Aflat in sudul Republicii Peru, orasul Arequipa, situat la o altitudine de 2370 metri, la poalele vulcanului El Misti se mândreste printre altele, cu izvoarele sale minerale, cu Universitatea si multimea bisericilor. Orasul a fost fondat oficial la 15 august 1540 de Don Garcia Manuel de Carbajal din ordinul guvernatorului Francisco Pizaro. Fundalul asezarii il constituie trei munti cu o inaltime de peste 4848 metri: Misti, Chachani si Pichupichi, acestia reprezentând sursa de sillar, piatra alba din care s-au construit noile cladiri. Se pare ca aceasta provine dintr-o eruptie cumplita a lui Chachani, care a avut loc cu circa doua milioane de ani in urma când vulcanul a aruncat magma pâna la o distanta de 48 de kilometri.
Pe locul orasului existase cu mult timp inainte de fondarea sa o asezare incasa numita Ary Quippay. Exista si o alta legenda privitoare la acest prim nume. Se spune astfel ca unul dintre conducatorii inca, insotit de soldatii sai a ajuns aici si oamenii l-au intrebat daca pot ramâne pe loc. Raspunsul a fost: Ary Quepay (sau Quippay), adica: „Da, ramâneti!”. Cei mai multi dintre cercetatori traduc insa denumirea prin „locul de dincolo de vârf”. Este posibil ca acest vârf sa fi fost Misti, cel mai apropiat dintre vulcanii amintiti. In orice caz vechea denumire a dat nastere celei noi, pastrata pâna in zilele noastre.
Este cunoscut de asemenea sub numele de „Orasul Alb” si multi spun ca acest lucru nu se datoreaza doar culorii pietrelor din care au fost inaltate constructiile ci si faptului ca, din cauza numarului mare de spanioli stabiliti aici, incasii il numeau astfel sau chiar „Orasul Albilor”. Dupa sosirea spaniolilor au inceput o serie de constructii. La patru ani de la stabilirea lor, imparatul Carol al V-lea a cerut ridicarea unei biserici intr-o piateta care sa fie numita Plaza de Armas. Asa a fost inaltata principala Catedrala a orasului cu un aspect de fortareata, capatat in urma numeroaselor reconstructii efectuate in urma distrugerilor cauzate de cutremure si a extinderilor considerate absolut necesare. Acest aspect este cauzat mai ales de transformarile de la mijlocul secolului al XIX-lea, când o mare parte a constructiei a fost mistuita de un incendiu.
Fatada edificiului ocupa o latura intreaga a pietei si Catedrala este una dintre cele 100 de biserici din lume care au dreptul sa poarte steagul Vaticanului. Este construita in stil renascentist cu un interior sobru.
La 21 iunie 2001 un cutremur cumplit a afectat orasul si atunci s-au prabusit tavanul si unul dintre cele doua turnuri ale Catedralei, asemenea evenimente fiind frecvent intâlnite in zona. Piata este inconjurata de cladiri elegante, cu porticuri inalte, din perioada coloniala si republicana.
Specific vechiului oras sunt strazile din spatele Catedralei, cu case elegante in curti interioare pline de flori. Cele mai frumoase dintre acestea, Casa Moral si Casa Rickets au fost cumparate de fundatii si deschise vizitatorilor, expunând mobilier si tablouri din secolele XVII-XVIII.
Deosebit de eleganta este Iglesia de la Compania, terminata in 1698, dupa aproape un secol de munca. Fatada cu doua etaje este impodobita cu basoreliefuri inspirate din flora locala si reinventând barocul spaniol. In interior se afla un imens altar din lemn de cedru, poleit cu aur, având in stânga Capela Sfântului Ignatiu.
In zona centrala se afla si muzeul Santuarios Andinos expunând peste 100 de mumii, descoperite in 1995, pe vârful inghetat Ampato. Sunt trupurile unor copii care au fost sacrificati zeilor Inca si ingropati pe vârf de munte.
Emblema orasului o constituie insa manastirea Santa Catalina, fondata in 1580 de o vaduva bogata, Maria de Guzman, care a hotarât sa se calugareasca. Ea a stablit traditia conform careia cea de a doua fiica din familiile bogate trebuia sa renunte la viata laica si sa intre in manastire cu o dota substantiala. Intrucât calugaritele nu mai puteau parasi manastirea, aceasta s-a dezvoltat autonom, ca un orasel spaniol, ocupând o suprafata de 20.000 m.p., cu capele, chilii, reflectorii, toate inconjurate de ziduri inalte.
De fapt, din cele 450 de femei, care locuiau aici, numai o treime erau calugarite, celelalte fiind slujnicele lor. Ele organizau concerte si duceau o viata de lux iar calugaritele devotate si austere ca Ana de los Angeles erau repudiate de surorile lor, aceasta reusind totusi sa supravietuiasca celor trei incercari de otravire.
Scandalizat de purtarea lor, in 1871, Papa Pius al IX-lea a trimis aici o calugarita dominicana care a restabilit ordinea dar numarul maicilor s-a imputinat simtitor si, in 1970 ramasesera numai 20 iar manastirea a fost deschisa publicului.
IRINA STOICA
Comentarii