Oamenii-fenomen

Cea mai optimistã doctrinã filozoficã si existentialã s-a întrupat în secolul al nouãsprezecelea din materialismul stiintific. Marxismul îi va conferi „legitimitatea cauzalitãtilor materiale” si astfel omul, golit de zei si de puteri nelãmurite s-a spus cã va atinge în sfârsit demnitatea absolutã în calitate de stãpân pe cunoastere si pe puterile sale! Ce minunat cuvânt – sã crezi în demnitate si în cunoasterea absolutã prin simpla stãpânire a legilor materiale ale universului si ale lumii, ale istoriei.
Cea mai optimistã doctrinã filozoficã si existentialã s-a întrupat în secolul al nouãsprezecelea din materialismul stiintific. Marxismul îi va conferi „legitimitatea cauzalitãtilor materiale” si astfel omul, golit de zei si de puteri nelãmurite s-a spus cã va atinge în sfârsit demnitatea absolutã în calitate de stãpân pe cunoastere si pe puterile sale! Ce minunat cuvânt – sã crezi în demnitate si în cunoasterea absolutã prin simpla stãpânire a legilor materiale ale universului si ale lumii, ale istoriei. Se pare cã o asemenea certitudine nu poate fi atinsã, asa cum nu vom atinge nici alternativa, aceea a lumii aflatã sub cerul metafizicii. Îndoielile nu s-au nãscut neapãrat în minti mistice sau religioase, ci în frãmântãrile oamenilor de stiintã. Cât de surprinzãtor va fi pãrut la începutul secolului douãzeci cuvântul lui Einstein: „Cea mai fascinantã experientã pe care o putem trãi, este misterul. Misterul este sursa stiintei”! Fãrã o autoritate supremã, aflatã în piscul tuturor rânduielilor lumii si universului, omul nu se simte întreg. Ierarhia autoritãtii, a exceptiei este practic nelimitatã. Nici planul social nu scapã acestei ierarhizãri. Avem oameni-fenomen în istorie, în stiinte, în societate, la urma urmelor în sat si în cãtun! Omul-fenomen este un etalon al aspiratiei generale. Dacã suntem exclusi devenirii acesteia superlative, cel putin acceptãm cã altii trebuie sã fie investiti cu atributul de exceptie… În ultimii ani s-a impus însã alt tip de om-fenomen. Acesta este vãzut ca emanatie a unei puteri directoare, care le dãruieste unor alesi capacitãti de exceptie. În felul acesta se exprimã puterile neomenesti, exemplificându-se prin oameni. Avem deja la ceasul acesta si în România oameni-fenomen. „Fenomenul Valentina” – miraculoasa vindecãtoare oarbã, din Iasi; avem fenomenul Ioan Istrate – inginerul care în stare de transã primeste informatii despre cutremure si alte grozãvii telurice sau istorice; avem în fine fenomenul Ion Bircea, din Deva – terapeutul care a ameliorat sau vindecat chiar maladii foarte severe… Rata aparitiilor oamenilor-fenomen pare destul de „rational” drãmuitã. Petrache Lupu de la Maglavit a apãrut într-un moment de cumpãnã, când era nevoie de o voce cu timbru sfânt pentru a mobiliza lumea în câmpul unei misiuni crestine si nationale. Actuale sunt acum revelatiile despre „misiunea României” în lume – aceea de renastere a Ierusalimului sacru si, finalmente, spiritul scripturilor pornit de aici pe toate meridianele globului! Omul-fenomen este fãrã îndoialã inevitabil si legitimat ca necesitate aproape naturalã. Dacã Einstein vedea în mister sursa atingerii adevãrului prin stiintã, oamenii-fenomen din apropierea noastrã se ocupã cu precãdere de spirit, de datoriile noastre fatã de suflet si de mântuire. Si la începutul celui de-al treilea mileniu crestin, optiunile colective si nostalgiile vizionare se îndreaptã asadar cãtre o mai profundã si mai curatã relatie cu Dumnezeu… Dar omul-fenomen se pare cã este universal. Zilele trecute am fost cãutat de niste japonezi, realizatori de filme documentare despre fenomene metafizice iesite din comun. Acelasi spirit deja familiar nouã revãrsat pe setea de mister mi l-au transmis si atât de ordonatii si de rigurosii japonezi. Ei vor oameni-fenomen sau locuri-fenomene în care se petrec minuni. Setea de minuni într-o lume despre care prezicãtorii autorizati afirmã cã va intra într-un colaps apocaliptic? Tot mai des se vorbeste despre apocalipsã, ca si cum ar exista în noi o enzimã care rãspunde de intuitiile funerare. Clima se autodistruge, asteroizii giganti ne dau târcoale, spectrul rãzboinic reînvie, maladii necunoscute ne pândesc, populatia urcã spre 7 miliarde locuitori si initiatii spun cã Pãmântul nu suportã mai mult de aceastã cifrã demograficã… Omul-fenomen devine astfel o sperantã, un mesaj, un desemnat.