Obsesia atragerii norocului, ingemanata cumva cu teama de necunoscut, a facut dintotdeauna casa buna cu ideea de a opri influenta banuitelor forte malefice. Si, apropo de casa, acest spatiu sacru al existentei omului a constituit, la fel ca sanatatea, o preocupare centrala in ceea ce priveste protectia prin mijloace si „strategii” mai mult sau mai putin oculte. Se spune ca prin secolul al X-lea un fierar englez pe nume Dunstan ar fi vazut intr-o zi cum Sarsaila intra in atelierul sau, cerandu-i – ca un targovet binecrescut – sa… ii potcoveasca calul!
Numai ca omul, stiind cu cine are de-a face, a infipt potcoavele taman pe copitele lui Lucifer si nu a acceptat apoi sa i le scoata decat in schimbul legamantului ferm al acestuia ca nu va mai intra in veci intr-o casa protejata de o potcoava de cal. De atunci, se crede, acest accesoriu cabalin atat de necesar animalului ii poarta noroc omului care il are in preajma sa sub anumite forme (vezi si martisoarele care reprezinta acelasi obiect).
Cu mult inainte insa, prin secolul I, pentru protectia casei era ars in interiorul acesteia ficatul unui caine negru. Mai aproape de zilele noastre, in veacul al XIX-lea, chiar la noi „acasa”, in Transilvania (dar si in alte zone ale tarilor romane si balcanice), pentru asa-zisa paza a locuintei se zidea la temelie ori chiar in pereti o pisica, un cal, chiar si un copil sau o femeie.
Iar Ana lui Manole probabil reprezinta jertfa cea mai cunoscuta in acest sens, destinata, dupa cum stim si din scoala, reusitei de a se inalta legendara „Monastire a Argesului”! Din fericire, prin alte culturi si religii asemenea masuri de securitate (!) au imbracat forme mai putin macabre. Despre ele insa vom relata in numarul viitor.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii