Toata lumea este constienta, in general, de cele 5 simturi cu care organismul uman a fost inzestrat. Unii pluseaza, spunand ca omul ar avea 21 de simturi! Asa ca aceia care cred ca au chiar si „al saselea simt” nu sunt departe de adevar, chiar daca asta nu inseamna ca „pot vedea viitorul”. Atunci cand vorbim despre cele 5 simturi fundamentale, ne gandim evident la auz, miros, vaz, pipait si gust. Numai, ca dincolo de acestea, lumea ar fi surprinsa sa afle ca avem si alte cateva simturi pe care le-am putea numi extinse. De ele aflam doar atunci cand devenim constienti ca le folosim zilnic fara ca macar sa ne gandim la ele. Si multe dintre aceste simturi umane sunt extrem de importante pentru functionarea organismului.
Sa nu uitam ca simtim lumea inconjuratoare datorita unei multitudini de senzori raspanditi in organism, senzori care transmit creierului semnalele care apoi ne coordoneaza actiunile. Un sistem extrem de complex si de rapid in acelasi timp. In randurile care urmeaza, vom prezenta cateva dintre aceste simturi extinse.
Simtul preaplinului
Atunci cand mancam sau bem peste masura, organismul ne instiinteaza aproape imediat. Este ca si cum s-ar aprinde un bec portocaliu de semnalizare, de avarie. Cum este posibil acest lucru? Este vorba de un simt separat pe care il avem, simtul preaplinului, posibil datorita existentei unui set de receptori senzoriali care ne transmit ca trebuie sa ne oprim din mancat. Unii din acesti senzori sunt un fel de receptori de volum, care ne avertizeaza atunci cand stomacul devine plin. Procesul este, in mare, acesta: mancarea intra in stomac, stomacul se dilata si atunci se activeaza receptorii de volum; acestia trimit mesaje catre nervul vag medulla oblongata si apoi semnalele se intorc in stomac prin nervul vag. Rezultatul? Ne ridicam de la masa si spunem ca nu mai putem manca nimic. Daca acest simt n-ar exista, am fi in situatia personajului unui film mai vechi care nu se putea opri din ingurgitare si al carui stomac, supradilatat, explodeaza.
Simtul termic
Poate parea un simt obisnuit, care trimite la unul din cele cinci de baza, dar, surprinzator, simtul care percepe temperatura nu e o parte din simtul pipaitului, ci un simt separat pe care il avem. Receptorii termici din organism detecteaza atat fierbinteala cat si raceala, permitand organismului sa se ajusteze in functie de temperatura mediului in care suntem. Semnalele termo-receptorilor sunt transmise prin trunchiul nervos din sira spinarii pentru a ajunge la talamus, de unde ajunge la noi pentru a fi informati de starea lucrurilor.
Simtul nivelului de oxigen
Poate nu stiti, dar niste senzori din organismul nostru stau cu ochii pe sangele din arterele noastre, monitorizand nivelul de oxigen, dar si cantitatea de bioxid de carbon sau nivelul ph. Acestia sunt „chemoreceptorii periferici”, adica niste extensii senzoriale ale sistemului nervos periferic plasati in vasele de sange, rolul lor fiind de a detecta schimbarile in concentratiile chimice. Cum se traduce acest simt? Receptorii alerteaza organismul atunci cand nivelul de bioxid de carbon devine prea ridicat, facandu-ne sa ajustam expiratia la un ritm corect. In plus, organismul are receptori care ne spun cat de plini cu oxigen sunt plamanii, in asa fel incat creierul sa poata sti cand sa opreasca respiratia si cand s-o reia. Nimic nu este lasat la voia intamplarii.
Simtul busolei
Poate parea surprinzator dar, potential, organismul nostru poate sti directia in care mergem, si asta tocmai bazandu-se pe simtul care detecteaza campul magnetic al Pamantului. Si, desi mai raman cateva lucruri neclare, cum ar fi cat de capabili suntem sa folosim acest simt in mod adecvat, el ne-ar fi foarte util in situatii de orientare, asta daca am sti sa-l stapanim. Unele persoane au un extraordinar simt al orientarii, ceea ce inseamna ca ele au posibilitatea de a controla receptorii magnetici la un nivel mult mai avansat in comparatie cu media umana. Aceste persoane pot spune in mod instantaneu in ce directie stau cu fata, spre nord sau spre sud, fara sa aiba nevoie de o busola. Nu ar fi de mirare, chiar daca la omul civilizat acest simt s-a atrofiat, in vreme ce la alte vietuitoare precum albinele, pasarile sau chiar vacile, el este inca prezent.
Simtul echilibrului
Cunoscut si sub numele de simtul vestibular sau al „balantei”, el suna ciudat, trimitandu-ne cu gandul la un film care il are ca protagonist pe Leonardo DiCaprio. Multa lume a devenit constienta de acest simt vestibular, al echilibrului, mai ales atunci cand el este afectat de ingurgitarea unor mari cantitati de alcool. Atunci spunem ca ne-am pierdut simtul echilibrului, acel simt care este controlat din urechea noastra interioara. Interesant este faptul ca, desi urechea interioara este parte si a sistemului implicat in simtul auzului, simtul echilibrului este unul separat, din categoria simturilor extinse.
Simtul durerii
Unii sugereaza ca acest simt ar fi acelasi lucru cu cel al pipaitului. Numai ca, desi cele doua pot fi de obicei combinate, durerea este o senzatie cu totul diferita. Mai mult decat atat, unii cercetatori cred ca durerea ar trebui „sparta” in trei simturi separate, asta pentru ca fiecare s-ar referi la trei tipuri distincte: durerea localizata la nivelul pielii, durerea la nivelul oaselor si durerea organelor interne. In vreme ce acestea ar fi mai degraba subcategorii decat simturi separate, ideea este ca exista mai multe senzatii de durere pe care trebuie sa le avem in vedere. Asta deoarece, daca nu simti durerea sunt riscuri mari prin ignorarea tratarii problemelor de sanatate. Pentru ca durerea este un semnal care ne avertizeaza ca organismul nostru este in pericol.
Simtul cronologic
Este simtul scurgerii timpului. Majoritatea oamenilor au o relativa buna perceptie a timpului, tinerii mai ales fiind foarte exacti in acest sens. O parte a acestui simt este guvernata de nucleul chiasmatic, adica acela care controleaza ritmul nostru circadian. Numai ca desi abilitatea de a percepe trecerea timpului este, in mare, foarte utila, ea poate fi inselata de multe ori, ca de altfel majoritatea simturilor. Fiecare om a trait senzatia ca unele zile trec mai repede si altele mai incet.
Simtul spatiului
In membre exista receptori care transmit informatii legate de unghiul incheieturilor, lungimea sau tensiunea muschilor, toti integrati intr-un sistem coerent care ne informeaza permanent despre pozitia membrelor noastre in spatiu. Asta testeaza politia atunci cand opreste soferii pentru a le face un test de ebrietate, punandu-i sa-si atinga varful nasului cu varful degetului. In conditii normale, consideram acest simt garantat, dar uneori el ne paraseste.
Sunt cazuri, e drept rare si destul de misterioase pentru medici, cand unii oameni isi pierd simtul spatial. Atunci cand se intampla asta, a deschide o usa, a ridica o cana sau a folosi un creion, devine o sarcina extrem de dificila. Asemenea oameni trebuie sa-si urmareasca foarte atent fiecare miscare a mainilor pentru a putea sa le foloseasca cu succes.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii