Cazul Urho Kaleva Kekkonen agent sau patriot?

          Un nou fragment in exclusivitate din lucrarea „Servicii secrete straine” (vol. 2), de M.

          Un nou fragment in exclusivitate din lucrarea „Servicii secrete straine” (vol. 2), de M. Ureche si A. Rogojan, Ed. PACO, (2000)
          
           Lider marcant al Partidului Agrarian Finlandez, fost prim ministru între 1950 si 1956 si apoi presedinte al Finlandei, vreme de 25 de ani, Urho Kaleva Kekkonen (1900-1986) pe lângã reputatia unui important rol diplomatic în problemele esentiale ale relatiilor internationale din perioada rãzboiului rece o are si pe aceea de a fi fost unul dintre agentii de înaltã clasã ai K.G.B.-ului. O analizã lucidã a situatiei lui Kekkonen din acest punct de vedere nu poate fi detasatã de situatia specialã a Finlandei, ca tarã învinsã de U.R.S.S. în cel de-al doilea rãzboi mondial, dar care nu a fost ocupatã. A fost, în schimb, obligatã la plata unor despãgubiri de rãzboi de cinci ori mai mari decât cele pretinse Italiei si, în acelasi timp, împiedicatã sã beneficieze de ajutorul Marshall. Într-un asemenea context, pãstrarea independentei Finlandei a impus din partea conducãtorilor ei o conduitã politicã specialã în relatiile cu U.R.S.S.
           Rezidentul K.G.B.-ului la Helsinki, Viktor Vladimir, ar fi avut în 1977 dispute cu ambasadorul Vladimir Sobolev, privind exclusivitatea legãturii cu Kekkonen. Se afirmã cã presedintele finlandez ar fi acceptat sã preia în discursurile sale aprecieri primite de la Moscova, ceea ce pentru rezidenta K.G.B.-ului constituia, de fiecare datã, prilejul de a se raporta îndeplinirea „unei mãsuri active la nivel înalt”. Importanti oficiali sovietici, între care N.S. Hrusciov si fostul ministru de externe Andrei Gromîko, nu au pregetat nici un moment sã-l considere pe Kekkonen un „prieten al U.R.S.S.”. Nu este mai putin adevãrat cã el se manifesta astfel, indiferent de împrejurare.
           În 1962, Kekkonen a fost reales presedinte cu sprijinul Moscovei, care a exercitat presiuni asupra contracandidatului sãu, social-democratul Honka, determinându-l sã se retragã din campania electoralã. În pofida reputatiei sale de agent sovietic si de prieten al U.R.S.S., Kekkonen nu a intervenit însã, în nici una din numeroasele situatii în care contraspionajul finlandez a demascat agenti ai serviciilor secrete sovietice.
           Mai mult, existã elemente care permit a se trage concluzia cã Urho Kekkonen si-a ales singur rolul pentru a putea sã salvgardeze securitatea tãrii sale în fata amenintãrii permanente a marelui si puternicului vecin.
          
          Cazul Olof Palme
          
           Olof Palme este una dintre personalitãtile care atrag atentia Moscovei începând din 1969 când devine prim-ministru. Remarcând „opozitia lui Palme la rãzboiul din Vietnam, apelurile adresate occidentului pentru reducerea cheltuielilor de înarmare si sprijinul acordat cauzelor progresiste din Lumea a Treia”… K.G.B.-ul initiazã un plan pentru recrutarea sa ca agent de influentã. Pentru a-i capta interesul si a-l atrage, în 1972, K.G.B.-ul desemneazã ca sef al agentiei Novosti de la Stockholm pe ziaristul N.V. Neyland, agent K.G.B., de origine lituanã (din aceeasi zonã din care era si mama lui O.Palme!!) si bun vorbitor de limbã suedezã.
           Simpatic si inteligent, dar mai ales bine pregãtit de K.G.B., Neyland reuseste sã stabileascã relatii de prietenie cu unul dintre consilierii primului ministru iar ulterior, sã devinã amicul lui O. Palme. Amãnuntele vizând originea lituanã comunã si cele referitoare la prezentarea politicii U.R.S.S. (într-o manierã care sã determine câstigarea simpatiei sale) au avut un rol determinant în acest sens. Ca urmare, în 1976… „Palme pãrea sã acorde preferintã politicii sovietice în defavoarea celei americane, mai ales în problema pãcii si dezarmãrii. Comisia Palme, instituitã în 1980, în scopul examinãrii chestiunii dezarmãrii, a primit o înaltã apreciere din partea Moscovei datoratã criticii îndreptate împotriva pozitiei americane”.