Muzeul Brâncusi

           În inima Parisului, în fata Centrului Pompidou, se aflã un loc foarte apropiat nouã, românilor – Muzeul-Atelier Brâncusi. Dupã cum se stie marele artist român a trãit în Franta – cu scurte pauze – din 1904 pânã la moartea sa, în 1957.

           În inima Parisului, în fata Centrului Pompidou, se aflã un loc foarte apropiat nouã, românilor – Muzeul-Atelier Brâncusi. Dupã cum se stie marele artist român a trãit în Franta – cu scurte pauze – din 1904 pânã la moartea sa, în 1957. Încã din 1956 artistul aranjase ca tot ce rãmâne în urma lui: opere de artã, mobilier, unelte, cãrti si discuri sã revinã statului francez, sub rezerva angajamentului Muzeului National de Artã Modernã de a se ocupa de prezentarea acestora si de întregul atelier. Acesta se afla aproape de Montparnasse, înconjurat de alte ateliere, într-un cartier cu strãdute serpuind si oferind un aer intim. Dificultatea era de a face din acest spatiu un loc deschis pentru marele public. Mentinerea atelierului în intrarea Ronsin nu era posibilã si s-a încercat, reusindu-se, o replicã exactã a acestuia în centrul Pompidou, lucrare cu care a fost însãrcinat arhitectul Renzo Piano. Arhitectul nu a urmãrit atât reproducerea exactã a atelierului, ci atmosfera, lumina si mai ales spatiul verde vizibil din atelier. În urma inundatiilor din 1990 micul muzeu a avut de suferit grave stricãciuni. Operele au fost puse la adãpost, atelierul reconstruit în întregime ca o replicã a primului. Aici sunt prezentate machete, versiuni anterioare ale unor sculpturi celebre, opere în metal, lemn sau piatrã. Totul este expus în mijlocul unor lucruri dragi artistului, pe socluri concepute de el însusi, asa cum sunt „Foca” de marmurã sau „Pasãrea spatiului” din bronz. Alte opere cum sunt, „Leda si lebãda” reflectã astfel lumina, încât par sã-si modifice permanent forma. Sunt prezente de asemenea si alte lucrãri ca mici reproduceri dupã „Coloana Infinitului”, sau „Marele Cocos”. Trebuie mentionatã de asemenea colectia de fotografii care apare ca o completare a operei artistului. De mare interes sunt de asemenea uneltele. Cuptorul, diferitele feluri de prese si clesti, tije metalice, masini electrice, toate te duc cu gândul la un alchimist care a transformat materialul brut în minuni. Nelipsite sunt si ceaunul românesc si câteva blide amintind de tara pe care toatã viata a pãstrat-o în suflet.
           Din biblioteca artistului s-au pãstrat 60 de volume dintre care multe i-au fost oferite de oamenii importanti ai vremii, ca o dovadã de pretuire. Existã de asemenea un manual de mecanicã si unul de geometrie si o carte foarte dragã inimii sale „Materie si Memorie. Eseu asupra relatiei corpului cu spiritul” de Bergson. Colectia de discuri de o mare diversitate este si ea o dovadã a faptului cã Brâncusi era deschis tuturor stilurilor.
           Marele sculptor dãinuie astfel pe malurile Senei iar pentru românii care ajung aici intrarea este gratuitã. Este un gest de curtoazie a statului francez sau poate dorinta genialului artist de a pãstra permanent legãtura cu poporul sãu.