Patriotism in studiourile de filmare

Proslavirea sentimentelor patriotice a fost mereu o preocupare de capatai a producatorilor de filme. Desigur, criticii de specialitate, ca si cinefilii cu gusturi alese, inclinati mai curand spre savurarea unor filme de arta, au apreciat destul de putin sau chiar deloc asemenea pelicule, de cele mai multe ori transformate in elogii bombastice ale unor situatii, epoci sau personaje istorice. Pe vremuri, lumea casca de plictiseala la filmele sovietice cu eroi ai muncii socialiste sau soldati invincibili, in stare, vorba bancului, sa fumeze sub apa. Iata insa ca bravura patriotarda nu e specifica realismului socialist, ci si idealismului capitalist, dupa cum demonstreaza exemplele de mai jos.

    Inspirat de povestea a sute de colonisti care, in preajma declansarii Razboiului American de Independenta  n-aveau nici o apartenenta politica, filmul il are ca protagonist pe Mel Gibson, in persoana unui fermier care-si vede, linistit, de ogorul sau, pana cand se vede prins in tavalugul evenimentelor si obligat sa se implice. Fiul lui este membru al miscarii de rezistenta contra stapanitorilor britanici si, atunci cand acesta are de suferit persecutiile opresorilor, calmul lui parinte se transforma intr-un razboinic neinfricat, care-si face dreptate cu arma in mana. Revolutionarul erou a fost asemanat cu Braveheart, un alt personaj razvratit impotriva nedreptatilor sociale si un patriot desavarsit, interpretat, de asemenea, de Gibson, cu ani in urma. Dar inexactitatile istorice flagrante si cliseele intalnite in atatea filme de duzina, ca si discursurile sforaitoare ale eroului au diminuat calitatea filmului, astfel incat esecul acestuia a fost inerent.

Top Gun

    In categoria „filmelor patriotice despre razboi” se inscriu mai ales cele tratand conflictul dintre Aliati si nazisti, din a doua conflagratie mondiala. Dar regizorii de la Hollywood au dovedit ca se pot face si filme patriotice in care sa nu se traga un singur glont, ca de pilda Top Gun, pelicula care il va transforma pe Tom Cruise intr-un idol al multor generatii de femei. Scenaristul a reusit performanta ca, pe langa povestea de dragoste care le-a facut pe multe spectatoare sa suspine, sa strecoare si inevitabila doza de patriotism local si unele clisee referitoare la abnegatia si curajul pilotilor militari, ca si inerentele dialoguri privitoare la armata americana vesnic invingatoare…

Iron Man

    Un film ideal pentru spectatorii care n-au pretentii artistice deosebite, in schimb le vibreaza fiecare muschi (in masura in care, sub straturile de grasime se mai gasesc si muschi!) atunci cand se canta despre natiunea celor bravi. Personajul principal este Tony Stark, omul obisnuit care se transforma peste noapte in supereroul Iron Man. Scopul este unul singur: sa impiedice un complot mondial indreptat impotriva presedintelui Statelor Unite. Acesta este vizat de un personaj malefic, care urmareste sa-i implanteze in creier un dispozitiv de control al mintii, prin intermedul caruia sa faca din el o marioneta. Vor urma, in mod firesc, nemumarate explozii, dueluri si confruntari cu mijloace conventionale si mai putin conventionale, din care Iron Man va iesi de fiecare data triumfator.

Rambo

    Rareori s-au mai vazut atatea osanale inchinate patriotismului de taraba ca in seria Rambo. Pentru ca in teren americanii incasasera o bataie cam rusinoasa pentru forta si prestigiul lor, Sylvester Stallone s-a gandit ca ar fi bine sa mai apreteze putin orgoliile sifonate ale compatriotilor si, dupa atatea pelicule americane care au prezentat realitatea hada a conflictului, el a realizat un film care vrea sa demonstreze contrariul: ca, de fapt, soldatul american a iesit invingator in acest razboi in care politicienii americani au fost invinsi. Asa ca, pe principiul „dupa razboi multi Rambo s-arata”, el a reusit, in cele patru filme ale seriei, sa infatiseze un personaj fara frica si fara prihana, decis sa recastige de unul singur razboiul pierdut de altii. Puterile lui sunt demne de Hercule: inarmat doar cu un arc cu sageti, el tine in sah armate intregi, cand apuca un bolovan darama cu el ditamai elicopterul si tot asa. Amuzamentul, la acest film care se vrea drama patriotica, dar sfarseste prin a fi o comedie spumoasa, este garantat.

Red Dawn

    Primul film cu acest nume spune povestea unui grup de adolescenti americani care se opun unei invazii venita din partea Uniunii Sovietice si a aliatilor latino-americani ai acesteia, Cuba si Nicaragua. Desi i-a avut in distributie pe Patrick Swayze si Charlie Sheen, filmul n-a reusit sa rupa gura targului, starnind mai degraba hohote de ras decat sentimente patriotice. Si mai amuzant pare a fi un remake dupa Red Dawn, care este anuntat pentru sfarsitul acestui an, remake in care rolul invadatorilor nu-l mai joaca rusii – ce vreti, razboiul rece s-a incheiat demult – ci… nord-coreenii! Cat de credibila poate fi povestea, in conditiile in care nord-coreenii abia de au ce manca, daramite sa mai trimita avioane peste Pacific, ramane de vazut. Ca o anecdota relevanta pentru felul cum se fac filme la Hollywood, sa amintim aici ca, initial, scenariul prevedea o invazie chineza, dar scriptul a fost modificat, de teama unei reactii violente din partea Beijingului, mai ales ca economia americana nu se simte prea bine si ar avea nevoie ca de aer de sprijin chinezesc.

300

    Chiar daca nu este plasat tot pe continentul nord-american, acest film se vede de la o posta ca a fost facut de americani, si inca de unii care au cam chiulit de la orele de istorie. E drept, s-ar putea obiecta ca filmul a fost inspirat de o serie de benzi desenate, dar asta nu-i scuteste pe producatori de vina de a difuza inexactitati flagrante pe post de realitati istorice. Realizat in contextul razboaielor din Irak si Afganistan, filmul este, de fapt, o parafraza la istoria recenta. Rolul spartanilor, care pretuiesc bravura, libertatea, prietenia, egalitatea, este detinut, evident, de civilizatia occidentala, in vreme ce in postura hulitilor persi, absurzi, dominatori si sangerosi, fara nici un respect pentru demnitatea umana se afla salbaticii teroristi irakieni si afgani. Nici un cuvant despre civilizatia persana sau despre organizarea politica si sociala de exceptie, ce a permis acestui imperiu sa dainuiasca mai mult decat ar visa imperiul american sa o faca. Accentul e pus pe fanatismul absurd al persanilor si pe cel dedicat cauzei al spartanilor, iar antiteza e cat se poate de clara: persii sunt rai, spartanii sunt buni. Ce vreti, si milioanele de spectatori fara prea multi neuroni la mansarda trebuie sa priceapa asemenea filme care, desi color, traseaza lucrurile in alb si negru, spre a fi mai usor de inteles.

GABRIEL TUDOR