Viata artistica pariziana nu poate fi separata de povestile de iubire patimase si trecatoare, de noptile albe din tavernele inecate de fum de tigara si de clinchet de pahare. Nu era deloc un trai de lux, dimpotriva, dar pictorii aceia cu vocatia innascuta se prefaceau ca nu exista ziua de maine si-si traiau clipa cu un entuziasm molipsitor. In acea lume a barbatilor devotati panzelor si vopselelor si-au facut loc si cateva femei fermecatoare precum niste condimente care fac bucatele sa fie desavarsite. Unele au fost ele insele pictorite, dincolo de faptul ca au fost modele pentru maestri cu sufletul deschis pentru frumos si dragoste, deopotriva. Nu toate au fost aventuroase, dar mai toate au avut talent si sunt la loc de cinste in istoria picturii franceze.
Suzanne Valadon (1865-1938) a fost cea mai furtunoasa "zeita" pariziana, mai patimasa si mai schimbatoare. A avut o ascensiune de Cenusareasa, de la umila fiica de spalatoreasa, la membra a Societatii Nationale de Arte-Frumoase. Adolescenta Suzanne a muncit ca acrobat la circ, dar a cazut de la trapez si a devenit model pentru Toulouse-Lautrec. Acesta i-a fost si primul profesor. A urmat sensibilul Renoir, care a imortalizat-o in "Dans la Bougival". Nestatornica si talentata, s-a iubit cu patronul de taverna Miguel Utrillo si l-a nascut "din flori" pe Maurice Utrillo, pictor. O aventura foarte incinsa a avut si cu compozitorul de avangarda Erik Satie, un om prea fin si prea sarac pentru ea… A fost maritata de doua ori, cu un broker, pe care l-a parasit pentru un pictor modest dar cu 20 de ani mai tanar, André Utter… La inmormantarea ei au fost Picasso, Derain si Braque.
O alta "zeita" cu noroc mai mare ca model a fost Victorine Meurent (1844-1927), caci ea a fost inspiratoarea "scandalosului" Édouard Manet pentru inconfundabilele "Dejun pe iarba" si "Olympia" (1863). Provenind dintr-o familie modesta de artizani, sansa vietii ei a fost pur si simplu intalnirea accidentala cu Manet. Ambii treceau pe strada si maestrul i-a remarcat parul rosu aprins. A urmarit-o si a constatat ca fata canta la vioara pentru maruntis, prin piete… Asa a intra in lumea pictorilor, a invatat repede tehnicile de baza si a constatat ca are un talent nativ deloc de neglijat. Victorine a fost introdusa in Societatea Artistilor Francezi (1903) si peste tot, in localuri si in saloane literare era prezentata de Toulouse-Lautrec drept "Olympia", nu Victorine. Asta spune totul despre o celebritate cucerita prin gratia naturala si sensibilitatea estetica a unui geniu precum Manet.
Cea mai talentata dintre zeitele pariziene din acea perioada impresionista si post-impresionista a fost frumoasa Berthe Morisot (1841-1895). Ea n-a apucat sa-si traiasca batranetile, dar in ultimul an de viata (la 52 de ani) a primit un compliment coplesitor de la criticul de arta Gustave Geffroy: "Morisot, Mary Cassatt si Marie Bracquemond sunt cele trei mari doamne ale picturii" – enunt facut in 1894. Crescuta in atmosfera peisagistilor Scolii de la Barbizon (sustinuta de Camille Corot), Berthe a lucrat si a expus alaturi de Cézanne, Pissaro, Renoir, Sisley si Degas. Manet a fost cel care, din dragoste si pretuire, i-a facut cadou primul trepied… In rafinamentul lui Berthe Morisot se intrevede finetea aproape duioasa a unui inaintas al ei, maestrul Fragonard, printul rococo-ului dezlantuit.
PAUL IOAN
Comentarii