Editura Humanitas aduce in atentia cititorilor dialogurile socratice, denumite asa chiar de autorul lor, Platon. Este o aparitie editoriala interesanta, nu doar pentru ca readuce in atentie ideea de dialog, tot mai absent azi când ne-am invatat sa avem doar opinii, ci si pentru ca readuce in atentie cultura Antichitatii intr-o lume dominata de divertisment si selfie-uri. Cum poate fi oare povestit ce se intâmpla in dialogurile lui Platon, numite, dupa eroul lor, socratice? Caci, aparent, aici nu se intâmpla nimic. La capatul fiecarei infruntari, care ii destrama partenerului de dialog – si deopotriva cititorului – iluzia ca ar sti ceva despre tema aruncata in discutie, nu ne alegem cu niciun raspuns.
Vedem in schimb felul in care, intrebând, gândirea intra in miscare. Iar spectacolul unei minti care porneste la drum este un prodigium: exista oare minune mai mare decât sa vezi miscarea mintii cu ea insasi? Sa vezi ceva care lasa urma propriilor pasi nevazuti? Acest ceva care intreaba, raspunde, infirma orice raspuns, revine intrebând din nou si ia act de stiinta nestiintei sale – este constiinta. Asa a inceput filozofia: povestind constiinta, punând in scena spectacolul ei prodigios.
„Gheorghe Pascalau, remarcabil elinist si tânar filozof cu o buna cunoastere a studiilor din lumea germana/anglosaxona, scrie Grete Tartler intr-un articol recent, vorbeste in introducere atât despre interesul pentru acest contrast (dintre gândirea platonica si forma literara in care Platon «a ales sa ni se adreseze»), ca si pentru o anume voce, care «aspira catre un ton metafizic» in polifonia celorlalte – numeroase alte – voci platonice. Liniile principale ale textelor selectate de Gheorghe Pascalau sunt legate mai ales de ecourile condamnarii socratice, de modul in care tuturor cititorilor lui Platon le revine justificarea sau infirmarea acesteia…
Platon impleteste – asa cum avea s-o faca pe deplin in Politeia – morala cu politicul. Totusi, chiar si in dialoguri pur morale… nu pot fi ignorate vizibilele aluzii mitice. Miturile erau folosite de Platon spre a echilibra ceea ce Dodds numea «conglomeratul mostenit». Multe se refera la inceputurile civilizatiei (Prometeu si Epimeteu), la felul in care poate fi imaginata lumea cealalta (Insulele Fericitilor si Tartar), altele sunt despre invatatura (anamnesis: amintirea celor invatate in alta viata, revenita in sufletul renascut in alt corp), despre mama Geea nascatoarea (si oamenii care au in ei fie aur, fie argint, fier, sau alte minerale – ceea ce explica diversitatea calitatilor innascute); mitul despre puterea care corupe (inelul lui Gyges), cel despre carul sufletelor si caii inaripati, care trag sufletul in sus sau in jos (sufletele cazute putând urca iar la cer dupa ce aripile, prin filozofare si iubirea pentru frumos, cresc la loc).
Mituri despre arta (al cicadelor – pasionatii de cântec murind fiindca uitau sa manânce, transformati in cicadele daruite de Muze cu puterea de a nu mânca si a cânta intruna), despre eros (oamenii-sfera taiati, mereu in cautarea jumatatii), despre timp (mitul epocii de aur, când omenirea traia fara griji, când nu se dusmaneau nici macar animalele, sub obladuirea lui Cronos).” In volumul recent aparut la Humanitas, scrie Grete Tartler, „poate fi descoperit pe larg mitul lui Zalmoxis, vindecatorul total, maestrul „rostirilor frumoase”, prezentat in Charmides de Socrate…
Alt mit, despre lumea cealalta, ne tulbura in Apararea lui Socrate prin calmul privirii asupra mortii si asupra lumii de dincolo, unde dreptatea asteptata e altfel decât a oamenilor. Sa amintim ca Platon s-a nascut la Atena, probabil in 428-427 i.Ch., intr-o perioada sumbra, dat fiind ca asista la zdrobirea cetatii in vâltoarea razboaielor peloponeziene.
In 408 il intâlneste pe Socrate si, de atunci, renunta la politica in favoarea filozofiei. Se numara printre discipolii lui Socrate pâna la judecarea si moartea acestuia, evenimente care-l vor fi marcat profund. Este intemeietorul Academiei, prima scoala filozofica organizata ca o universitate. Moare octogenar, lasând in urma o opera care avea sa influenteze hotarâtor intreaga gândire occidentala. Intemeietorul unui gen filozofic viu, dialogul, Platon abordeaza marile probleme filozofice si metafizice intr-un stil care reuseste sa strânga laolalta discursul rational si limbajul poetic.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii