Pagina de istorie romantica si adesea trecuta la index de manualele de profil, haiducia a reprezentat o perioada de aproape trei sute de ani de lupte pentru dreptate si de pedepsire a abuzurilor, atat impotriva conducatorilor locali, dar mai ales contra ocupantilor straini. Zona Olteniei a fost cea mai activa din acest punct de vedere, din cauza ocupatiei otomane agresive. Nostalgica perioada a cetelor de haiduci in slujba norodului a durat de la Pacea de la Passarowitz (1718), prin care Imperiul Otoman pierdea teritorii in favoarea Imperiului Habsburgic (apoi le recastiga in 1739), si pana la Revolutia de la 1848. Nume celebre de luptatori romani contra turcilor exista in cronicile acelor vremuri.
De la Baba Novac la Popa Sapca
Printre primii haiduci semnalati in Oltenia au fost Baba Novac (mercenar sarb alaturat lui Mihai Viteazul) si fiul sau, Gruia Novac. Apoi a intrat in legenda Iorgu Iorgovan (Mehedinti), pentru care vremurile haiducesti sa apuna o data cu Popa Sapca, revolutionar si haiduc, apreciat si pe vremea lui Cuza Voda si devenit in cele din urma staret la manastirea Cozia. Trebuie facuta diferenta dintre haiduci si panduri. Acestia din urma erau membri ai unei organizatii paramilitare cu reguli bine definite, cu instructie si tabere cu echipament militar si lideri alesi dintre ei. Tudor Vladimirescu (1780-1821) a fost un astfel de lider si a condus Revolutia de la 1821.
Printre cei mai cunoscuti (si cantati) haiduci s-a aflat si Andri (Andrei) Popa din Seaca, Gorj, barbat chipes si puternic care a luptat alaturi de Iancu Jianu la Vidin si Plevna (sudul Dunarii). A distrus mai multe seraiuri si a eliberat numeroase femei rapite de turci. Dar legenda spune ca Andri Popa ar fi vandut la randul lui unele femei, ca neveste pentru romani, pentru sume modice sau pentru obiecte de uz personal. Cu banii obtinuti, el ar fi infiintat un sat ascuns de ocupatia turca, de unde ar fi dat lovituri in favoarea taranilor nevoiasi.
Desigur, unul dintre cei mai cunoscuti haiduci a fost Iancu Jianu (1787-1842), un excelent luptator, utilizator al armelor si calaret, in pofida unei staturi mai putin impresionante. Iancu provenea dintr-o familie destul de instarita (slugeri pe domeniile Romanati), dar s-a alaturat cauzei taranesti si nationale, reusind sa adune o ceata de peste 2.500 de oameni si arme din belsug. Cele mai impresionante actiuni ale sale au fost cele de la sud de Dunare, la pasalacurile turcesti Vidin si Plevna. Dusmanea boierii care-si bateau joc de tarani, dar s-a razboit crunt cu turcii care faceau prapad prin satele romanesti. O legenda demna de crezare spune ca s-ar fi luptat la Vidin cu pasa Osman Pazvantoglu, caruia i-a scos un ochi si asa i-a ramas porecla de Pazvante Chioru. Jianu devenise un pericol si pentru Bucuresti, de aceea s-a pus un premiu pe capul sau. Tradat de un fin (pentru o mie de lei), a fost condamnat la moarte, dar salvat prin casatoria cu o fata de neam, Sultana Galasescu (din alaiul domnitei Ralu Caragea). Chiar daca a devenit boier, el s-a alaturat lui Tudor Vladimirescu si a murit de boala la 55 de ani.
Anghel Panait zis Sapte Cai, zis Anghel de la Ocna, a fost un mare haiduc al padurilor oltene, dar a ajuns si la Bucuresti, cu fratele Jianu. Se spune ca a luat de soata o carciumarita, care l-a otravit cand a aflat ca are o ibovnica mult mai tanara… La randul sau, Ionita Tunsu zis Raspopitul, zis Paracliserul, a fugit din biserica si s-a facut haiduc. A avut un conflict personal cu generalul Kiseleff (de fapt Kiseliov) si a fost ucis de potera la Podul Grozavesti.
PAUL IOAN
Comentarii