devina ucenic si asupra caruia sa-si reverse marele sau rezervor de iubire. Deducem aceasta din faptul ca marele renascentist s-a atasat foarte mult, pe cand avea cincizeci si sapte de ani, de tanarul Tommaso dei Cavalieri, de douazeci si trei de ani. Insinguratul Michelangelo l-a iubit ca pe un fiu si i-a dedicat peste trei sute de sonete si madrigale – cea mai lunga serie de poezii ale sale. Tommaso devenise fiul-surogat, care la randu-i i-a fost devotat pana la moarte. A fost o iubire platonica si nu fizica, desi unii comentatori apreciaza ca Divinul a fost homoerotic (concluzie trasa din cauza obsesiei perfectiunii nudului masculin din intreaga sa opera).
Este o nefericire sa nu lasi in urma nimic viu, doar capodopere. Dar unele regrete provin si din colosalele sale succese artistice. Avea doar douazeci si patru de ani cand a finalizat Pietr. Cunoscuta si apreciata in toata lumea (si de necrestini), geniala compozitie in marmura are o eroare voita: figura Fecioarei care-si tine in poala Fiul mort este una adolescentina, in contradictie cu faptul ca ar fi trebuit sa aiba chipul unei femei de aproape cincizeci de ani. De ce este atat de tanara? Michelangelo, mare iubitor al lui Dante, obisnuia sa-si plateasca gazdele din Bologna (unde a locuit o vreme) recitand din „Divina Commedia” si urmatorul pasaj: „Virgina mama, esti fiica Fiului tau” (Paradisul). Atat de mult a iubit acea sculptura, incat atunci cand un anume Solari a spus ca a fost creata de altcineva (autorul fiind prea tanar pentru o astfel de reusita), Michelangelo s-a infuriat si s-a semnat sculptand pe centura de pe pieptul Fecioarei: „Michelangelus Bonarotus Florentinus Faciebat”. A fost singura semnatura a sa, fapt pe care l-a regretat enorm mai tarziu, jurand ca n-o s-o mai faca. Unde lucra el nici nu trebuia.
Un alt mare regret al perfectionistului Michelangelo il depistam la batranete: dupa ce a lucrat sase ani la „Depunerea lui Christ in Sfantul Mormant” (1453), sculptura care trebuia sa-i orneze propriul mormant, la Santa Maria Maggiore din Roma, maestrul a depistat o anomalie in compozitia marmurei si a distrus-o. Era indurerat ca nu a observat de la inceput acea imperfectiune… Noroc ca al sau servitor Antonio a adunat resturile si le-a vandut, iar proprietarul a reconstituit ansamblul sculptural in care batranul cu gluga (Iosif din Arimatea) are chipul lui Michelangelo. Un autoportret pentru eternitate.
PAUL IOAN
Comentarii