Fiesta pe Glob!

Sfârsitul anului – un rit pe care fiecare îl îndeplineste în felul sau; De zece mii de ani aceeasi sarbatoare..
Sfârsitul anului – un rit pe care fiecare îl îndeplineste în felul sau; De zece mii de ani aceeasi sarbatoare… si totusi alta!; Sarbatorile – „fabrici” de noi prietenii u Se cânta si se bea!; Obiectiv final: sa fim mai uniti…
          
           Aproape fara încetare si fara exceptie, fie ca o recunoastem fie ca nu Sarbatorile de sfârsit de an ne duc cu gândul la urmatoarele! Sarbatorile – si motivele „inventate” de om pentru a sarbatori – nu lipsesc înca nici în restul timpului. Si nu au lipsit niciodata. Ceea ce ne face sa ne întrebam:Când a avut loc prima? Probabil în paleolitic, într-o savana africana, pentru a „asigura” o vânatoare de succes! Antonio Marazzi, antropolog al culturii, este de parere ca sarbatorile s-au nascut o data cu omul. Apoi a fost suficient sa se observe ca în anume parti ale anului prada pentru o posibila vânatoare era mai abundenta, sau, dupa ce agricultura a devenit o ocupatie preponderenta (începând de acum aproape 8000 de ani), s-a observat importanta succesiunii anotimpurilor… si datele sarbatorilor au fost fixate! Ar mai fi o întrebare:De ce? Pentru ca omul a dorit si a încercat dintotdeauna sa-si „asigure” o permanenta prosperitate! Asa a aparut legatura dintre sarbatori si anotimpuri care, la rândul lor, se legau atât de bine cu evenimente obisnuite din familie si de lucru: nasterea, casatoria, moartea – semanaturile, recolta… Înca acum 5000 de ani mesopotamienii dansau la banchete în onoarea lui Marduk, zeul fertilitatii, pentru a sarbatori revenirea ploilor de toamna! Mai aproape de noi, în Atena secolului V î.Ch., cel sarbatorit era Dyonissos, care trebuia sa înnoiasca viata vegetala. Dar cei care „au umplut” calendarul cu sarbatori au fost romanii: 176 de zile de sarbatoare pe an în 345 d.Ch.! si multe din sarbatorile de astazi deriva probabil din acestea, chiar daca Craciunul a luat locul Saturnaliilor (în jurul solstitiului de iarna) si a pastrat si obiceiul de a face daruri, mai ales la copii, în timp ce, la romani mai ales, chiar si unele legi si reguli sociale erau suspendate pentru câteva zile. Spectacol garantat! Tot de la romani ne vin si „sarbatorile populare”. Circ si jocuri – de la lupte de gladiatori si întreceri de care de lupta la „mesele de pe strada”, la care oricine poate mânca pentru câtiva banuti si sa aiba impresia, chiar daca pentru o singura clipa, ca îi este bine. Totul s-a continuat în evul mediu cu primele „party”-uri: serbari de curte cu baluri fastuoase, în timp ce „poporul” participa la lupte si turniruri cavaleresti, serbari individuale, de la nunti la înmormântari, spectacole si dansuri… Totul devine, am spune noi astazi, o „industrie” extrem de profitabila, în timp ce, de fapt, euforia sarbatorii se transforma într-o formidabilaFabrica de prieteni Sfârsitul de mileniu este privit de tineri mai ales ca o noapte de petreceri: procentul celor care au aceasta intentie în Canada sau în Anglia depaseste 60 la suta. O „întâlnire între prieteni” dar si o ocazie unica de a lega prietenii. Totul este posibil pentru ca într-o asemenea sarbatoare „te scufunzi” într-un timp sacru. Marcat de…Riturile sarbatorii Ce este acest „timp sacru”? De fapt totul se petrece ca si cum am intra într-o lume paralela. Unde prietenii se regasesc si se identifica. Totul se desfasoara dupa un rit bine stabilit: un cadou pe care îl faci înseamna o asigurare a prieteniei continue; o masca de carnaval înseamna „fac si eu parte din grup”; gazda care se ridica pentru a te întâmpina – „esti binevenit, ma bucur sa te vad, te respect”. Se pune masa, se cinstesc cei de fata, dar si cei care nu mai sunt – se face pace cu ei si li se multumeste. Si într-o nebunie a strabaterii lumii în lung si lat, se aduc, se transmsit traditii îndepartate si chiar urari a caror origine aproape nu si-o mai aminteste nimeni. Când fac un toast, italienii spun ca fac un „brindisi”. De la germanul „Ich bringe dir – îti aduc”. Când ciocnesc, se spune „Cin,cin”. De la doi marinari francezi care de fapt, venind din China, asta si spuneau: „Chine, Chine”, imitând – fericiti ca în fine au acostat acasa – zgomotul pe care îl fac doua pahare când le ciocnesti… Dar nimic, de fapt nu se compara cu…Ziua cea mai sarbatorita… Sarbatorit de sumerieni si babilonieni la începutul primaverii acum 5000 de ani, de mayasi în iulie, de tailandezii de azi ca si de popoarele din sud-estul Asiei în martie-aprilie, momentul unic ce marcheaza schimbarea anilor este fara îndoiala „marea sarbatoare”. Din istoria cea mai veche si pâna astazi, se fac cadouri, se îmbraca haine noi, se organizeaza spectacole dintre cele mai stralucitoare… Chinezii sunt foarte zgomotosi, fac focuri de artificii si bat tobele pentru a speria demonii „kuei”. Coreenii arunca în foc primul pahar de bautura si prima portie de mâncare. Indienii îl sarbatoresc în februarie-martie cu sarbatoarea lui Siva, care celebreaza principiul masculin. Dar, mai bogate sau mai putin bogate, mai zgomotoase sau mai tacute, în mijlocul a zeci de mii de persoane sau într-un cerc restrâns de prieteni, toate aceste sarbatoriri de sfârsit de an au în fond acelasi mesaj: speranta, sau macar dorinta de a începe o noua viata, mai curata, mai buna, mai bogata, mai sanatoasa, mai aproape de cei dragi… La Multi Ani!