Un caz unic printre marii maestri ai secolului al XIX-lea, Jean Auguste Dominique Ingres a fost o persoana atat de sensibila, incat criticile la adresa operelor sale l-au facut in mai multe randuri sa-si paraseasca tara si sa traiasca departe de Paris, la Roma sau Florenta. Cand ii admiram astazi capodoperele, ne putem intreba cu deplina legitimitate: cum a putut fi ironizat si chiar blamat un pictor neoclasic care a deschis calea romantismului facand apel la rigoarea formelor lui Raphael?
Un autodidact care a cantat la vioara alaturi de Paganini si a fost elevul lui David a avut un idol uitat de multi in acea epoca: Raphael Sanzio. O panza din tinerete ni-l prezinta pe delicatul Ingres intr-un autoportret de mare finete, in care-si priveste cu dojana detractorii, neintelegand de ce este criticat pentru liniile ferme ale contururilor. Cealalta panza care i-a adus "vorbe rautacioase" a fost nudul "Femeie la baie", realizat pe cand avea 28 de ani. Splendidei femei, vazute de la spate, i se pot distinge din profil genele, fapt care demonstreaza meticulozitatea cu care maestrul isi trata personajele.
Desi Ingres este renumit in special pentru portretele sale, exista cateva panze memorabile care demonstreaza ca el si-a dorit sa fie un fel de continuator al scenelor mitologice si istorice in care a excelat Louis David. Astfel, grandioasa panza "Apoteoza lui Homer" (1827) reprezinta capodopera care l-a impacat pe Ingres cu criticii sai din Paris. Pictorul a revenit in Franta doar in perioada in care i s-au recunoscut meritele si a primit onorurile de rigoare, adica intre 1826 si 1834. Titlurile de "sef de scoala" si "maestru raphaelian", alaturi de cooptarea in Legiunea de Onoare, l-au incantat pe omul care rupsese o logodna pentru a fugi de parizieni. La Roma a avut o sedere cu peripetii, cand isi castiga existenta facand portrete trecatorilor, incantati de viteza si precizia cu care lucra "francezul cu ochi romantici".
"Apoteoza lui Homer" (3,86 metri x 5,12 metri) nu este decat in aparenta un omagiu adus marelui poet grec, intrucat constructia si scenariul grandioasei panze este in realitate o divinizare a lui Raphael. Cele peste patruzeci si doua de personaje au fost toate identificate, iar multitudinea de chipuri adunate laolalta ne aduce aminte de "Scoala din Atena", "Parnasul" si "Disputa", genialele fresce raphaeliene din Palatul Vatican. Dante, Virgiliu, Molière si Poussin apar alaturi de Voltaire, Seneca, Shakespeare si Cervantes. O lume incantatoare dominata de inegalabilul Homer, la picioarele caruia stau personificate doua fermecatoare femei: Iliada si Odiseea.
Geniul lui Ingres a patruns in spiritul modernistilor prin "Marea odalisca", panza in care femeia are o lungime anormal de mare a coloanei vertebrale (se aproximeaza ca are 3-4 vertebre in plus). Aceasta deviere de la realitate il apropie de faimoasele siluete alungite ale lui El Greco, dar si de conceptia geometrica a celor care au promovat cubismul… Desi afectat de disparitia lui Napoleon, Ingres a stiut sa-si mentina interesul pentru arta, in pofida tulburarilor politice din Franta primei jumatati a secolului XIX. Spre finele vietii nu a mai fost atacat de nici un critic, intrucat geniul sau a invins cele mai conservatoare spirite. De la "pictorul retrograd", Ingres a ajuns "profesorul" respectat si de tinerii cu vederi novatoare – impresionistii.
PAUL IOAN
Comentarii