..
…se dau o suta de miliarde de celule numite neuroni, niste curenti electrici foarte slabi, 50 se substante chimice si se cere sa se rezolve urmatoarele probleme: sa se prelucreze semnale primite din exterior, sa se organizeze functionarea unei masinarii numite „organism” (poate fi unul uman sau al unei fiinte mai putin evoluate), sa se asigure înmagazinarea si pastrarea în bune conditiuni a amintirilor. Cerinta suplimentara: sa se asigure ceea ce se numeste „procesul gândirii”. Ei bine, cândva, în trecutul Terrei si chiar al întregului Univers, aceasta problema a fost rezolvata si înca într-un mod stralucit, de vreme ce astazi am ajuns sa ne punem întrebari si sa fi obtinut chiar si câteva raspunsuri privind functionarea celui mai complex, mai „special” organ al corpului omenesc: creierul.
Înainte de a ne naste…
Este o poveste care începe din timpul vietii fetale. Micutul organism produce, cu o viteza fantastica, 250000 neuroni pe minut, neuroni, celule formate dintr-o „ramura” centrala, axonul, pe care se afla dendritele, prin intermediul carora se realizeaza legaturile cu ceilalti neuroni. Apoi, cu 15-30 de zile înainte de nastere, întregul proces se opreste brusc! Se intra într-o a doua faza, care va dura toata viata: realizarea conexiunilor între celulele proaspat create. Cele care nu reusesc sunt eliminate. Numarul neuronilor începe, din acest moment, sa scada. La început la aproape jumatate, la nastere, apoi scade tot timpul. Dupa vârsta de 30-40 de ani, neuronii încep sa moara cu mare viteza – cam 100000 pe zi, adica unul pe secunda! Fara sa se regenereze – proces realizat doar în laborator. Si lupta se da acum cu si mai mare putere pentru crearea de noi conexiuni, fapt care asigura pastrarea nealterata a facultatilor mentale. Pierderea dramatica de neuroni nu are, din fericire, drept consecinta un la fel de dramatic declin mental…Ce functii comanda… creierele? Daca este sa ne referim corect la creierul nostru, ar trebui sa-i spunem encefal. Mai mult, acesta este format prin suprapunerea a TREI tipuri de creier – pasi istorici pe drumul evolutiei vertebratelor. Aflat chiar la baza craniului, Romboencefalul este cel mai „vechi”, specilizat în controlul functiilor „involuntare” – respiratia, circulatia, tonusul muscular, atentia… Din el fac parte cerebelul si portiunile maduvei spinarii care se prelungesc în creier. Putin mai sus – Mezencefalul: o mica masa de tesut nervos, constituita din pedunculii cerebrali si din lamela quadrigemina. Partea cea mai moderna este Prozencefalul, divizat în diencefal – numit si sistemul limbic – si telencefal. În primul se afla structuri cum ar fi talamusul si hipotalamusul, hipofiza si hipocampul, zone care genereaza senzatia de foame, de sete sau dorinta sexuala. În ceea ce priveste cele doua „caracteristici” pe care le consideram definitorii pentru specia umana, inteligenta si vorbirea, sediul lor se afla în cea mai „noua” zona a creierului: scoarta cerebrala.O problema de… aparare?
Daca am desfasura cortexul, sau scoarta cerebrala, „netezind” toate „vaile” si toti „muntii” pe care îi gasim aici, am obtine o suprafata enorma prin comparatie cu cea a capului nostru. Scoarta este într-adevar brazdata de fante adânci – circumvolutiile cerebrale. Cea mai profunda dintre ele separa cele doua emisfere (unite totusi prin intermediul corpului calos); alte fante importante sunt asociate lobilor, dintre care cei mai importanti sunt: cel temporal (auz si echilibru), frontal (miscarile voluntare), parietal (sensibilitatea tactila si gustul) si cel occipital (vederea).
Sistem de comanda si control al întregului organism, creierul este în acelasi timp un formidabil sistem de aparare. A noastra, a organismelor care îl gazduim si a sa însusi. Este suficient sa ne amintim de membranele meningiale si mai ales de lichidul cefalorahidian care genereaza un efect de plutire, esential în contracararea fortei de gravitatie si a acceleratiilor provocate de miscarile rapide ale capului. Creierul trebuie sa asigure activitatea cerebrala. Si pentru aceasta el „dicteaza” inclusiv dieta noastra alimentara… În ce limba se vorbeste în creier? Cu totii am auzit de electroencefalograme – faimoasele EEG. Ele permit examinarea uneia din fetele activitatii cerebrale, cea electrica, „tradusa” sub forma a patru tipuri de unde cerebrale, cu frecvente de la 4 la 80 Hz si cu tensiuni electrice între 0 si 200 de microvolti. Fiecare sunt tipice unui anumit regim de activitate: alfa sunt undele activitatii minime, care presupune o persoana relaxata si cu ochii închisi; imediat ce deschidem ochii si „ne activam”, ele sunt înlocuite de undele beta; teta sunt undele tipice activitatii copiilor sau adultilor care lucreaza în conditii de stres; în fine, undele delta sunt undele somnului profund. Se pare ca semnalele electrice sunt baza „limbii vorbite” în creier. Este însa nevoie de mai mult. Sau, mai bine zis, si de altceva.
Neuronii, celulele cerebrale, primesc semnale electrice prin intermediul axonilor, corpul lor principal, si le transmit mai departe prin intermediul dendritelor, „firicelele” care cresc pe axon. Cu ajutorul axonilor si dendritelor se stabilesc în creier conexiuni, sinapse, cum le-a numit Lordul Sherington, laureat al Premiului Nobel pentru descoperirea lor. A spune ca numarul acestor conexiuni este enorm ar fi prea putin: de fapt, acest numar de sinapse, de conexiuni din fiecare creier, este MAI MARE decât numarul tuturor corpurilor cosmice existente în Univers! Da, doar ca apare o mica problema: între doi neuroni exista o mica fisura. Pe care semnalul electric nu o poate traversa. Si atunci, neuronul a gasit solutia: chimia! El emite o substanta (numita „neurotransmitator”) care „traverseaza” aceasta fisura si, odata ajunsa „dincolo”, pe celalalt neuron, este transformata înapoi într-un semnal electric si… „discutia” între cei doi neuroni continua. Oricum, cât a reusit fiinta omeneasca sa descifreze din tot ceea ce tine de creier, reprezinta în mod cert o performanta: sa nu uitam cât de greu este sa studiezi si sa te gândesti la… propriul tau organ de gândire. Mai ales când stii ca nu ai ajuns sa folosesti decât aproximativ o zecime din capacitatea acestuia…
„Sticla de racire” ar putea reduce încalzirea globala
Este o realitate indubitabila faptul ca tehnologiile de control al temperaturii, cum...
Comentarii