Proiectul „Millenium” – Chiar vom trai acolo?

           ..

           …Da, caci adaptarea la viata celesta permanenta pare sa fie posibila, cu foarte mici probleme: în 1987, cu cele 326 de zile petrecute în spatiul cosmic, Iuri Romanenko a demonstrat capacitatea extraordinara de adaptare a omului. Exercitiul fizic va mentine în buna forma locuitorii oraselor celeste – fie ele de tip Asgard (M.T.Savage), fie de tip „Lagrange” (G.K.O’Neill) – va evita decalcifierea (de care au suferit cosmonautii pâna acum) iar lipsa gravitatiei va permite, probabil, dezvoltarea copiilor si tinerilor nascuti pe orbite înalte cu mult peste gabaritul pamântenilor.
           I 2-urile se vor înmulti relativ repede în zonele L4 si L5 si principala lor sarcina va fi înca – pentru o vreme – aceea de a fabrica sateliti energetici (conform calculelor, primul satelit energetic Gläser poate fi instalat la numai 13 ani de la darea în folosinta a primului I 1!) pentru nevoile Terrei (care în a doua jumatate a secolului al XXI-lea va avea astfel asigurata toata energia de care economia planetei are nevoie) dar si pentru „docurile” santierelor astrale unde se fabrica remorchere cosmice, nave de cercetare (pentru echipaje umane), sonde si spatii robotizate, ce vor fi instalate pe comete sau în afara orbitei lui Uranus, pentru studiul Galaxiei.
           Catre sfârsitul veacului viitor va începe construirea megalopolisurilor celeste. Pe un I 3, asa cum este conceput, ar putea sa locuiasca 10 milioane de oameni! Nu vor locui însa decât câteva sute de mii, într-o „insula”, în forma de roata de bicicleta, cu 6 spite, rasucindu-se în jurul unui ax. Dimensiunile: diametru de 6 km, „înaltime” de 32 km si o suprafata totala de 1280 km patrati. Un adevarat gigant. Evolutia ultrarapida a tehnologiilor de vârf va permite folosirea unor materiale compozite ieftine, rezistente si – poate – impenetrabile radiatiilor daunatoare vietii. „Satele” vor fi tot modulare, pentru a se evita eventualele dezastre provocate de ciocnirile cu meteoritii (probabilitatea ca un bolovan cosmic de 1 tona sa ciocneasca statia este de o ocazie la 1 milion de ani; în schimb, câte un meteorit de circa 1 gram va lovi „orasul cosmic” la fiecare 3 ani) prin izolarea automata a compartimentelor avariate.
           Desigur „ogoare” si „livezi” hidroponice vor functiona, producând recolte de neimaginat pe Pamânt: cu lumina controlata, atmosfera de oxigen putin densa, ape reciclate, fara boli, cu îngrasaminte speciale, în culturi folosind plantarea dubla, integral automatizate, ele vor face ca produsele agricole cosmice sa dea I 3-urilor cosmice autonomie completa din punct de vedere alimentar.
           Sisteme de trafic rutier vor asigura transportul ieftin si sigur de materiale, aparatura si oameni pe traseele: scoarta terestra – orbita joasa (pbobabil cu ajutorul Hotol-urilor, avioane cosmice în functiune, speram noi, prin 1999-2000 dar amânate pentru 2008-2010); orbita joasa – L2; orbita joasa – Luna; direct orbita joasa – L5; Luna – L5. Cam prin jurul anului 2100 – când, spuneau O’Neill si specialistii lui, nu este imposibil ca în Lagrangia sa locuiasca chiar 1 miliard de locuitori (!) – pretul unui bilet Terra – L5 va ajunge la doar câteva mii de dolari.
           Energia ieftina si abundenta obtinuta din uriase panouri cu celule fotovoltaice (din ce în ce mai ieftine, pe masura ce ghirlande de sateliti Gläser vor împânzi sistemul uman Terra – Luna – Lagrangia) va face ca Homo sapiens sa fie atras catre viata în ceruri.
           …Asa îsi spunea minunata poveste fizicianul Gerald K.O’Neill, înainte de a trece, la sfârsitul Mileniului II, într-un univers paralel, unde, cine stie, tot orase cosmice imagineaza…