Manastirea Barsana

          Manastirea Bârsana din judetul Maramures este un exemplu viu de refacere a vietii monahale pe teritoriul patriei noastre. Locasul are multiple semnificatii nu numai pentru istoria locurilor ci pentru cea a tuturor credinciosilor acestor pamânturi.

          Manastirea Bârsana din judetul Maramures este un exemplu viu de refacere a vietii monahale pe teritoriul patriei noastre. Locasul are multiple semnificatii nu numai pentru istoria locurilor ci pentru cea a tuturor credinciosilor acestor pamânturi. Înaltata pe la mijlocul secolului al XIV-lea de boierii Dragosesti, vechea manastire avea hramul Sfântul Nicolae. Un document din 21 iulie 1390, privitor la posesiunile Dragosestilor, nepoti ai lui Dragos Voda, întemeietor al Moldovei, aminteste drumul bifurcat care ducea spre manastirea si spre satul Bârsana. Un alt document, un act de hotarnicie din 6 noiembrie 1405, pomeneste un câmp al manastirii iar altele din 1408, 1414, 1473, 1480 pomenesc si ele locasul sub diverse forme, ultimul amintindu-l si pe Bartolomeo Dragffy, voievod al Transilvaniei. Boierii Dragosesti au ridicat manastirea pe mosia lor, ca loc de închinare, asezamântul fiind contemporan cu cel din Peri si cu Biserica Alba, ctitorii ale acelorasi credinciosi. Vechea manastire a rezistat eroic unitarismului. Ultimul episcop ortodox mentionat în 1738 era de loc de aici si traditia satului îi pastreaza numele: Gavril Stefancea. Cu toata aceasta rezistenta, la 12 iulie 1791 averea manastirii este confiscata de statul austriac si predata manastirii greco-catolice de la Cernoc, putinii calugari de aici mutându-se la Manastirea Neamt. În 1805 satenii reusesc sa salveze biserica de distrugere, mutând-o mai aproape de sat. In legatura cu acest fapt circula o legenda conform careia credinta oamenilor în Dumnezeu, demonstrata de efortul lor pentru salvarea locasului, a oprit o epidemie de ciuma. Trebuie mentionat faptul ca aceasta manastire a constituit o scoala de preoti pentru satele vecine. De aici se procurau cartile de cult aduse din Moldova si Tara Româneasca si icoane care ar fi putut fi realizate în manastire. Data fiind traditia monahala a locului, în 1993 P.S.S. Justinian Chira, episcopul Maramuresului si Satmarului, binecuvânteaza noul loc de închinaciune. Noua obste monahala, alcatuita din calugarite, se bucura de înaltarea unui complex construit din lemn, conform traditiei locale. Biserica, înaltata între 1993-1995 are hramul „Soborul Sfintilor 12 apostoli” si este înconjurata de alte constructii „Casa cu chilii si paraclis”, „Altarul de vara”, „Poarta manastirii”, „Casa mesterilor”, „Turnul clopotnita”, „Casa artistilor”, toate construite în ultimii ani. Noul ansamblu devine un simbol al reînvierii credintei si, în acelasi timp, un simbol de dainuire.