Cand un spirit prea puternic si prea înflacarat se implica pana la epuizare în istorie, acest lucru se poate întoarce împotriva sa ca o mama buna devenita peste noapte una vitrega. Iar cand un geniu al picturii franceze este cel mai bun exemplu, atunci întelegem de ce la celebrul cimitir parizian Pere Lachaise i se odihneste inima adusa din exil, dar nu si ramasitele pamantesti… Asa a fost pictorul-istoric Jacques Louis David, un talent urias, prea înflacarat de idealurile sale republicane si care, culmea ironiei istorice, a ajuns sa promoveze cultul personalitatii împaratului Napoleon.
Prieten apropiat al lui Voltaire, Robespierre si Marat, republican (iacobin) care a semnat condamnarea la moarte a lui Ludovic XVI, s-a vazut pus în situatia de a accepta sa fie pictorul de Curte al încoronatului Napoleon Bonaparte, dupa ce republicanii cazusera în disgratie. Si cand Napoleon însusi a disparut din istorie, David a plecat în exil si nu a mai acceptat protectia noului rege, Ludovic XVIII, care l-a amnistiat în zadar. Batranul maestru facuse prea multe concesii…
Este rarisim un destin atat de tumultuos printre pictorii de geniu. Poate doar Caravaggio sa fi avut atatea meandre, dar cauzate de temperament, sau poate Picasso cu labirintul iubirilor sale îndoielnice. Sa memoram doar cateva evenimente semnificative: dupa arestarea si ghilotinarea lui Robespierre (sfarsitul „Terorii”), David este arestat si el. Fosta sotie îl viziteaza si apoi îl ajuta sa iasa din închisoare. Pictorul, emotionat, se recasatoreste cu ea. Ei bine, acel moment a fost scanteia capodoperei „Rapirea Sabinelor”, în care femeile sabinilor fac pace între etnia lor si romanii care le rapisera. Momentul urmator a fost atentia acordata de generalul Napoleon acestei panze exceptionale (522 cm x 385 cm), iar corsicanul îi cere sa-l picteze trecand Alpii prin trecatoarea St. Bernard. Dar nu pe catar, ca-n realitate, ci pe un armasar alb. David se conformeaza si devine pictor de Curte. Poate ca atunci (1800) nu avea sa banuiasca faptul ca va picta si apoteotica „Încoronare” din 1804. Dar faptele se leaga surprinzator în viata. Napoleon, viitorul împarat care-l apreciase pe Robespierre, stie ca revolutionarul David semnase si condamnarea la moartea a lui Alexandre de Beauharnais, nimeni altul decat sotul Joséphinei. Aceasta, ramasa vaduva, va deveni prima sotie a lui Napoleon!
Ei bine, cultul personalitatii facut de David lui Napoleon I se distinge clar si din celebra „Încoronare” de la Notre Dame. Dincolo de dimensiunile colosale ale panzei (9,79 m x 6,21 m), abilul maestru face urmatoarele „concesii”: Napoleon este plasat pe o axa deasupra Papei (oficiantul principal), Joséphine primeste coroana de la sotul sau si nu de la Papa, iar trena împaratesei nu este sustinuta de cele trei surori ale împaratului (cum era cutuma), ci de alte domnisoare.
În foarte succita noastra prezentare, nu putem omite „Moartea lui Marat”, o capodopera considerata o Pieta a Revolutiei franceze. Marele teoretician al lui Robespierre a fost ucis de Charlotte Corday. Marat statea în cada plina cu apa din cauza unei grave boli de piele, din biroul sau. Dar în imagine nu apar nici urmele îngrozitoare ale bolii si nici cutitul ramas în pieptul lui Marat. Îl iubise prea mult pe acel filosof de origine elvetiana… Ultima cruda ironie a soartei lui David: ajuns la saptezeci si sapte de ani, moare la Bruxelles dupa ce este lovit de o caleasca (1825), pe cand iesea de la teatru. Iar Franta nu-l va mai primi acasa niciodata. Doar inima.
PAUL IOAN
Comentarii