Vorbind despre Raphael (Raphaello Sanzio da Urbino), intotdeauna il vedem ca pe al treilea varf al triunghiului genialitatii Renasterii italiene, completandu-i pe Lenardo da Vinci si pe Michelangelo Buonarroti – in ordine cronologica. Proaspatul, elegantul si rafinatul nou venit era cu 31 de ani mai tanar decat Leonardo si mai „verde” cu opt ani decat Michelangelo. Mi se pare mereu ca intalnirea lor de la Palatul Vatican, din perioada anilor 1508-1515 a fost una fabuloasa, cand gigantii se reunesc pentru a pune lumea la cale. Din pacate, nu a fost deloc asa.
Batranul autor al Mona Lisei a stat tot timpul deoparte, in gradina Belvedere, iar inepuizabilul Michelangelo se inchisese in Capela Sixtina, unde nu avea nimeni voie sa intre pana ce maestrul nu va fi terminat de pictat majestuoasa bolta. Ei bine, protectorul lui Raphael, marele arhitect Bramante, a comis o indiscretie si i-a permis tinerelului venit sa picteze stanzele papale sa admire o parte a scenelor biblice deja finisate de Michelangelo. „Blasfemia” a ajuns la urechile lui Michelangelo si, de atunci, acesta spunea cu manie despre geniul din Urbino: „Tot ce stie a aflat de la mine!”
Nu era deloc asa, dar influente ale magistralului artist nascut la Vinci se vad la lumina zilei in frescele pe care Raphael le-a lasat posteritatii in stanzele (cabinetele) papale: Sala di Constandino („Viziunea Crucii”, „Batalia de la podul Milvian”, Donatia lui Constantin” si „Botezul lui Constantin”), Sanza di Eliodoro (unde remarcam „Eliberarea Sfantului Petru” si „Intalnirea dintre Leo cel Mare si Attila Hunul”), Stanza della Segnatura (cu uluitoarele „Scoala din Atena” si „Parnassus”) si Stanza dell’Incendio del Borgo („Incoronarea lui Carol cel Mare” si alte trei fresce). Toate aceste patru cabinete se afla la etajul trei, deasupra apartamentelor papei Alexandru VI Borgia si cu deschidere spre sud, spre Gradina Belvedere, unde se odihnea Leonardo. Ele se numesc acum „Cabinetele Raphael” si au fost comandate de papa Iulius II in 1508, anul in care Donato Bramante il cheama pe migratorul geniu sa se stabileasca la Roma. Asa a si facut tanarul si fermecatorul artist al Renasterii culminante, ajutat de echipa sa in care principalii artisti au fost Gianfrancesco Penni si Giulio Romano. Numele lor este demn de mentionat, intrucat ei au terminat multe din proiectele lui Raphael, decedat fulgerator la treizeci si sapte de ani, in 1520.
Era foarte ocupat, desigur, dar n-a ocolit deloc femeile. Ii era promisa Maria, nepoata cardinalului Bibbiena, dar nu s-a casatorit, caci se spune ca voia sa ajunga el insusi cardinal. Adevarata cauza a fost insa Margherita Luti, brutarita, pentru care a facut pasiunea vietii si cu care ar fi avut ultima noapte de amor nebun. Se spune ca din cauza acelor excese s-ar fi imbolnavit subit si ar fi murit, in Vinerea Mare a anului 1520. Manierismul si barocul, care au urmat artei sale clasice, au schimbat total orientarea artistilor, dar Raphael avea sa se ridice in ochii lumii aproape la fel de maiestuos precum rivalul sau, Michelangelo. Comparand, de exemplu, musculatura personajelor lui Michelangelo cu finetea trupurilor raphaelesti, veti fi de acord ca marele pictor al Madonnei a fost unul dintre cei mai delicati pictori ai artei universale.
PAUL IOAN
Comentarii