Aflat pe tarmul de nord al lacului Geneva, orasul Lausanne nu este doar un important centru financiar, comercial si industrial al Elvetiei. Nu este doar Capitala Olimpica, centru de studiu si oras in care turismul devine o preocupare arzatoare pentru cei de aici si deopotriva pentru cei veniti de departe. Este un oras in care istoria este inscrisa in fiecare piatra. Strazile, urcând si coborând pantele abrupte ale locurilor, dezvaluie privirii castele si catedrale, parcuri si statui si o multime de cladiri dainuind drepte de sute de ani.
Una dintre acestea este cea care adaposteste „Muzeul de Istorie a Orasului Lausanne”. Cladirea a fost construita in mai multe etape. Initial Henri I, episcop de Lausanne intre anii 985-1018, a construit resedinta episcopala la poalele dealului pe care la vremea respectiva se inaltase cu putin timp in urma o catedrala romana. Transformat in câteva rânduri, „Palatul episcopilor”, a fost donat orasului in 1536, an marcând triumful Reformei si instaurarea protestatismului. Cladirea a fost folosita apoi ca inchisoare, tribunal, si din 1687 pâna in 1800, ca spital pentru refugiatii protestanti. In secolul al XIX-lea palatul, „Vechea Episcopie” cum il numeau localnicii, a fost folosit ca scoala.
Prima sectiune a muzeului, de fapt o prima camera, a fost deschisa publicului in 1918. De atunci muzeul s-a largit neincetat, ajungând sa ocupe aproape intreaga cadire. Ultima restaurare a fost realizata in 1988.
In zilele noastre muzeul conserva in jur de 600.000 de exponate: documente, obiecte, argintarie, miniaturi pictate, zeci de mii de fotografii executate din 1850 pâna astazi. Colectiile de picturi si stampe evoca viata de fiecare zi a orasului din Evul Mediu pâna in secolul al XXI-lea. Profundele transformari traite de locuitori sunt prezentate in expozitiile permanente, o macheta impresionanta realizata la scara 1/200 si un comentariu audiovizual in cinci limbi, prezentând Lausannul, asa cum era el la 1638.
De un efect deosebit sunt nu doar machetele ci si hartile in relief, dar vizitatorul este in egala masura atras de mobilier, tablouri, vase, obiecte de bucatarie a caror intrebuintare este aproape de neinteles in zilele noastre, dar si de altele care si-au conservat forma si si-au mentinut utilitatea in ciuda evolutiei tehnice.
Impresionant este modul in care sunt prezentate Reforma si Constructia Palatului Episcopal. Intr-o sala mica, având peretii acoperiti de documente, sta un calugar nemiscat pe un scaun. Este de fapt o statuie, probabil de ceara, dar privitorul simte nevoia sa se apropie si atunci „calugarul” incepe sa vorbeasca. Intr-o franceza rara si simpla, de o corectitudine fara repros, calm ca sa poata fi inteles chiar si de cei care nu cunosc prea bine limba, „personajul” se recomanda si iti povesteste cum au decurs evenimentele. Aspectul este putin straniu dar socheaza, facându-te sa nu te mai gândesti ca ai in fata o „smecherie” electronica, niste banali senzori, ci sa cobori adânc in istorie. Acelasi sentiment te copleseste când ajungi in dreptul unui mic, foarte mic balcon de forma poligonala inchis cu geamuri. Pe una din laturi se afla o bancuta in dreptul careia, jos, sunt doua inele metalice. Aici erau inchise si prinse cu lanturi de picioare vrajitoarele, inaintea judecatii. In marea lor marinimie, judecatorii permiteau bietelor femei sa mai priveasca odata cerul. In contrast cu acest aspect dramatic, exista câteva cupeuri care par sa fie gata sa te transporte intr-o lume de legenda.
Un rol important in dezvoltarea muzeului il are Asociatia Vechiului Lausanne infiintata in 1902, preluând atributiile Comisiei Muncipale infiintata in 1898 de pictorul Charles Vuillerment, care a reusit sa achizitioneze si sa doneze colectii intregi de gravuri, jucarii, instrumente muzicale, insigne, drapele, afise, arme, toate marturii ale vietii desfasurata aici vreme de aproape cinci veacuri.
IRINA STOICA
Comentarii